ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2590/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2590/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Deliberând asupra conflictului de competență de față, constată: Prin sentința penală nr. 2789 din 4 decembrie 2003, Judecătoria Vaslui a declinat la Judecătoria Bacău competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul G.I. împotriva sentinței penale nr. 3071/1997 a Judecătoriei Bacău. În motivarea sentinței s-a reținut că Judecătoria Bacău este competentă, atât ca instanță de executare, cât și ca instanță aferentă locului de deținere, să soluționeze contestația prin care s-a cerut grațierea pedepsei de 10 luni închisoare, în baza legii nr. 543/2002. Judecătoria Bacău, prin sentința penală nr. 468 din 12 februarie 2004 a declinat competența la Judecătoria Vaslui, reținând că locul de deținere al condamnatului este Penitenciarul Vaslui.
Constatându-se existența conflictului de competență a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Curtea stabilește, în raport cu dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 460 alin. (6) C. proc. pen., că Judecătoria Vaslui, ca instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere unde se găsea condamnatul în momentul formulării cererii, este competentă să soluționeze contestația la executare formulată de contestatorul G.I. împotriva sentinței penale nr. 3071/1997 a Judecătoriei Bacău. În consecință, cauza va fi trimisă spre soluționare Judecătoriei Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe contestatorul G.I., în favoarea Judecătoriei Vaslui. Trimite dosarul la această instanță. Onorariul în sumă de 200.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.