ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8974/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, la data de 8 februarie 2008, reclamantul R.A.M. a solicitat, în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen. și în contradictoriu cu S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON reprezentând daune morale și la plata sumei de 20.040 RON reprezentând daune materiale. A arătat că, la data de 1 februarie 1985, în baza mandatului emis de P.L. lași a fost arestat preventiv și deținut la Penitenciarul Iași la 22 august 1986, fiind acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 249 și 256 C. pen. La data de 7 august 1986, prin sentința penală nr. 50, Tribunalul județean lași a dispus revocarea măsurii preventive, reținând că din probele testimoniale și, în special, din expertiza tehnică efectuată în cauză s-a ajuns la concluzia inexistenței unui prejudiciu.

La data de 22 mai 2008, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită daune morale de 500.000 Euro la prețul efectiv al plății, cuantumul daunelor materiale fiind cel indicat în acțiunea introductivă. Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin sentința nr. 1855 din 11 decembrie 2008, a respins excepția tardivității acțiunii ridicată de S.R. A admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamantul R.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul S.R. să plătească reclamantului daune morale în echivalent lei la data plății a sumei de 187.300 Euro și daune materiale în sumă de 48.500 lei vechi ce va fi reactualizată de la data scadenței plății la data plății efective și convertită în lei noi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția tardivității acțiunii că, în lipsa unei decizii, termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., nu a început să curgă până la data formulării acțiunii. Pe fondul cauzei, s-a reținut de către tribunal că potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. civ., are dreptul la repararea pagubei, persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Or, în speță, reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal în intervalul 1 februarie 1985 - 22 august 1986, perioadă pentru care are dreptul de a fi despăgubit cu suma de 2.160 lei lunar ce reprezintă salariul ce l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost reținut.

Pentru intervalul 1 noiembrie 1986 - 1 octombrie 1988, când salariul reclamantului a fost majorat la 2.365 lei, i se cuvine diferența dintre suma de 2.160 lei pe care o primea înainte de arestare și suma de 1.980 lei obținută la reangajare. În ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a apreciat de către tribunal că acestea i se cuvin reclamantului pentru perioada arestării nelegale, ca urmare a efectelor produse asupra familiei acestuia și a faptului că până la această dată nu a primit vreo soluție emisă de organele statului în ceea ce privește acuzațiile ce i s-au adus, nu însă și pentru relele tratamente la care ar fi fost supus pe perioada detenției.

Prin încheierea nr. 69 din 6 februarie 2009, Tribunalul Botoșani, secția civilă, a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul sentinței civile nr. 1855 din 11 decembrie 2008, în sensul înscrierii cuantumului daunelor materiale de 49.500 lei vechi și nu de 48.500 lei vechi, cum eronat s-a trecut. Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 55 din 10 aprilie 2009, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în totalitate. A admis excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârât. A respins acțiunea, ca inadmisibilă, dată fiind prescripția dreptului la acțiune. S-a reținut, în esență, de către instanța de apel, că raportat la dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc.

civ. și ale art. 504 alin. (3) din același cod, hotărârea penală de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv sentința penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalului Județean lași, rămasă definitivă, constituie, ea însăși, un temei pentru exercitarea acțiunii, nemaiavând relevanță existența sau inexistența hotărârii de achitare a reclamantului. Susținerea reclamantului că a luat cunoștință de soluția revocării măsurii arestării preventive abia la 28 mai 2007 nu poate produce efecte juridice în cauză întrucât acesta nu a făcut dovada că ar fi efectuat, anterior acestei date, demersuri pentru a intra în posesia hotărârii judecătorești de revocare a măsurii arestării preventive, încercări care s-ar fi încheiat cu eșecuri din culpa autorităților legale abilitate.

Față de arestarea reclamantului cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 504 - 507 C. proc. pen., s-a reținut că dreptul acestuia la acțiune s-a născut la data intrării în vigoare a termenului de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la 1 ianuarie 2004. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că instanța de apel nu a luat în considerare împrejurarea nedefinitivării procesului penal, chiar dacă pentru reclamant se produseseră deja efecte ireversibile, împrejurări avute în mod corect în vedere de prima instanță. S-a considerat că esențial în soluționarea cauzei este determinarea momentului de la care curge termenul pentru prescripția dreptului la acțiune și că trebuie aplicate prin coroborare dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc.

pen., cu cele ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Textul art. 506 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi aplicat rigid și cu violarea art. 21 din Constituție referitor la accesul liber la justiție și a art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi, ceea ce ar atrage și încălcarea art. 6 din C.E.D.O. și a art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 adițional. Așadar trebuie aplicată direct Convenția, potrivit principiului preeminenței sale, consacrat în art. 20 alin. (2) din Constituția României, precum și jurisprudența C.E.D.O., la interpretarea și aplicarea textului art. 506 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că termenul curge de la data când s-a născut dreptul reclamantului la despăgubiri, adică de când a luat cunoștință de hotărârea instanței în circumstanțele relevate anterior.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor de mai jos. Prin sentința penală nr. 50 din 7 august 1986, Tribunalul Județean lași a revocat măsura arestării preventive a inculpatului R.M., deținut din 1 februarie 1985 și, în conformitate cu dispozițiile art. 333 C. proc. pen., a restituit cauza la procuratură pentru completarea urmăririi penale. Sentința penală nr. 50 din 7 august 1986 a fost menținută și a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2509 din 22 octombrie 1986 a Tribunalului Suprem. Nu se poate reține susținerea recurentului - reclamant potrivit căreia procesul penal nu a fost definitivat întrucât, în raport de dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc.

civ. și ale art. 504 alin. (3) din același cod, hotărârea penală de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv sentința penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalului Județean lași, rămasă definitivă, constituie, ea însăși, un temei pentru exercitarea acțiunii. Astfel, conform art. 506 alin. (1) și (2) C. proc. pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504 și poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504, respectiv ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.

Ca atare, prescripția curge de la data la care actele procedurale arătate devin definitive în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală. În speță, măsura revocării arestării preventive dispusă, prin sentința penală nr. 50 din 7 august 1986, a rămas definitivă la 22 octombrie 1986, data pronunțării de către Tribunalul Suprem a deciziei penale nr. 2509 și de la care curge termenul de prescripție prevăzut de art. 506 C. proc. civ. Se reține, totodată, că este corectă constatarea instanței de apel potrivit căreia, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., termenele pentru efectuarea anumitor acte de procedură, de prescripție, de decădere, precum și sancțiunile pentru nerespectarea acestora reprezintă limitări admise ale dreptului de acces la justiție, prevăzut de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., atâta timp cât urmăresc un scop legitim și nu afectează substanța însăși a dreptului.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.A.M. împotriva deciziei nr. 55 din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.