ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 871 din 7

octombrie 2003 a Tribunalului București s-a respins, ca nefondată, contestația

la executare formulată de C.N.C. împotriva sentinței penale nr. 242 din 6 iulie

1998 a Tribunalului Prahova, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă

de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals,

prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) și, respectiv, de art.

290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a reținut în motivarea

sentinței că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 461 lit. d) C.

proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., invocate de condamnatul contestator.

Apelul declarat de condamnat

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, prin decizia penală nr. 678 din 12 noiembrie 2003.

Împotriva acestei decizii

condamnatul a declarat recurs, solicitând admiterea contestației și reducerea

pedepsei de 11 ani închisoare, ca urmare a modificării art. 146 C. proc. pen.,

prin O.U.G. nr. 207/2000.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen.,

invocat de condamnat în motivarea contestației la executare, când după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a

pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară și

sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de acest text de lege, se

poate dispune fie menținerea pedepsei fie reducerea pedepsei.

În cauză, se constată că C.N.C. a

fost condamnat în anul 1998 la 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor

menționate mai sus, pedeapsa fiind stabilită în limitele prevăzute de lege la

data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Modificarea art. 146 C. pen., în

sensul raportării definirii noțiunii de consecințe deosebit de grave la o pagubă

mai mare de 2.000.000.000 lei, a condus la modificarea implicită a conținutului

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., dar nu și a pedepsei

prevăzute pentru această infracțiune, care a rămas între aceleași limite, de la

10 la 20 de ani închisoare.

Ținând seama de aceste prevederi

legale, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 461 lit. d) C. proc. pen. și de art. 15 alin. (1) C. pen., pentru a se

putea admite contestația la executare formulată de condamnat.

În consecință, recursul urmează să

fie respins ca nefondat, cu obligarea condamnatului C.N.C. la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator C.N.C. împotriva deciziei penale nr. 678/ A

din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

februarie 2004.