ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 865/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.280 din 11 septembrie 2003, Tribunalul Argeș a respins

contestația la executare formulată de condamnatul C.C., cu privire la pedeapsa

de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 154/1999 a Tribunalului

București.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile

prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât prin modificarea art.146 C.

pen. limitele de pedeapsă pentru forma agravantă a infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. au rămas neschimbate, prin cererea sa,

condamnatul tinzând la schimbarea încadrării juridice a faptei care nu este

posibilă însă pe calea contestației la executare.

Curtea

de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 242/A din 16 octombrie 2003, a

respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul C.C., menționând că prin

cererea sa, condamnatul tinde la schimbarea încadrării juridice a unei fapte

pentru care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă, intrate deci în

puterea de lucru judecat.

Împotriva

menționatelor hotărâri, condamnatul a declarat recurs, solicitând casarea

acestora în temeiul art. 385

9

pct. 7

1

C. proc. pen. întrucât

în cauză s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 15 C. pen. și art. 458

12

C. proc. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

Recursul

nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 459 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care

s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât

cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru

aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen.

În

cauză, condamnatul și-a motivat cererea pe împrejurarea că după condamnarea

definitivă a fost aplicată O.U.G. nr.207/2000, care a ridicat la 1 miliard de

lei cuantumul pagubelor materiale ce atrag încadrarea juridică în alin.ultim al

art. 215 C. pen., paguba produsă prin fapta sa fiind sub această valoare.

Din

examinarea textului art. 15 C. pen., la care fac trimitere dispozițiile

procedurale sancționator, rezultă că acesta se referă la aplicarea facultativă

a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.

Prin

decizia penală nr. 423 din 14 septembrie 1999 a Curții de Apel București,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 419 din 3 februarie 2000 a Curții

Supreme de Justiție, inculpatul C.C. a fost condamnat la 10 ani închisoare

pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) și

(5) C. pen.

S-a

reținut că, prin emitrerea unor file cec, cunoscând că pentru valorificarea lor

nu există precizia  necesară , inculpatul a cauzat părții civile SC „D.P.” SRL

București, un prejudiciu în sumă de 257.174.900 lei.

Cum

aplicarea prevederilor art. 15 alin. (1) C. pen. este lăsată la latitudinea

judecătorului, care poate aprecia asupra menținerii sau reducerii pedepsei în

raport de infracțiunea săvârșită de persoana

codnamnatului, de

conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei

și de timpul cât a executat din pedepse, casarea hotărârilor pronunțate în

cauză, în legătură cu cererea formulată de condamnatul C.C., nu se impune.

Pentru

considerentele expuse, recursul declarat de condamnatul C.C., nefiind fondat,

urmează a fi respins cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.C. împotriva deciziei penale

nr. 242 din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești.

Obligă

pe recurent să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi  12 februarie 2004.