ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1536/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1536/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 183 din 20 iunie 2005 a Tribunalului Mureș, secția penală, au fost condamnați inculpații: 1. R.V., la: - 15 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen., respingându-se cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.); - 7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen.; În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, din care a fost dedusă durata detenției preventive, cu începere de la 6 iulie 2003 la zi; totodată, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
(ca pedeapsa accesorie), respectiv, pe timp de 8 ani după executarea pedepsei principale (ca pedeapsă complementară).
2. R.A., la: - 15 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. a) C. pen., respingându-se cererea privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.); în baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 155 din 21 februarie 2000, a Judecătoriei Reghin, din cumulul aritmetic al celor două pedepse rezultând 16 ani și 6 luni închisoare; - 7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen., respingându-se cererea privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau alte violențe [(art. 180 alin. (2) C. pen.)]; în baza art. 83 C. pen., a fost revocat, din nou, beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 155 din 21 februarie 2000 a Judecătoriei Reghin, din cumulul aritmetic al celor două pedepse rezultând 9 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani și 6 luni închisoare, din care a fost dedusă durata detenției preventive, cu începere de la 6 iulie 2003 la zi; totodată, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. (ca pedeapsă accesorie), respectiv, pe timp de 9 ani după executarea pedepsei principale (ca pedeapsă complementară). 3. R.G., la: - 7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen., respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau alte violențe [(art. 180 alin. (2) C. pen.)]; a fost dedusă durata detenței preventive, cu începere de la 6 iulie 2003 la zi.
Totodată, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. (ca pedeapsă accesorie), respectiv, pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale (ca pedeapsă complementară). În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen. În fine, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul R.I. a fost achitat pentru complicitate la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și pentru complicitate la tentativa infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
În soluționarea laturii civile; - inculpații R.V., R.A. și R.G. au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile C.A.S. Mureș 5.319.225 ROL, cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate S.D.; - inculpații R.V. și R.A. au fost obligați în solidar, să plătească părții civile S.T.: - 9.500 dolari S.U.A., daune materiale; - 100.000.000 ROL, daune morale, respingându-se cererea acesteia de obligare la plata despăgubirilor și a inculpaților R.G. și R.I. A fost respinsă, de asemenea, ca nedovedită, cererea aceleiași părți civile privind obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare; - s-a constatat că partea vătămată S.D. nu a formulat pretenții civile.
Prin decizia penală nr. 163/ A din 4 noiembrie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și de partea civilă S.T., a desființat, în parte, sentința atacată și a decis astfel: În latura penală; - în ce îl privește pe inculpatul R.G.: - în baza art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea la 15 ani închisoare și 7 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - aplicarea, la pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin sentință pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., a pedepsei complementare de 5 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 7 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în ce îl privește pe inculpatul R.V.: - aplicarea, la pedeapsa principală de 15 ani închisoare stabilită prin sentință pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen., a pedepsei complementare de 7 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - aplicarea, la pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin sentință pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen., a pedepsei complementare de 5 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 7 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. - în ce îl privește pe inculpatul R.A.: - aplicarea, la pedeapsa principală de 15 ani închisoare stabilită prin sentință pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. a) C. pen., a pedepsei complementare de 7 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - aplicarea, la pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentință pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. a) C. pen., a pedepsei complementare de 5 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Menținându-se aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 83 C. pen., s-a adăugat la pedeapsa principală ce a rezultat din contopire și din cumulul aritmetic, 16 ani și 6 luni închisoare pedeapsa complementară cea mai grea, de 7 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost dedusă durata arestării preventive a inculpaților, cu începere de la data pronunțării sentinței, 20 iunie 2005 la zi. În latura civilă; - inculpații R.V., R.A. și R.G. au fost obligați, în solidar, la plata despăgubirilor cuvenite părții civile S.T. S-a luat act de retragerea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș în ce îl privește pe inculpatul R.I. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații R.V.
și R.A. Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut, în esență, că, în noaptea de 5 iulie 2003, în incinta barului Capitol din orașul Reghin, între S.M. și S.D., pe de o parte și inculpații R.V., R.G. și R.I., pe de altă parte, toți aflându-se, mai mult sau mai puțin vizibil, sub influența băuturilor alcoolice, a intervenit o altercație verbală care a degenerat într-un început de încăierare, între S.M. și inculpatul R.G. având loc și un schimb de lovituri, după care, aparent, conflictul s-a stins, în mod spontan, prin separarea participanților; inculpații s-au regrupat lângă căruța cu care veniseră (aparținând inculpatului R.I.), S.M. s-a retras pe un podeț din apropiere, iar S.D. s-a angajat într-o discuție cu inculpatul R.A.
(care, deși se aflase tot timpul în apropiere, nu luase parte la conflict), îndemnându-se reciproc, să nu provoace un scandal. Apoi, deși S.M. i-a strigat fratelui său S.D. să părăsească împreună acel loc, acesta a mers la căruța lângă care se regrupaseră cei trei inculpați, unul dintre ei lovindu-l și doborându-l la pământ. Revenindu-și repede, S.D. s-a alăturat fratelui său și, împreună, au plecat spre locuința lor, însă au fost ajunși din urmă de inculpații R.V., R.G. și R.A., care, utilizând corpuri contondente (bâte și pari de lemn și o rangă metalică), i-au lovit în mod repetat, în cap și peste corp, până când i-au doborât la pământ, în stare de incoștiență, după care toți au părăsit, în grabă, locul agresiunii.
În urma leziunilor traumatice suferite, S.M. a decedat la scurt timp, iar S.D. a avut nevoie pentru vindecare, de 16-18 zile de îngrijiri medicale. În ce îl privește pe inculpatul R.I., s-a reținut că nu s-a implicat în agresiunea săvârșită de cei trei inculpați împotriva fraților S., ba chiar a încercat să-i mobilizeze pe martorii S.D.I. și A.R.A., adresându-le cuvintele: „haideți să-i despărțim că se omoară”, în cele din urmă dezarmându-l și imobilizându-l, temporar, pe inculpatul R.V. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul R.G. și partea civilă S.T. Inculpatul R.G. a solicitat, prin apărător, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1), pct. 17, 17 1 și 18 C. proc.
pen., schimbarea încadrări juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen., săvârșită în calitate de autor, în complicitate, morală, la această infracțiune, susținând că el nu a aplicat victimei S.M. nici o lovitură, precum și aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța atenuantă legală a provocării, iar personal, în ultimul cuvânt, achitarea sa, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., așa cum se hotărâse prin sentința instanței de fond. Recursul nu este fondat. Sub aspectul încadrării juridice se constată că instanța de apel, evaluând judicios întregul probatoriu administrat în cauză, a stabilit corect că inculpatul R.G.
a participat activ, împreună cu inculpații R.V. și R.A., la agresiunea deosebit de violentă împotriva fraților S., agresiune soldată cu moartea unuia dintre ei (Maxim), și că această participare caracterizează coautoratul iar nu complicitatea la infracțiunea de omor calificat (pag. 25 decizie). Tot astfel, incidența art. 73 C. pen., privind circumstanța atenuantă legală a provocării este exclusă în condițiile în care cei trei inculpați, între care și recurentul, după stingerea spontană a altercației inițiale, au plecat în urmărirea fraților S. și, ajungându-i, i-au agresat violent. De altfel, instanța de apel, examinând o apărare identică, formulată de inculpații R.V. și R.A. (coautori), a reținut corect că aceștia nu au săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, deoarece altercația inițială, contând în injurii reciproce, îmbrânceli și un schimb nesemnificativ de lovituri, între S.M.
și inculpatul recurent, era stinsă deja înainte de consumarea agresiunii, și deci nu putea avea semnificația unei provocări. În fine, din aceste considerente, Înalta Curte constată că, din moment ce participarea inculpatului recurent la agresiunea împotriva fraților S., soldată cu moartea unuia dintre ei (Maxim), a fost cert stabilită în baza probatoriului administrat, ceea ce a și impus desființarea sub acest aspect, a sentinței și condamnarea lui, în apel, în calitate de coautor, alături de inculpații R.V. și R.A., incidența prevederilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în raport cu care s-a solicitat achitarea, este exclusă. Partea civilă S.T.
a solicitat condamnarea, pentru aceleași infracțiuni, și a inculpatului R.I., și majorarea pedepselor stabilite celorlalți inculpați precum și obligarea tuturor inculpaților, în solidar, la plata unor despăgubiri civile însumând 511.993.200 ROL, din care 311.993.200 ROL pentru repararea prejudiciul patrimonial iar 200.000.000 ROL pentru repararea prejudiciilor morale. Recursul nu este fondat. Achitarea inculpatului R.I., soluție criticată de partea civilă și în apel, este legală și temeinică, aspect sub care este deosebit de concludentă retragerea de către parchet a motivului de apel prin care solicitase condamnarea acestuia, pentru aceleași două infracțiuni, alături de ceilalți trei inculpați.
Întradevăr probele administrate demonstrează că inculpatul R.I. a fost singurul care nu s-a implicat în agresiune, ci a încercat, fără însă a reuși, să mobilizeze doi martori, împreună cu care să intervină în apărarea fraților S., condiții în care a încercat, tot fără a reuși, să intervină singur. Înalta Curte constată, totodată, că pedepsele au fost individualizate cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de toate datele și împrejurările relevante în cauză. Cât privește despăgubirile civile, se constată că cele destinate reparării prejudiciului patrimonial au fost acordate, astfel cum au fost solicitate și dovedite, în cuantum de 9500 dolari S.U.A., iar cele destinate reparării prejudiciilor morale, în sumă de 100.000.000 ROL, reprezintă o justă despăgubire, încât majorarea acestor despăgubiri, la suma de 200.000.000 lei, nu este justificată.
Față de considerentele ce precedă, recursurile declarate de inculpatul R.G. și de partea civilă S.T., urmează a se respinge, ca nefondate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul R.G. și partea civilă S.T. împotriva deciziei penale nr. 163/ A din 4 noiembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat R.G. durata arestării preventive de la 6 iulie 2003, la 9 martie 2006 și pentru intimații R.A. și R.V. de la 6 iulie 2003 la 9 martie 2006. Obligă recurentul inculpat R.G. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei) din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe recurenta parte civilă S.T. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, pentru intimații R.A., R.V. și R.I. în sumă de câte 100 RON (1.000.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.