ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1323/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1040 din 31 octombrie 2003, Tribunalul București a admis contestația la executare formulată de condamnatul D.C. împotriva sentinței penale nr. 325/1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și a redus pedeapsa la 12 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții. A dispus anularea M.E.P.I. nr. 451 din 13 iulie 1999 și emiterea altui mandat de executare. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Tribunalul a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 14 C. pen., care prevăd „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la maxim”.

Art. 215 alin. (3) C. pen., în care este încadrabilă fapta condamnatului urmare modificării art. 146 C. pen., prevede pedeapsa de la 6 luni la 12 ani închisoare. Cum pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 325/1999 a Tribunalului București, secția II-a penală, este de 13 ani închisoare, deci mai mare decât maximul special prevăzut de textul de lege în care fapta s-a încadrat în urma intervenirii noii legi mai favorabile (O.U.G. nr. 207/2000), legal tribunalul a redus pedeapsa de la 13 la 12 ani închisoare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, apel prin care se susține că în mod greșit a fost admisă contestația la executare, că prin adoptarea O.U.G.

nr. 207/2000 s-a adus doar o modificare a pragului valorii și că prin admiterea contestației la executare s-a realizat indirect și legal o schimbare de încadrare juridică. A declarat apel și condamnatul, nemotivat. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 782 din 19 decembrie 2003, a admis apelul Parchetului împotriva sentinței penale nr. 1040 din 31 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a desființat sentința și rejudecând, a respins contestația la executare formulată de condamnatul D.C., ca nefondată. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, condamnatul a declarat recurs, reluând motivele pentru care de fapt a introdus prezenta contestație la executare.

Recursul este nefondat. Examinând actele cauzei, în raport de cerințele art. 461 lit. d) și art. 458 C. proc. pen., Curtea constată că, decizia atacată este temeinică și legală și ca atare va fi menținută. Astfel, în speță, corect s-a reținut că, nu a intervenit „după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a contestatorului, o lege ce nu mai prevede ca infracțiune, fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea sa și nici o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, decât cea pe care o execută”, motive pentru care, legal și temeinic s-a respins contestația la executare. Într-adevăr, prin cererea intitulată, contestație, ce în mod eronat și total nejustificat, a fost admisă de instanța de fond, s-ar ajunge ilegal, l-a schimbarea unei încadrări juridice, dintr-o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat.

De asemenea, tot corect și legal s-a mai subliniat că, toate obiecțiunile ridicate de condamnat și pe deplin îndreptățite în fapt, ar putea fi rezolvate în drept, doar pe calea, promovării unui recurs în anulare, prevăzut de art. 409 și urm. C. proc. pen. Așa fiind, în cauză nefiind aplicabile prevederile legale ce reglementează, contestația la executare, cale juridică eronat aleasă de condamnat, decizia atacată, va fi menținută, iar recursul său respins, ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 782 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2004.