ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4335/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1347 din 25 noiembrie 2009, Tribunalul București a admis capătul de cerere formulat de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, în contradictoriu cu pârâții G.D. și G.L.M. și a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a cotei indivize de 2/3 din imobilul reprezentat de apartamentul 1 din București, sector 1 și trecerea acesteia în proprietatea expropriatorului cu dreptul pârâților la despăgubiri în sumă de 765.050 lei conform raportului de evaluare întocmit în cauză, sumă ce va fi achitată în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul este deținut în coproprietate, în cotă de 2/3 de soții G. și în cotă de 1/3 de soții C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1342 din 31 martie 2006. Întrucât pârâții C. au dat o declarație prin care au arătat că sunt de acord cu exproprierea imobilului și cu suma oferită cu titlu de despăgubiri, precum și că renunță la dreptul de a face întâmpinare în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, prin sentința civilă nr. 1697 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului București a fost admis capătul de cerere al acțiunii în privința acestora și s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a cotei indivize de 1/3 din imobil, trecerea acesteia în proprietatea expropriatorului cu obligația acestuia la plata despăgubirilor în sumă de 170.816,16 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert B.C., în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin aceeași sentință a fost disjunsă cererea în privința pârâților G.D. și G.L., deoarece aceștia au contestat valoarea despăgubirilor stabilite prin Notificarea nr. 211 din 18 aprilie 2008 pentru cota lor de 2/3 din imobil. În dosarul nou format ca urmare a disjungerii, instanța a încuviințat la cererea pârâților efectuarea unei expertize de specialitate, ale cărei concluzii finale au fost depuse la dosar la 17 noiembrie 2009, prin unificarea punctelor de vedere ale experților I.M.A., propus de instanță și M.I., propus de pârâți, expertul desemnat de reclamant neputând semna expertiza finală datorită absenței acestuia din țară. În raport de concluziile acestei expertize finale, tribunalul a apreciat că prin acest raport valoarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu a fost calculată în raport de prevederile Legii nr. 33/1994.

Prin decizia nr. 172 A din 10 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, reținând că apelantul este nemulțumit de cuantumul despăgubirilor stabilite de instanță. A mai reținut instanța de apel că întocmirea expertizei tehnice judiciare de către expert I.M.A. s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se o valoare de piață a proprietății imobiliare, respectiv a cotei de 2/3 din imobilul situat în București, sector 1. De asemenea, s-a mai reținut că, prin raportul de expertiză tehnică suplimentar, expertul desemnat de instanță și cel desemnat de pârât au stabilit că evaluarea prin metoda costurilor este cea mai apropiată de situația reală a proprietății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Municipiul București, prin primarul general, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de apel era ținută să se pronunțe în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță și că a omis să cerceteze cauza sub aspectele sesizate de reclamantul expropriator referitoare la cele trei rapoarte de expertiză tehnică judiciară, reprezentând opiniile separate ale fiecăruia dintre cei trei experți. S-a mai susținut că nu s-au avut în vedere cele consemnate de expertul V.V., propus de reclamant, și de expertul I.M.A., desemnat de instanță, în sensul că pârâții au declarat că sunt de acord cu valoarea propusă cu titlu de despăgubire de către expropriator, urmând să aducă documentul care atestă proprietatea terenului și modernizările făcute.

Recurentul a mai susținut că, datorită celor trei opinii diferite cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanța a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în vederea formulării unui punct de vedere comun, care însă a fost întocmit și semnat numai de doi experți, întrucât expertul Municipiului București lipsea din țară, ceea ce a dus la încălcarea dispozițiilor art. 25-27 din Legea nr. 33/1994. Astfel, recurentul a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 întrucât comisia nu a fost constituită din 3 experți, iar art. 26 din lege a fost încălcat, avându-se în vedere suma acordată cu titlu de despăgubiri pârâților C.F. și C.E., proprietari ai cotei de 1/3 din imobilul afectat de expropriere.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, recurentul a susținut că, atât instanța de apel, cât și instanța de fond, nu au comparat oferta cu pretențiile expropriaților, care au declarat că sunt de acord cu despăgubirile propuse de expropriator. Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Criticile ce vizează cuantumul despăgubirilor acordate de instanță sunt neîntemeiate, întrucât au fost respectate dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, la calcularea despăgubirilor s-au avut în vedere criteriile prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 și au fost respectate dispozițiile art. 27 din aceeași lege, în sensul că instanța hotărăște în urma comparării rezultatului expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, astfel încât despăgubirea acordată să nu fie mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. În speță, suma acordată de instanță se încadrează în aceste limite și, în plus, nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză tehnică judiciară întocmite separat de cei trei experți desemnați de către instanță, de expropriator și de persoanele supuse exproprierii, și nici la raportul de expertiză tehnică judiciară unitar sau la suplimentul la acest raport.

Or, de vreme ce recurentul nu a contestat concluziile experților privind valoarea despăgubirilor, stabilită prin metoda costurilor, care a fost apreciată ca fiind cea mai apropiată de situația reală a proprietății, înseamnă că acesta a fost de acord cu modul de calcul al cuantumului despăgubirii. Totodată, se constată că nu este reală susținerea recurentului în sensul că pârâții au declarat că sunt de acord cu despăgubirile propuse de expropriator, de vreme ce aceștia au arătat că despăgubirile oferite nu privesc decât cota parte ce li se cuvine din construcție, fără să se țină seama și de teren.

Mai mult decât atât, dacă susținerea recurentului ar fi fost întemeiată, nu s-ar mai fi dispus disjungerea cererii formulată împotriva pârâților G. de cererea formulată împotriva pârâților C., care au dat o declarație prin care au arătat că sunt de acord cu exproprierea imobilului și cu suma oferită cu titlu de despăgubiri prin notificare, precum și că renunță la dreptul de a face întâmpinare în termenul de 45 de zile prevăzut de lege. În ceea ce privește criticile referitoare la nelegala constituire a comisiei de experți, în raport de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, se constată că acestea au fost formulate omisso medio, direct în recurs, fără să fi fost invocate în apel și, prin urmare, sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 172 A din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 septembrie 2010.