ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1356/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 344 din 12 martie 2002, Tribunalul București, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta G.A. și a obligat pârâta Primăria municipiului București să-i restituie acesteia în deplină proprietate și posesie cota de ½ din imobilul situat în București, str. Armenească, compus din 4 camere, hol, baie, bucătărie, spălătorie și anexe și 3 camere pe coridor. S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea a 321 monezi aur sau contravaloarea lor, ca neîntemeiată. În considerentele sentinței s-a reținut că G.G. și P.I., tatăl și respectiv bunicul reclamantei, au fost condamnați prin sentința penală nr. 1637 din 5 decembrie 1958 la pedepse privative de libertate, dispunându-se confiscarea averii lor și a 321 monezi aur în favoarea statului.

Ulterior, prin decizia penală nr. 1808 din 4 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție, inculpații au fost achitați și s-a înlăturat măsura confiscării averii și a monezilor din aur. Reclamanta, în calitate de succesoare a proprietarilor imobilului, a cărui confiscare s-a dispus pentru ½ parte, este îndreptățită la restituirea lui, dar nu și la restituirea monezilor, pentru care temeiul de drept invocat în acțiune nu este aplicabil, monezile nu mai există, fiind topite și valorificate în folosul statului, reclamanta are vocația de a cere restituirea contravalorii lor pe calea unei acțiuni personale patrimoniale supuse prescripției.

Apelul declarat de reclamantă, prin care s-a cerut modificarea sentinței, în sensul obligării Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 573.126.008 lei, echivalentul a 321 monezi aur, stabilit prin expertiză, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 278 din 19 iunie 2002. S-a argumentat în sprijinul soluției că reclamanta a investit instanța de fond cu obligarea Ministerului Finanțelor Publice la restituirea monezilor sau a contravalorii lor, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 481, art. 998, art. 1000 C. civ. și pe orice alte prevederi legale, iar deținerea de metale prețioase și sub formă de monezi, în special, este reglementată prin norme speciale derogatorii de la dreptul comun, care o îndreptățesc pe reclamantă la introducerea unei acțiuni personale patrimoniale cu respectarea prevederilor O.U.G.

nr. 190/2000 și O.U.G. nr. 296/2000. În apel, se mai arată în considerentele deciziei, nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, iar prin motivele de apel invocate se tinde la modificarea cauzei deduse judecății, ceea ce este inadmisibil, așadar apelul a fost respins. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, solicitând, potrivit precizării orale, casarea deciziei cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel, care nu a cercetat fondul cauzei, ci a îndrumat-o la promovarea unei alte acțiuni în baza O.U.G. nr. 190 și nr. 296 din 2000, fără a pune în discuție actele normative și fără a sesiza că obiectul acțiunii este întoarcerea executării. Recursul reclamantei este fondat și urmează a se admite.

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat restituirea în natură a 321 monezi aur sau contravaloarea lor, monezi preluate de stat cu titlu de confiscare specială în baza unei hotărâri penale de condamnare, care ulterior a fost casată, inculpații achitați și s-a înlăturat măsura confiscării speciale. Temeiul juridic al acțiunii în restituirea bunurilor confiscate sau a contravalorii lor, îl constituie decizia nr. 1808 din 4 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, care a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 1637/1958 și a deciziei nr. 37/1959 privind pe autorii recurentei, a casat hotărârile, a dispus achitarea lor și a înlăturat atât pedeapsa confiscării averii, cât și măsura de siguranță a confiscării speciale a monezilor.

Drept urmare, indiferent de textele de lege invocate de recurentă în cererea de chemare în judecată, ea se găsește în situația întoarcerii executării, fiind aplicabile cauzei prevederile art. 311, art. 404 1 – art. 404 3 C. proc. civ. Potrivit art. 311 C. proc. civ., hotărârea casată nu are nici o putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, iar art. 404 1 alin. (1) C. proc. civ., dispune că în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul de întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Întrucât instanța de apel nu a examinat fondul cauzei privind capătul de cerere referitor la monezi, recursul se va admite, cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva deciziei nr. 278 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2004.