ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1356/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 344 din 12

martie 2002, Tribunalul București, secția civilă, a admis în parte cererea

formulată de reclamanta G.A. și a obligat pârâta Primăria municipiului

București să-i restituie acesteia în deplină proprietate și posesie cota de

½ din imobilul situat în București, str. Armenească, compus din 4

camere, hol, baie, bucătărie, spălătorie și anexe și 3 camere pe coridor.

S-a respins cererea reclamantei de

obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea a 321 monezi

aur sau contravaloarea lor, ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a

reținut că G.G. și P.I., tatăl și respectiv bunicul reclamantei, au fost

condamnați prin sentința penală nr. 1637 din 5 decembrie 1958 la pedepse

privative de libertate, dispunându-se confiscarea averii lor și a 321 monezi

aur în favoarea statului.

Ulterior, prin decizia penală nr.

1808 din 4 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție, inculpații au fost

achitați și s-a înlăturat măsura confiscării averii și a monezilor din aur.

Reclamanta, în calitate de

succesoare a proprietarilor imobilului, a cărui confiscare s-a dispus pentru

½ parte, este îndreptățită la restituirea lui, dar nu și la restituirea

monezilor, pentru care temeiul de drept invocat în acțiune nu este aplicabil,

monezile nu mai există, fiind topite și valorificate în folosul statului,

reclamanta are vocația de a cere restituirea contravalorii lor pe calea unei

acțiuni personale patrimoniale supuse prescripției.

Apelul declarat de reclamantă, prin

care s-a cerut modificarea sentinței, în sensul obligării Ministerului

Finanțelor Publice la plata sumei de 573.126.008 lei, echivalentul a 321 monezi

aur, stabilit prin expertiză, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 278 din 19 iunie 2002.

S-a argumentat în sprijinul soluției

că reclamanta a investit instanța de fond cu obligarea Ministerului Finanțelor

Publice la restituirea monezilor sau a contravalorii lor, cererea fiind

întemeiată pe dispozițiile art. 481, art. 998, art. 1000 C. civ. și pe orice

alte prevederi legale, iar deținerea de metale prețioase și sub formă de

monezi, în special, este reglementată prin norme speciale derogatorii de la

dreptul comun, care o îndreptățesc pe reclamantă la introducerea unei acțiuni

personale patrimoniale cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 190/2000 și

O.U.G. nr. 296/2000.

În apel, se mai arată în

considerentele deciziei, nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de

chemare în judecată, iar prin motivele de apel invocate se tinde la modificarea

cauzei deduse judecății, ceea ce este inadmisibil, așadar apelul a fost

respins.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta, solicitând, potrivit precizării orale, casarea deciziei cu

trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel, care nu a cercetat

fondul cauzei, ci a îndrumat-o la promovarea unei alte acțiuni în baza O.U.G.

nr. 190 și nr. 296 din 2000, fără a pune în discuție actele normative și fără a

sesiza că obiectul acțiunii este întoarcerea executării.

Recursul reclamantei este fondat și

urmează a se admite.

Prin cererea introductivă de

instanță, reclamanta a solicitat restituirea în natură a 321 monezi aur sau

contravaloarea lor, monezi preluate de stat cu titlu de confiscare specială în

baza unei hotărâri penale de condamnare, care ulterior a fost casată,

inculpații achitați și s-a înlăturat măsura confiscării speciale.

Temeiul juridic al acțiunii în

restituirea bunurilor confiscate sau a contravalorii lor, îl constituie decizia

nr. 1808 din 4 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, care a

admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 1637/1958 și a deciziei nr.

37/1959 privind pe autorii recurentei, a casat hotărârile, a dispus achitarea

lor și a înlăturat atât pedeapsa confiscării averii, cât și măsura de siguranță

a confiscării speciale a monezilor.

Drept urmare, indiferent de textele

de lege invocate de recurentă în cererea de chemare în judecată, ea se găsește

în situația întoarcerii executării, fiind aplicabile cauzei prevederile art.

311, art. 404

1

– art. 404

3

C. proc. civ.

Potrivit art. 311 C. proc. civ.,

hotărârea casată nu are nici o putere. Actele de executare sau de asigurare

făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, iar art.

404

1

alin. (1) C. proc. civ., dispune că în toate cazurile în care

se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat

are dreptul de întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare

acesteia.

Întrucât instanța de apel nu a

examinat fondul cauzei privind capătul de cerere referitor la monezi, recursul

se va admite, cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta G.A. împotriva deciziei nr. 278 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2004.