ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2772/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2772/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 25 din

26 ianuarie 2010, Tribunalul Botoșani, l-a condamnat pe inculpatul L.C. (fiul

lui G. și al M.) la pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.,

precum și la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., în condițiile și pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

A menținut

arestarea preventivă a inculpatului și a dedus din pedeapsă durata reținerii și

arestării preventive de la 16 august 2009 la zi.

Prin aceeași

hotărâre, prima instanță l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile P.l.,

reprezentată de mama sa, A.M., suma de 2398,69 lei, cu titlu de daune materiale

și suma de 15.000 lei, cu titlu de daune morale.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 1338/P/2009,

emis la data de 9 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

l-a trimis în judecată pe inculpatul L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de

viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se în sarcina

acestuia că, la data de 15 august 2009, în jurul orelor 16,00, prin folosirea

forței, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima voința și

de a se apăra, a întreținut raport sexual normal cu P.l., minoră de 12 ani.

Inculpatul a

susținut constant că a întreținut un raport sexual cu acordul părții vătămate,

nerecunoscând săvârșirea infracțiunii de viol.

Cu privire la

situația de fapt, prima instanță a relevat că inculpatul și partea vătămată

sunt consăteni și au locuințele relativ apropiate, în satul Adășeni jud.

Botoșani, cunoscând-o pe aceasta de mai multă vreme și având reprezentarea

vârstei pe care o are. S-a mai reținut că inculpatul este divorțat și tatăl a

doi copii, dintre care o fetiță de 13 ani.

La data de 15

august 2009 partea vătămată P.l. împreună cu sora ei, P.M.L. se aflau în satul

Adășeni la locul numit „la pod", în apropierea locuinței inculpatului și

așteptau să treacă alaiul unei nunți, ce avea loc în acea zi, pentru a vedea

mireasa. La un moment dat, de cele două surori s-a apropiat inculpatul, Ie-a

întrebat ce fac și pe neașteptate a prins-o pe partea vătămată în brațe, i-a pus

mâna la gură și, cu forța, a dus-o în locuința lui.

Având 12 ani

și o constituție slab dezvoltată, minora nu a avut posibilitatea de a scăpa de

inculpat, care ajuns în casă, a asigurat ușa de la intrare cu un cârlig, a

izbit victima pe pat, dezbrăcând-o complet și, după ce s-a dezbrăcat și el, i-a

cerut părții vătămate să întrețină un raport sexual și, deși partea vătămată

i-a spus că nu știe ce înseamnă, inculpatul i-a depărtat picioarele și a

întreținut cu ea un raport sexual normal și complet, cu toate că partea

vătămată a plâns și i-a spus inculpatului să o lase în pace, el nu a făcut-o,

mai mult, a udat partea vătămată cu apă în zona genitală, pentru a finaliza

raportul sexual.

S-a mai

reținut că, în tot acest timp, sora victimei, a bătut la ușă și a strigat la

inculpat să-i lase sora în pace, însă partea vătămată a reușit să scape doar în

momentul când inculpatul a părăsit locuința pentru a vorbi la telefonul mobil,

la locul faptei rămânându-i șlapii și șapca. Victima a precizat că a fugit,

însoțită de sora sa, la locuința bunicii lor, martora A.F., unde a povestit

acesteia și martorului A.I.C., unchiul victimei, tot ceea ce s-a întâmplat.

Partea

vătămată a fost examinată medico-legal de către S.M.L. Botoșani, iar din

concluziile raportului de constatare medico-legala din 20 august 2009 s-a

stabilit că „la examinarea victimei s-au constatat excoriații despre care a

afirmat că sunt anterioare evenimentului reclamat și prezintă leziuni de

deflorare recentă, având o dezvoltare fizică ce corespunde vârstei de 12 ani,

iar în urma examenelor de laborator, în secreția vaginală recoltată de la

minoră s-a pus în evidență prezența spermatozoizilor".

S-a mai

constatat de către prima instanță că, din analiza raportului de evaluare

întocmit de către Spitalul de psihiatrie Botoșani, secția neuropsihiatrie

infantilă, a rezultat că partea vătămată prezenta diagnosticul de „reacție

acută de stres, abuz sexual, abuz emoțional, hipofrenie în context carențial

instructiv educativ".

Din

conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului a reieșit faptul că

pe cuptor s-a găsit un prosop de culoare roz cu albastru, despre care victima a

arătat că inculpatul I-a folosit în timpul comiterii faptei, și procedându-se

la examinarea prosopului cu lampa cu raze ultraviolete, s-au pus în evidență

urme de culoare brun roșcată, iar pe plapumă s-a găsit o șapcă de culoare roz,

iar sub pat, pe pardoseală, o pereche de șlapi, obiecte pe care partea vătămată

a menționat că Ie-a abandonat în locuința inculpatului, când a reușit să fugă.

Prima

instanță a reținut în considerente că, deși inculpatul a negat că ar fi

întreținut un raport sexual cu partea vătămată împotriva voinței acesteia,

constatările medico-legale și cele efectuate la locul faptei, declarația părții

vătămate și declarațiile martorilor P.M.L., A.l. și A.I.C. au confirmat

săvârșirea faptei descrise în rechizitoriu, faptă care întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

La

individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere limitele

prevăzute de lege, gradul crescut de pericol social al infracțiunii și persoana

inculpatului, care nu avea antecedente penale, dar a avut o atitudine nesinceră

pe tot parcursul procesului penal.

La aprecierea

pericolului social concret al faptei, Tribunalul Botoșani a ținut seama de

modalitatea și împrejurările comiterii faptei, precum și de urmările produse,

întrucât inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a luat-o pe

minora de numai 12 ani, dintr-un loc public, de lângă sora sa, cu forța și a

dus-o în locuința sa, unde a profitat de imposibilitatea acesteia de a se apăra

violând-o.

Astfel, s-a

reținut că raportul de evaluare psihiatrică efectuat la data de 17 august 2009

a relevat o simptomatologie reactivă anxioasă cu manifestări neurovegetative

intense, plâns facil, teroare, elemente disociative, comportament deviant,

dificultăți de adormire și teama față de agresor, situație ce fost constatată

nemijlocit de prima instanță la momentul audierii părții vătămate, dar și a

martorilor G.C.L. și M.N., care au confirmat faptul că trecerea timpului nu a

fost de natură să atenueze trauma suferită.

În raport de

aceste criterii, tribunalul a apreciat că se justifică condamnarea inculpatului

la o pedeapsă de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., în conținutul pedepsei complementare

și, în mod corespunzător, în cazul pedepsei accesorii.

S-a mai

reținut că, prin încheierea nr. 52 din 17 august 2009 Tribunalul Botoșani a

dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsura fiind ulterior menținută, în

temeiul art. 350 C. proc. pen., constatându-se că, raportat la specificul și

complexitatea cauzei, măsura preventivă nu a depășit o durată rezonabilă, iar

în temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată acestuia

durata reținerii și arestării preventive de la 16 august 2009 la zi.

Cu privire la

latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată a solicitat obligarea

inculpatului la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale,

reprezentând cheltuieli efectuate pentru consultații și tratament) și a sumei

de 15.000 lei cu titlu de daune morale, aceasta dovedind prin chitanță și

bonurile depuse la dosar efectuarea unor cheltuieli în sumă de 2.398,69 lei.

Referitor la

daunele morale solicitate, având în vedere intensa suferință psihică pricinuită

părții vătămate, prima instanță a apreciat că este pe deplin justificată

acordarea sumei solicitate care, alături de condamnarea inculpatului, ar putea

constitui o compensație.

Prin urmare,

în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ.,

inculpatul a fost obligat să-i plătească părții civile suma de 2.398,69 lei cu

titlu de daune materiale și suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva

acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul L.C.,

solicitând, în principal, achitarea, iar în subsidiar, schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea reținută în sarcina sa în cea prev. de art. 198 alin.

(1) C. pen., precum și reducerea pedepsei.

Examinând

apelul prin prisma motivelor invocate, precum și în conformitate cu

dispozițiile art. 371, art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, a constatat că acesta este întemeiat și, prin Decizia

penală nr. 34 din 3 mai 2010, a admis apelul declarat de inculpatul L.C., (fiul

lui G. și M.) împotriva sentinței penale nr. 25 din data de 26 ianuarie 2010

pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosar nr. 3640/40/2009, a desființat în

parte sentința penală mai sus-menționată și, în rejudecare: i-a redus cuantumul

pedepsei și l-a condamnat pe inculpatul L.C., pentru săvârșirea infracțiunii de

viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. la pedeapsa principală de 15

ani închisoare (în loc de 20 ani închisoare), menținând celelalte dispoziții

ale sentinței penale atacate.

Totodată,

prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar în temeiul art. 381 alin.

(1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus în continuare din

pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 26 ianuarie 2010 la

zi, iar în temeiul art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului L.C.

A mai

stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare din apel, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu să

se avanseze din fondurile M.J. către Baroul Suceava.

Pentru a

decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță,

făcând o justă evaluare a probatoriului administrat în cauză, a reținut în mod

corect situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei, ca fiind

infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., partea

vătămată fiind o minoră de numai 12 ani.

S-a reținut

că inculpatul, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de

fond, nu a recunoscut fapta comisă, susținând că partea vătămată a fost cea

care în schimbul sumei de 10 lei, i-a solicitat să întrețină un raport sexual,

lucru cu care a fost de acord.

A mai

precizat că partea vătămată a intrat de bunăvoie în casă și s-a dezbrăcat

singură, însă după ce s-a uitat la partea vătămată și-a dat seama că este prea

mică pentru a întreține relații sexuale cu aceasta, motiv pentru care a

renunțat, recunoscând, totodată că în timpul scurt în care a stat în încăpere

cu partea vătămată, sora acesteia a bătut la ușă.

Instanța de

prim control judiciar a constatat că susținerile inculpatului au fost însă

infirmate de probele administrate în cauză, întrucât martorii A.F. și A.I.C. (f.

46, 55 d.fond) au arătat că la data respectivă partea vătămată tremura și a

venit însoțită de sora sa, susținând că inculpatul a luat-o cu forța din drum,

a dus-o în casa lui unde a întreținut cu ea un raport sexual normal, precizând

că victima avea pantalonii luați pe dos, nu avea șapca și papucii, bunuri ce au

fost ulterior identificate, cu prilejul cercetărilor, la locuința inculpatului.

S-a mai

reținut că martorul A.l. a declarat că în jurul orelor 16,00 s-a deplasat la

locuința inculpatului, iar în drumul din fața casei a găsit-o pe sora victimei,

care i-a relatat faptul că partea vătămată a fost dusă cu forța în casă,

precizând că, la solicitarea sa, minora a mers din nou la ușa locuinței inculpatului,

însă acesta nu a răspuns (f. 79 d. fond), iar în timp ce discuta cu un paznic,

martorul a arătat că, la un moment dat, Ie-a văzut pe cele două surori fugind

spre domiciliul bunicii lor.

Instanța de

prim control judiciar a mai apreciat că împrejurarea că victima nu prezintă

urme de violențe pe corp, nu conduce în mod automat la concluzia că aceasta a

întreținut, de bunăvoie, raportul sexual, așa cum a susținut inculpatul, pentru

a putea proceda la o schimbare a încadrării juridice din infracțiunea care a

făcut obiectul condamnării la prima instanță în cea prevăzută de art. 198 alin.

(1) C. pen., întrucât dată fiind și disproportionalitatea de forțe, s-a

constatat că orice rezistență fizică a victimei ar fi fost zadarnică.

S-a mai

considerat de către instanța de apel că este relevant în cauză și raportul de

evaluare întocmit de către Spitalul de psihiatrie Botoșani, care a concluzionat

că victima prezintă diagnosticul de „reacție acută de stres, abuz sexual, abuz

emoțional, hipofrenie în context carențial instructiv educativ" (f. 59

d.u.p.).

De asemenea,

instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a procedat,

în mod corect, stabilind că fapta reținută în sarcina inculpatului există și a

fost săvârșită cu vinovăție de către acesta, având în vedere și concluziile

raportului de constatare medico-legală (f. 58 d.u.p.) din care rezultă că la

data de 15 august 2009 partea vătămată a fost examinată și s-au constatat

excoriatii (despre care aceasta afirmă că sunt anterioare evenimentului

reclamat), precum și leziuni de deflorare recente, iar în urma examenelor de

laborator, în secreția vaginală recoltată de la minoră, s-a pus în evidență

prezența spermatozoizilor.

Referitor la

individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că reeducarea

inculpatului s-ar putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea în

cuantum de 20 ani, considerând că nu se justifică reținerea unor circumstanțe

atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere gradul de pericol social al

infracțiunii și urmările grave ale faptei comise.

Instanța de

prim control judiciar a considerat că, față de lipsa antecedentelor penale, se

justifică aplicarea unei pedepse egale cu minimul special al textului

incriminator al faptei, respectiv 15 ani închisoare ce urmează a fi executată

în regim privativ de libertate.

Cu privire la

latura civilă a cauzei, instanța de prim control judiciar a constatat că

daunele materiale au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, iar

referitor la cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, așa cum a fost

stabilit de prima instanță, instanța a apreciat că acesta este proporțional și

suficient, în raport cu trauma produsă minorei, consecințele psihice și

valorile lezate.

Așa fiind,

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art.

379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul, a casat, în parte, sentința

penală atacată, iar în rejudecare, a procedat în sensul celor mai sus arătate.

Împotriva Deciziei

penale nr. 34 din 3 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, în termen legal, a formulat recurs inculpatul L.C.,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în

cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Astfel, în

esență, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a invocat

dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, să se constate că

ambele instanțe au procedat greșit atunci când au dispus condamnarea sa pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., pe care nu a

săvârșit-o, întrucât minora a consimțit la raportul sexual, iar din probatoriul

administrat a rezultat că, în speță, nu au fost întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, cu atât mai mult cu cât pe corpul părții

vătămate nu au fost identificate urme de violentă.

A conchis

arătând că, în cauză, se impune, pronunțarea unei soluții de achitare a

inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

Recursul

formulat de inculpatul L.C. este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut, în mod corect,

situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste

evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de

acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Totodată, se

constată că instanța de prim control judiciar a procedat justificat, atunci

când, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar mai ales la

circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a mai avut anterior

conflicte cu legea penală, a redus cuantumul pedepsei aplicată acestuia de

către prima instanță de la 20 ani la 15 de ani închisoare, ținând cont și de

consecințele, greu de imaginat și de înlăturat ale faptei reprobabile, comisă

de inculpat asupra fizicului și psihicului unei minore de numai 12 ani.

Deși,

inculpatul a negat constant săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, având o

atitudine nesinceră și oscilantă și susținând, fără nici un suport probator, că

minora a venit de bunăvoie în domiciliul său și a consimțit la un raport sexual

în schimbul sumei de 10 lei, dar că la vederea corpului neîmplinit al minorei a

renunțat la intenția de a avea un raport sexual cu aceasta, din probatoriul

amplu administrat în dosar, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de

cercetare judecătorească, a rezultat contrariul.

Astfel, din

declarațiile martorilor A.F., A.I.C. (f. 46, 55 d.fond), A.l. (f. 79 d.fond), P.M.L.,

G.C.L. și M.N., (ultimii doi confirmând faptul că trecerea timpului nu a fost

de natură să atenueze trauma suferită de minoră), care s-au coroborat între ele

și cu declarațiile părții vătămate P.l., precum și cu celelalte probatorii

administrate în dosar - [raportul de evaluare întocmit de către Spitalul de

psihiatrie Botoșani, care a concluzionat că victima prezintă diagnosticul de

reacție acută de stres, abuz sexual, abuz emoțional, hipofrenie în context

carențial instructiv educativ (f. 59 d.u.p.) și concluziile raportului de

constatare medico-legală (f. 58 d.u.p.), din care rezultă că la data de 15

august 2009 partea vătămată a fost examinată și s-au constatat excoriații

(despre care aceasta a afirmat că erau anterioare evenimentului reclamat),

precum și leziuni de deflorare recente, iar în urma examenelor de laborator, în

secreția vaginală recoltată de la minoră, s-a pus în evidență prezența

spermatozoizilor], în mod justificat ambele instanțe au reținut că fapta pentru

care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății există și a fost săvârșită

cu vinovăție de către acesta, chiar dacă pe corpul minorei nu s-au relevat urme

de violență, fiind evident că, din cauza raportului inegal de forțe între

părți, orice împotrivire a minorei era sortită, din start, eșecului.

De asemenea,

instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a procedat în

mod corect stabilind că fapta reținută în sarcina inculpatului și constând în

aceea că, la data de 15 august 2009 în jurul orelor 16.00, profitând de

inocența minorei de numai 12 ani, inculpatul, aflat sub influența băuturilor

alcoolice, a luat-o cu forța pe partea vătămată P.l. de lângă sora sa și a

dus-o în locuința proprie, unde, profitând de imposibilitatea acesteia de a se

apăra, a întreținut un raport sexual normal cu minora, în pofida planșetelor

acesteia, apreciindu-se, în mod justificat, că fapta acestuia întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de viol, faptă prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) teza I C. pen.

Așadar,

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect

atunci când, justificat, a respins solicitarea inculpatului de achitare în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și, de

asemenea, a reținut, în mod just, că se impune reducerea cuantumului pedepsei

la limita minimă specială prevăzută de textul incriminator, pentru infracțiunea

pentru care a fost dedus judecății, raportat la circumstanțele reale ale

săvârșirii faptei, dar mai ales la circumstanțele personale ale inculpatului,

care n-a mai avut conflicte cu legea penală.

Potrivit art.

72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Pe de altă

parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un

mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni.

Înalta Curte

apreciază că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci

când, admițând apelul declarat de inculpat, a casat, în parte, hotărârea primei

instanțe și constatând că pedeapsa de 20 ani închisoare, cu executare în regim

de privare de libertate, aplicată acestui inculpat de prima instanță era prea

severă și nu corespundea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Prin urmare,

se apreciază că instanța de apel, în mod justificat, a redus cuantumul pedepsei

aplicate inculpatului de la 20 ani închisoare la 15 de ani închisoare și a

interzis acestuia, ca pedeapsă complementară și accesorie, alături de celelalte

drepturi și exercitarea drepturilor părintești prevăzute de art. 64 lit. d) C.

pen. (fiind, la rândul său, tatăl a doi copii, dintre care unul - o minoră de

13 ani), considerând că numai o pedeapsă aplicată în acest cuantum și cu

executare în regim de detenție este de natură să atingă scopul preventiv,

coercitiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Înalta Curte

constată că pedeapsa redusă de la 20 ani la 15 ani de închisoare, aplicată de

instanța de prim control judiciar este just individualizată și reflectă, atât

periculozitatea faptei, cât și intervalul de timp necesar pentru atingerea

scopului pedepsei și pentru reeducarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât,

acesta nu a mai avut anterior conflicte cu legea penală, neidentificându-se

elemente care să determine o nouă evaluare a cuantumului pedepsei, dar nici a

modalității de executare a acesteia.

Astfel,

raportat la modalitatea concretă în care inculpatul, aflat sub influența

alcoolului, a acționat asupra părții vătămate, o minoră de numai 12 ani,

luând-o cu forța, din loc public, în domiciliu său și apoi, profitând de starea

de vulnerabilitate specifică vârstei, dar și de faptul că era lipsită de forța

fizică necesară pentru a se apăra, a abuzat-o și a constrâns-o la raport

sexual, relevându-se, prin urmare și pericolul concret pentru ordinea publică

pe care-l reprezintă comportamentul lipsit de orice urmă moralitate al

inculpatului, care, mai avea în îngrijire doi minori, (fiica acestuia fiind de

vârstă apropiată celei pe care o avea partea vătămată), se apreciază că, în

cauză, nu se impune o reducere a cuantumului pedepsei stabilită de instanța de

prim control judiciar.

Cu privire la

latura civilă a cauzei, Înalta Curte mai consideră că instanța de prim control

judiciar a constatat, justificat, că daunele materiale au fost dovedite cu înscrisurile

depuse la dosar, iar referitor la cuantumul despăgubirilor reprezentând daune

morale, așa cum a fost stabilit de prima instanță, corect a apreciat că acesta

este proporțional, suficient și în măsură să atenueze efectul traumei produse

asupra psihicului și fizicului minorei.

În

consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face

decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament

antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului,

chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii și la apărarea valorilor

sociale și morale ale societății.

Pentru aceste

motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată

inculpatului sub nivelul celei stabilită de instanța de prim control judiciar,

nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Fată de cele

menționate mai sus și, întrucât din examinarea cauzei, nu rezultă motive care,

analizate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva

Deciziei penale nr. 34 din 3 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului inculpatului L.C., durata

reținerii și arestării preventive de la 16 august 2009 la 28 iulie 2010.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 34

din 3 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului L.C., durata reținerii și arestării preventive

de la 16 august 2009 la 28 iulie 2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 iulie 2010.