ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 865/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.280 din 11 septembrie 2003, Tribunalul Argeș a respins contestația la executare formulată de condamnatul C.C., cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 154/1999 a Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât prin modificarea art.146 C. pen. limitele de pedeapsă pentru forma agravantă a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. au rămas neschimbate, prin cererea sa, condamnatul tinzând la schimbarea încadrării juridice a faptei care nu este posibilă însă pe calea contestației la executare.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 242/A din 16 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul C.C., menționând că prin cererea sa, condamnatul tinde la schimbarea încadrării juridice a unei fapte pentru care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă, intrate deci în puterea de lucru judecat. Împotriva menționatelor hotărâri, condamnatul a declarat recurs, solicitând casarea acestora în temeiul art. 385 9 pct. 7 1 C. proc. pen. întrucât în cauză s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 15 C. pen. și art. 458 12 C. proc. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 459 alin. (1) C. proc.

pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen. În cauză, condamnatul și-a motivat cererea pe împrejurarea că după condamnarea definitivă a fost aplicată O.U.G. nr.207/2000, care a ridicat la 1 miliard de lei cuantumul pagubelor materiale ce atrag încadrarea juridică în alin.ultim al art. 215 C. pen., paguba produsă prin fapta sa fiind sub această valoare. Din examinarea textului art. 15 C. pen., la care fac trimitere dispozițiile procedurale sancționator, rezultă că acesta se referă la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.

Prin decizia penală nr. 423 din 14 septembrie 1999 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 419 din 3 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul C.C. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen. S-a reținut că, prin emitrerea unor file cec, cunoscând că pentru valorificarea lor nu există precizia necesară , inculpatul a cauzat părții civile SC „D.P.” SRL București, un prejudiciu în sumă de 257.174.900 lei. Cum aplicarea prevederilor art. 15 alin. (1) C. pen.

este lăsată la latitudinea judecătorului, care poate aprecia asupra menținerii sau reducerii pedepsei în raport de infracțiunea săvârșită de persoana codnamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedepse, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, în legătură cu cererea formulată de condamnatul C.C., nu se impune. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de condamnatul C.C., nefiind fondat, urmează a fi respins cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 242 din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe recurent să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 februarie 2004.