ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1904/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1514 din 22 noiembrie 2004, Tribunalul București a admis contestația la

executare formulată de condamnatul D.C. împotriva sentinței penale nr. 310 din

8 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă

prin decizia penală nr. 3797 din 5 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

În baza art. 458 și art. 461

lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 15 C. pen., s-a redus pedeapsa

aplicată condamnatului D.C., prin sentința penală nr. 310 din 8 iunie 1999 a

Tribunalului București, secția I penală, de la 11 ani închisoare la 8 ani

închisoare.

S-a dedus din pedeapsă

detenția de la 5 iulie 1998 la zi.

S-a dispus anularea M.E.P.I.

nr. 464 din 27 octombrie 2000 emis la Tribunalul București, secția I penală și

emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei astfel cum a fost redusă.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200.000 lei se

va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 2103/2004 la data de 15 aprilie 2004, condamnatul D.C. a formulat

contestație în executare cu privire la sentința penală nr. 310 din 08 iunie

1999, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen. și art. 15 C. pen.

În motivarea contestației,

s-a arătat că prin sentința penală contestată a fost condamnat, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), i) și g) și

alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c)

C. pen., la 11 ani închisoare, iar după rămânerea definitivă au fost modificate

dispozițiile art. 146 C. pen., privind cuantumul prejudiciului prin O.U.G. nr.

207/2000 aprobată prin Legea nr. 456/2001.

Față de cele menționate,

Tribunalul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute

de art. 15 alin. (1) C. pen., deoarece după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare a petentului și înainte de executarea în întregime a pedepsei de 11

ani închisoare a intervenit o lege penală mai favorabilă care are o pedeapsă

mai ușoară, pedeapsa aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de

legea nouă a executat din pedeapsa aplicată 6 ani și 4 luni închisoare și a

avut o atitudine deosebită pe perioada executării pedepsei și pe cale de

consecință poate beneficia de dispozițiile legii mai favorabile.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o sub

aspectul nelegalității și netemeiniciei, considerând că în mod greșit a fost

admisă de către instanța de fond contestația la executare a condamnatului D.C.,

întrucât în speță nu sunt întrunite toate cele trei cerințe ale dispozițiilor

art. 14 și art. 15 C. pen., respectiv:

de condamnare definitivă;

penale noi după rămânerea definitivă a hotărârii, dar înainte de executarea

completă a pedepsei;

pedeapsă mai ușoară în sensul că maximul special prevăzut de legea nouă să fie

mai mic decât maximul special prevăzut de legea veche.

Se motivează, în sensul că

legea nu prevede o sancțiune mai ușoară, astfel că cererea a fost greșit

admisă.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 37 din 20 ianuarie 2005, a admis

apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale

nr. 1514 din 22 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală.

Desființează sentința penală și rejudecând în fond respinge cererea petentului

condamnat D.C. privind contestația la executare a sentinței penale nr. 310 din

8 iunie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în

termenul legal, condamnatul a declarat recurs, solicitând reaprecierea probelor

și să se schimbe încadrarea juridică, apoi să se reducă pedeapsa, după cum în

parte, a și procedat prima instanță.

Recursul este nefondat.

Examinându-se actele

dosarului, în raport de critica formulată precum și din oficiu, Curtea reține că

recurentul condamnat definitiv, se află în executarea unei pedepse de 11 ani

închisoare, aplicată în baza art. 208 – art. 209 lit. a), i) și g) și alin.

ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c) C.

pen.

În această situație fiind, a

introdus contestația la executare împotriva sentinței penale de condamnare

respectiv nr. 310 din 8 iunie 1999 a Tribunalului București, secția I penală,

potrivit art. 461 lit. d) C. proc. pen. și art. 15 C. pen.

În motivarea contestației la

executare de față, condamnatul invocă incidentul ivit și care îi este în

favoare, prin modificarea dispozițiilor art. 146 C. pen., respectiv a

cuantumului prejudiciului, potrivit O.U.G. nr. 207/2000 aprobată prin Legea nr.

456/2001. Pe baza noilor dispoziții legale, susține recurentul, pedeapsa

aplicată îi poate fi redusă și schimbată chiar și încadrarea juridică, ca

urmare a sporirii cuantumului prejudiciului.

Analizând dispozițiile

O.U.G. nr. 207/2000, aprobată prin Legea nr. 456/2001 ce a modificat art. 146 C.

pen. și care în speță se raportează la art. 209 alin. ultim. C. pen., Curtea va

reține că această lege nu schimbă limitele sancțiunii penale pentru

infracțiunea de furt calificat, reținută cu autoritate de lucru judecat, în

sarcina recurentului condamnat.

Cum și dispozițiile art. 15

C. pen., prevăd că, se aplică numai atunci când .. „după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a

intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară”, rezultă că nici

cerințele acestui text nu se regăsesc.

În consecință, limitele

pedepsei pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv recurentul,

nu s-au redus, prin Legea nr. 456/2001 ce aprobă O.U.G. nr. 207/2000 și deci,

nu există temeiul legal pentru a se justifica admiterea contestației la

executare, de față.

Pentru toate aceste

considerente, hotărârea atacată se apreciază ca temeinică și legală, iar

recursul condamnatului va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și prevederile

art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul D.C. împotriva deciziei penale nr. 37 din 20 ianuarie

2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

contestator să plătească statului suma de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 martie 2005.