ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3514/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea comercială, ce a

format obiectul dosarului nr. 4131/COM/2002 al Tribunalului Timiș, SC L.R. SRL

Timișoara a solicitat obligarea SC B.T. SRL să reia de îndată executarea

contractului de distribuție nr. 2383 din 22 martie 2000; să livreze de îndată

cantitățile și sortimentele de bere nelivrate de la 1 martie 2002, până la data

reluării raporturilor contractuale.

Prin sentința nr. 2986 din 27

septembrie 2002, Tribunalul Timiș a declinat competența materială de

soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arbitral al Comisiei de Arbitraj

Comercial Timișoara, în considerarea faptului că părțile, prin contractul

bilateral încheiat, au convenit ca eventualele litigii să fie soluționate de

acest tribunal arbitral.

În fața Tribunalului Arbitral al

Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, prin adresa depusă la 18

noiembrie 2002, reclamanta a majorat pretențiile sale, solicitând, în plus față

de acțiunea introductivă și obligarea pârâtei la plata sumei de 2.279.862 lei

beneficiu nerealizat, în sumă actualizată cu rata inflației.

Acțiunea, modificată și completată a

SC L.R. SRL Timișoara, a fost admisă de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera

de Comerț și Industrie și Agricultură Timișoara, prin sentința arbitrală nr. 62

din 9 decembrie 2002, care a dispus obligarea pârâtei, a cărei denumire s-a

schimbat între timp în C.B.R., sucursala Timișoara, de a relua de îndată

executarea contractului de distribuție nr. 2383 din 22 martie 2000 și livrarea

cantităților și sortimentelor de bere, prevăzute în anexa la contractul

respectiv, a obligat pârâta la plata sumei actualizată de 2.279.862.527 lei

daune – interese și 17.224.485 lei cheltuieli de judecată.

În pronunțarea hotărârii de mai sus

s-au avut în vedere prevederile contractului de distribuție, menționat mai sus,

obligațiile reciproce ale părților înscrise în acest contract, inclusiv aceea

privind acordarea unui discount de 10% de către pârâtă, în favoarea

distribuitorului. S-a avut în vedere că în acest contract nu au fost stipulate

condițiile unei rezilieri unilaterale.

C.B.R. și sucursala Timișoara au

formulat acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 62/2002 a Tribunalului

Arbitral de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, pe

care au considerat-o netemeinică și nelegală și au motivat acțiunea pe

prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ. și art. 969, art. 970, art. 977, art.

985 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4/PI din 3

februarie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea în anulare, reținând că hotărârea arbitrală

atacată nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri, ori dispozițiile imperative

ale legii, cum rezultă din examinarea acestei hotărâri, prin prisma art. 364

lit. i) C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

C.B.R. SA și sucursala Timișoara au declarat recurs și au solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței recurată și, pe fond, respingerea acțiunii,

susținând că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, având în vedere

dispozițiile art. 304 pct. 7 – 10 și art. 304

1

C. proc. civ.,

respectiv:

- hotărârea recurată nu cuprinde

motivele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării ei, nu este

analizat fiecare motiv al acțiunii în anulare în parte;

- hotărârea pronunțată de Curtea de

apel, cum, de altfel, și cea pronunțată de instanța arbitrală, au interpretat

în mod greșit contractul de distribuție încheiat de părți, reținând eronat că

două capitole, respectiv, cap. V și cap. XX, se referă la aceeași instituție

juridică, cea de reziliere. În realitate, părțile au avut în vedere, în

cuprinsul art. 5, denunțarea unilaterală, iar în cap. XV, rezilierea

contractului;

- sentința recurată a fost

pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, neținând cont că, în

speță, sunt aplicabile prevederile art. 969, art. 970, art. 977, art. 981 și art.

1436 alin. (2) C. civ.

- hotărârea recurată nu s-a

pronunțat cu privire la nici unul dintre motivele invocate în acțiunea în

anulare;

- acțiunea introductivă nu este

motivată în drept și a fost menționată ca parte în proces C.B.R., sucursala Timișoara,

deși, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, sucursalele nu au

personalitate juridică.

Recursul declarat de C.B.R. SA și sucursala

Timișoara este nefondat.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma motivelor de recurs, mai sus arătate, constatarea care se impune este că

aceste motive nu sunt de natură a modifica această hotărâre.

În prima critică, recurentele au

susținut că hotărârea pronunțată de curtea de apel nu cuprinde motivele de fapt

și de drept pe care se sprijină. Este inexact, deoarece, în mod corect, curtea

de apel, la analiza acțiunii în anularea sentinței arbitrale pronunțată în

cauză, a apreciat corect că raportat la obiectul cererii adresată tribunalului

arbitral în analiză, ca motiv al acțiunii în anulare, a rămas numai incidența

dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. În textul art. 364 lit. a) – I)

sunt prevăzute motivele care pot desființa, prin acțiunea în anulare, o

hotărâre arbitrală.

Critica recurentei, după care

hotărârea recurată a interpretat greșit clauzele contractului dintre părți,

este, de asemenea, neîntemeiată.

Întrucât fondul litigiului a fost

examinat de către tribunalul arbitral, având în vedere prevederile art. 364 C.

proc. civ., o reexaminare a clauzelor contractuale, de către Curtea de apel,

excede motivele limitativ-prevăzute pentru judecarea acțiunii în anulare.

Tot nefondată este și critica

referitoare la aplicarea greșită a legii, fără a se ține cont de prevederile C.

civ.

Curtea de apel, cu ocazia judecării

acțiunii în anulare a hotărârii tribunalului arbitral, nu avea îndrituirea

legală de a analiza și de a se pronunța, prin prisma textelor din C. civ.,

menționate de reclamantă pe motivele acțiunii introductive, ci numai pe ce i-a

dat în competență legea procedurală.

Această precizare este valabilă și

pentru penultimul motiv de recurs.

În fine, nici ultimul motiv de

recurs, respectiv acela că hotărârea recurată nu s-a pronunțat asupra faptului

că acțiunea introductivă nu a fost motivată în drept și că a fost menționată ca

parte în proces, sucursala companiei, ce nu are personalitate juridică, nu este

de admis.

Din analiza acțiuni introductive,

dosarul 4131/COM al Tribunalului Timiș, rezultă explicit pe ce texte de lege

și-a motivat acțiunea sa, cum, la fel de clar și necontestat de nimeni până în

prezent, procesul a fost pornit împotriva pârâtei SC B.T. SA Timișoara, ce,

ulterior, s-a transformat în companie și care urmează a-și îndeplini, așa cum a

hotărât tribunalul arbitral, obligațiile față de beneficiara contractului de

distribuție nr. 2383 din 22 martie 2003.

Așadar, recursul pârâtei, din

acțiunea introductivă, este nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta C.B.R. SA și sucursala Timișoara, împotriva sentinței nr. 4/PI

din 3 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 16 septembrie 2003.