ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4927/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 522 din 16

aprilie 2004 a Tribunalului București s-a respins, ca nefondată, contestația la

executare formulată de R.F. împotriva sentinței penale nr. 172 din 20 mai 1998

a aceleiași instanțe prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzute de

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., și respectiv, de art. 20, raportat

la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., precum și a infracțiunilor de

fals prevăzute de art. 288, art. 293 și art. 291 C. pen.

Instanța a reținut în motivarea

sentinței că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 461 lit. d) C.

proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., invocate de contestator.

Apelul declarat de condamnat

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București prin decizia penală nr. 431 din 8 iunie 2004.

Împotriva deciziei curții de apel

condamnatul a declarat recurs solicitând admiterea contestației și reducerea

pedepsei de 10 ani închisoare ca urmare a modificării art. 146 C. pen., prin

O.U.G. nr. 207/2000.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen.,

invocat de condamnat, când după rămânerea definitivă a pedepsei închisorii a

intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară și sunt îndeplinite toate

celelalte condiții prevăzute de acest text de lege, se poate dispune fie

menținerea pedepsei, fie reducerea ei.

În cauza de față se constată că R.F.

a fost condamnat în anul 1998 la 10 ani închisoare pentru infracțiunile

menționate mai sus, prin care a produs un prejudiciu de peste 50 milioane lei,

pedeapsa fiind stabilită în limitele prevăzute de lege la data rămânerii

definitive a hotărârii de condamnare.

Modificarea art. 146 C. pen., în

raportarea definirii noțiunii de consecințe deosebit de grave la o pagubă mai

mare de 2 miliarde lei a condus la modificarea implicită a conținutului

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen. (prejudiciul făcând parte

din latura obiectivă), dar nu și a pedepsei prevăzute pentru această infracțiune,

care a rămas între aceleași limite, de la 10 ani la 20 ani închisoare.

Ținând deci, seama de aceste

prevederi legale, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen. și de art. 15 alin. (1) C. pen.,

pentru a se putea admite contestația la executare formulată de condamnat.

În consecință, urmează să se

respingă recursul declarat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator R.F. împotriva deciziei penale nr. 431/ A

din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentul condamnat la

plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2004.