ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 604/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 775 din 9 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul C.I ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, că, motivele invocate pentru revizuirea sentinței penale nr. 157 din 7 martie 2001 (admiterea unor probe noi) nu constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 662/ A din 4 noiembrie 2003, a respins apelul formulat de condamnat. Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs prin care a reiterat motivele invocate în cererea introductivă, iar pe de altă parte a învederat că instanțele s-au aflat în confuzie în ceea ce privește hotărârea vizată a fi revizuită.

Recursul este fondat. Așa cum rezultă din cuprinsul cererii formulată de condamnat C.I., acesta a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 647 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Constanța prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol. Ulterior, prin sentința penală nr. 157 din 7 martie 2001, a fost contopită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1409 din 25 iunie 1999, cu pedepsele de 2 ani și, respectiv, 12 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 647 din 17 decembrie 1999, stabilindu-se ca în final, C.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.

Deși condamnatul a solicitat explicit că solicită revizuirea sentinței penale prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, motivându-și și cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că se impune reaudierea martorilor din lucrări și audierea unor alți martori pe care nu i-a putut indica cu ocazia judecării în fond a cauzei, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a avut în vedere sentința prin care s-a dispus contopirea pedepselor, respectiv sentința penală nr. 157 din7 martie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. La rândul său, instanța de fond, deși a sesizat greșeala făcută de parchet, a verificat cererea de revizuire în raport de sesizarea parchetului, împrejurare din care rezultă că în cauză, nu a fost analizată hotărârea ce a fost atacată de condamnat prin această cale extraordinară de atac, încălcându-se dispozițiile art. 397 alin. ultim C. proc.

pen., text care obliga procurorul căruia i s-a adresat cererea de revizuire conform alin. (1) din textul menționat, să solicite precizarea acesteia. În raport de considerentele arătate, recursul formulat este fondat și va fi admis; vor fi casate hotărârile pronunțate și va fi trimisă cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru verificarea motivelor de revizuire în raport de sentința penală nr. 647 din 17 decembrie 1999, pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care C.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul revizuient C.I. împotriva deciziei penale nr. 662/ A din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 775 din 9 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu în sumă de 150.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.