ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4335/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1347 din 25 noiembrie 2009, Tribunalul București a admis capătul de cerere

formulat de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, în

contradictoriu cu pârâții G.D. și G.L.M. și a dispus exproprierea pentru cauză

de utilitate publică de interes local a cotei indivize de 2/3 din imobilul

reprezentat de apartamentul 1 din București, sector 1 și trecerea acesteia în

proprietatea expropriatorului cu dreptul pârâților la despăgubiri în sumă de

765.050 lei conform raportului de evaluare întocmit în cauză, sumă ce va fi

achitată în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că imobilul este deținut în coproprietate, în cotă

de 2/3 de soții G. și în cotă de 1/3 de soții C., conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1342 din 31 martie 2006.

Întrucât pârâții C. au

dat o declarație prin care au arătat că sunt de acord cu exproprierea

imobilului și cu suma oferită cu titlu de despăgubiri, precum și că renunță la

dreptul de a face întâmpinare în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, prin

sentința civilă nr. 1697 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului București a fost admis capătul de cerere al acțiunii în privința acestora și s-a

dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a cotei

indivize de 1/3 din imobil, trecerea acesteia în proprietatea expropriatorului

cu obligația acestuia la plata despăgubirilor în sumă de 170.816,16 lei,

conform raportului de expertiză întocmit de expert B.C., în termen de 30 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin aceeași sentință

a fost disjunsă cererea în privința pârâților G.D. și G.L., deoarece aceștia au

contestat valoarea despăgubirilor stabilite prin Notificarea nr. 211 din 18

aprilie 2008 pentru cota lor de 2/3 din imobil.

În dosarul nou format

ca urmare a disjungerii, instanța a încuviințat la cererea pârâților efectuarea

unei expertize de specialitate, ale cărei concluzii finale au fost depuse la

dosar la 17 noiembrie 2009, prin unificarea punctelor de vedere ale experților I.M.A.,

propus de instanță și M.I., propus de pârâți, expertul desemnat de reclamant

neputând semna expertiza finală datorită absenței acestuia din țară.

În raport de

concluziile acestei expertize finale, tribunalul a apreciat că prin acest raport

valoarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu a fost calculată în raport

de prevederile Legii nr. 33/1994.

Prin decizia nr. 172 A din 10 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul

Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței pronunțate de

prima instanță, reținând că apelantul este nemulțumit de cuantumul

despăgubirilor stabilite de instanță.

A mai reținut

instanța de apel că întocmirea expertizei tehnice judiciare de către expert I.M.A.

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 26 din Legea

nr. 33/1994, stabilindu-se o valoare de piață a proprietății imobiliare,

respectiv a cotei de 2/3 din imobilul situat în București, sector 1.

De asemenea, s-a mai

reținut că, prin raportul de expertiză tehnică suplimentar, expertul desemnat

de instanță și cel desemnat de pârât au stabilit că evaluarea prin metoda

costurilor este cea mai apropiată de situația reală a proprietății.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Municipiul București,

prin primarul general, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de apel era ținută să se

pronunțe în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță și că a omis să

cerceteze cauza sub aspectele sesizate de reclamantul expropriator referitoare

la cele trei rapoarte de expertiză tehnică judiciară, reprezentând opiniile

separate ale fiecăruia dintre cei trei experți.

S-a mai susținut că

nu s-au avut în vedere cele consemnate de expertul V.V., propus de reclamant,

și de expertul I.M.A., desemnat de instanță, în sensul că pârâții au declarat

că sunt de acord cu valoarea propusă cu titlu de despăgubire de către

expropriator, urmând să aducă documentul care atestă proprietatea terenului și

modernizările făcute.

Recurentul a mai

susținut că, datorită celor trei opinii diferite cu privire la cuantumul

despăgubirilor, instanța a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în

vederea formulării unui punct de vedere comun, care însă a fost întocmit și

semnat numai de doi experți, întrucât expertul Municipiului București lipsea

din țară, ceea ce a dus la încălcarea dispozițiilor art. 25-27 din Legea nr.

33/1994.

Astfel, recurentul a

arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994

întrucât comisia nu a fost constituită din 3 experți, iar art. 26 din lege a

fost încălcat, avându-se în vedere suma acordată cu titlu de despăgubiri

pârâților C.F. și C.E., proprietari ai cotei de 1/3 din imobilul afectat de

expropriere.

În ceea ce privește

nerespectarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, recurentul a

susținut că, atât instanța de apel, cât și instanța de fond, nu au comparat

oferta cu pretențiile expropriaților, care au declarat că sunt de acord cu

despăgubirile propuse de expropriator.

Analizând hotărârea

atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Criticile ce vizează

cuantumul despăgubirilor acordate de instanță sunt neîntemeiate, întrucât au

fost respectate dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, la calcularea

despăgubirilor s-au avut în vedere criteriile prevăzute la alin. (1) și (2) ale

art. 26 din Legea nr. 33/1994 și au fost respectate dispozițiile art. 27 din

aceeași lege, în sensul că instanța hotărăște în urma comparării rezultatului

expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, astfel încât

despăgubirea acordată să nu fie mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În speță, suma

acordată de instanță se încadrează în aceste limite și, în plus, nici una

dintre părți nu a formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză tehnică

judiciară întocmite separat de cei trei experți desemnați de către instanță, de

expropriator și de persoanele supuse exproprierii, și nici la raportul de expertiză

tehnică judiciară unitar sau la suplimentul la acest raport.

Or, de vreme ce

recurentul nu a contestat concluziile experților privind valoarea

despăgubirilor, stabilită prin metoda costurilor, care a fost apreciată ca

fiind cea mai apropiată de situația reală a proprietății, înseamnă că acesta a

fost de acord cu modul de calcul al cuantumului despăgubirii.

Totodată, se constată

că nu este reală susținerea recurentului în sensul că pârâții au declarat că

sunt de acord cu despăgubirile propuse de expropriator, de vreme ce aceștia au

arătat că despăgubirile oferite nu privesc decât cota parte ce li se cuvine din

construcție, fără să se țină seama și de teren.

Mai mult decât atât,

dacă susținerea recurentului ar fi fost întemeiată, nu s-ar mai fi dispus

disjungerea cererii formulată împotriva pârâților G. de cererea formulată

împotriva pârâților C., care au dat o declarație prin care au arătat că sunt de

acord cu exproprierea imobilului și cu suma oferită cu titlu de despăgubiri

prin notificare, precum și că renunță la dreptul de a face întâmpinare în

termenul de 45 de zile prevăzut de lege.

În ceea ce privește criticile

referitoare la nelegala constituire a comisiei de experți, în raport de

dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, se constată că acestea au fost

formulate

omisso medio,

direct în recurs, fără să fi fost invocate în

apel și, prin urmare, sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul Municipiul București, prin primarul general,

împotriva deciziei nr. 172 A din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 09 septembrie 2010.