ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3399/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3399/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă,
înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, la data de 17 august 2004,
reclamanta SC H. SRL TIMIȘOARA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.B.R.
SA să se constate: valabilitatea contractului de distribuție încheiat la data
de 11 martie 2004 a cărui durată a fost convenită până la data de 27 martie
2005; să fie obligată pârâta la respectarea contractului și reluarea
activității conform acestuia și totodată pârâta să plătească suma de
5.076.063.551 lei cu titlu de despăgubiri calculate până la data de 1 octombrie
2004 și în continuare până la reluarea activității sau până la expirarea duratei
de valabilitate a contractului.
În motivare, reclamanta a
susținut că potrivit contractului de distribuție încheiat cu pârâta la data de 11
martie 2004, s-a obligat să distribuie gama de bere fabricată de pârâtă,
conform unui plan trimestrial, cu obligația furnizorului de a plăti un discount
stabilit din volumul de desfacere conform planului de afaceri denumit F.T.
Că, înainte de expirarea primului
trimestru de activitate, stabilit în contract pe perioada aprilie - iunie,
respectiv la data de 1 iunie 2004, pârâta, în mod unilateral și fără motiv
justificat a întrerupt derularea contractului invocând prevederile art. 2.7, art.
12.1 și art. 13 din contract.
Mai susține reclamanta că,
până la momentul denunțării unilaterale a contractului, își îndeplinise
obligațiile privind numărul de clienți conform planului trimestrial, iar volumul
de vânzări, deși fusese realizat doar în proporție de 39,9 %, putea fi
îndeplinit și chiar depășit până la sfârșitul trimestrului, respectiv finele lunii
iunie.
Referitor la pactul
comisoriu de grad IV înserat în art. 2.7 din contract și invocat de pârâtă, în
adresa de denunțare a contractului, reclamanta a susținut că nu sunt
îndeplinite condițiile stabilite de părți, pârâta putând să rezilieze de drept
contractul doar în situația în care distribuitorul nu-și îndeplinea obligațiile
de planificare trimestrială.
Pârâta a formulat
întâmpinare la acțiunea introductivă, susținând, în esență, că rezilierea, de
drept a contractului putea fi invocată în cazul în care reclamanta nu realiza
obiectivele de performanță integral sau parțial în oricare din perioadele
planificate, definite conform art. 1.1 din contract, ca fiind perioade lunare,
trimestriale, bianuale sau anuale.
Prin sentința comercială nr.
1731 din data de 20 octombrie 2005, Tribunalul Comercial a respins, ca nefondată,
acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut din examinarea probatoriilor administrate următoarele:
Părțile au convenit în
contractul de distribuție încheiat la data de 11 martie 2004 și în anexele ce
fac parte integrantă din acesta, planul de afaceri anual, urmat de actualizări
trimestriale, estimarea volumelor de vânzări și a obiectivelor de performanță
și totodată au statuat asupra înțelesului unor termeni ai convenției în vederea
evitării unor interpretări eronate, termeni care priveau printre altele „obiectivul
de performanță”, „planul de afaceri”, „perioada planificată”.
Ca potrivit planului de
afaceri reclamanta avea obligația de a distribui lunar, trimestrial și anual,
anumite cantități și tipuri de bere, obiective de performanță care priveau
volumul de vânzări, distribuirea unor valori minime de produse, distribuirea produselor
către un anumit număr minim de clienți din teritoriu și o arie teritorială în
care urmau să fie distribuite produsele.
Instanța a apreciat că
reclamantei îi revenea, conform prevederilor contractuale, obligația de a realiza
obiectivele de performanță astfel cum sunt acestea definite în art. 1.3, obiective
care privesc în mod colectiv volumul, mix-ul, valoarea, acoperirea teritorială,
obiectivele distribuției, situația creditelor.
Or, reclamanta, potrivit
situației vânzărilor lunare și pe sortimente, și-a îndeplinit targetul de volum
pe produse în aprilie și mai numai la două sortimente de bere, pentru restul de
sortimente targetele nu au fost îndeplinite, ceea ce justifică denunțarea
unilaterală a contractului de către furnizor în temeiul clauzei stipulate la art.
2.7 din contract.
Conform acestei clauze, în
cazul în care obiectivele de performanță nu sunt realizate în mod integral au
parțial, în oricare din perioadele planificate pe durata termenului, furnizorul
este îndreptățit la încetarea imediată a derulării contractului, în baza unei
notificări scrise transmisă distribuitorului.
Urmare respingerii cererii
principale din acțiunea introductivă, prima instanță a respins și capetele de
cerere subsidiare.
Cu privire la cererea de
despăgubiri, mai trebuie precizat că reclamanta și-a completat acest capăt de
cerere la data de 13 septembrie 2005, după administrarea probei cu expertiză
contabilă solicitând și o completare a raportului de expertiză cu noi
obiective.
Prin Încheierea de ședință
din data de 22 septembrie 2005 instanța a dispus disjungerea cererii
precizatoare susmenționate și înregistrarea sub un alt număr de dosar.
Împotriva acestei sentințe,
reclamanta a formulat apel pentru motive de netemenicie și nelegalitate
susținând în esență că prima instanță și-a fundamentat hotărârea pe o confuzie
între obiectivele de volum și cele de performanță stabilite convențional de
părți, ignorând împrejurarea că acestea sunt două criterii distincte, iar
pactul comisoriu de gradul IV devine incident doar pentru nerealizarea
obiectivelor de performanță.
Curtea de Apel Cluj, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 60
pronunțată la data de 10 aprilie 2006, a admis în parte apelul reclamantei și
în consecință a schimbat în parte sentința fondului în sensul că a admis în
parte acțiunea reclamantei constatând valabilitatea contractului comercial de
distribuție încheiat de părți. A fost respins capătul de cerere privind
obligarea pârâtei la respectarea contractului și reluarea activității. Totodată
instanța de apel a desființat în parte sentința cu privire la capătul de cerere
vizând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor și a dispus trimiterea spre
rejudecare la aceiași instanță a cererii de despăgubiri.
Instanța de control judiciar
a constatat, din coroborarea prevederilor contractuale că pactul comisoriu de
gradul IV stabilit în art. 2.7 din contract vizează ipoteza nerealizării
obiectivelor de performanță convenite de părți la data încheierii contractului,
obiective care fac parte din planul de afaceri trimestrial și prin urmare rezilierea
unilaterală a contractului devin aplicabile numai după o perioadă de cel puțin
trei luni.
În sprijinul acestei
interpretări, instanța de apel invocă și argumentul desprins din modul de redactare
al clauzei ce conține pactul comisoriu, clauză care se referă exclusiv la
obiectivele de performanță nu la cele de volum, pentru care perioada minimă de
analiză este trimestrul.
Concluzionând, instanța de
apel apreciază că pârâta a procedat la rezilierea interpretativă a contractului
raportându-se la alte termene și la alte condiții decât cele stabilite
convențional.
Cu privire la capătul de
cerere vizând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, Curtea a apreciat că
disjungerea cererii precizatoare este nelegală, despăgubirea solicitată
cuprinzând atât beneficiul nerealizat cât și prejudiciul efectiv suferit, așa
încât se impune desființarea măsurii dispusă de prima instanță și reunirea
celor două dosare pentru a fi soluționate împreună.
În contra acestei decizii
societatea pârâtă, a cărui denumire este actualmente SC U.B. SA, a declarat, în
termen legal, recurs, solicitând modificarea hotărârii instanței de apel în
sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii hotărârii tribunalului.
Recurenta și-a structurat
criticile de nelegalitate formulate, pe trei aspecte întemeiate în drept pe
dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 7 C. proc. civ., în argumentarea cărora a
susținut următoarele:
A Instanța interpretând greșit
dispozițiile contractului de distribuție a schimbat natura și înțelesul
acestuia, considerând că art. 2.7 din contract vizează numai obiectivele de
performanță stabilite în planul de afaceri trimestrial;
- Obiectivele de performanță
sunt definite clar în art. 1.3 din contract și semnifică în mod colectiv
volumul, mix-ul, valoarea, acoperirea teritorială, obiectivele distribuției,
situația creditelor;
- Volumul este stabilit în
Anexa F.T., iar interpretarea instanței în sensul că îndeplinirea obiectivelor de
performanță trebuie apreciată doar prin analiza obiectivelor cuprinse în planul
de afaceri trimestrial, este complet eronată;
- Conform art. 3.1 din
contract obiectivele de performanță sunt stabilite pentru perioade de
planificare incluzând fără limitare perioade lunare, trimestriale și anuale,
astfel că, concluzia instanței de apel în sensul că obiectivele de performanță
pot fi revizuite numai trimestrial și deci analizate numai după parcurgerea
unui trimestru, este greșită;
B - Instanța de apel a interpretat
în mod greșit dispozițiile art. 132 C. proc. civ., pronunțând o hotărâre
lipsită de temei legal, cu referite la „Precizarea de acțiune” formulată de
reclamanta la termenul din 15 septembrie 2005, fiind depășit cu mult termenul
până la care reclamanta putea să își întregească sau modifice cererea de
chemare în judecată, respectiv prima zi de înfățișare când părțile legal citate
pot pune concluzii;
- Decizia instanței de apel
de a trimite spre rejudecare cauza în sensul conexării celor două dosare, constituie
o încălcare a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.
C.- Instanța de apel a
pronunțat o decizie care cuprinde dispoziții ce nu pot să-și producă efectul,
ceea ce echivalează cu o contradictorialitate în motivare;
- Astfel, instanța constată
valabilitatea contractului de distribuție, dar în dispozitivul hotărârii
respinge cererea reclamantei de obligare a societății la executare și reluarea
activității, deși executarea în natură are caracter principal în raport cu
executarea prin echivalent; dispozițiile instanței de apel pe acest aspect
fiind evident contradictoriu.
Reclamanta-intimată a
formulat întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea recursului și
menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel, ca legală și temeinică
susținând în esență că obiectivele de performanță convenite de părți prin
planul de afaceri trimestrial se refereau la acoperirea teritorială, prezentă
în teritoriu, managementul prețului, sprijinirea furnizorului și nu se
identifică cu obiectivele de distribuție raportate la volumul de vânzări și
defalcate pe luni, așa cum au fost stabilite în anexa F.T.
Ca atare, instanța de apel
în mod corect nu a inclus obiectivele de distribuție în cele de performanță
stabilite prin Planul de Afaceri trimestrial, în sprijinul acestui raționament
sunt și dispozițiile art. 1.5 din contract potrivit cu care, planul de afaceri
poate include, dar nu este limitat la volumul minim de vânzări.
Examinând recursul prin
prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat
hotărârea instanței de apel prin interpretarea dată clauzelor contractului de distribuție,
nesocotește convenția, care este legea părților potrivit principiului înscris
în art. 969 C. civ. și prin urmare hotărârea intră sub cenzura casației.
În principiu, instanțele
de fond, precum și cele de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al
acestuia, sunt suverane în interpretarea convențiilor părților, cu condiția ca
prin interpretarea dată să nu denatureze clauzele clare și precise, denaturare
care semnifică o violare a voinței părților exprimată în mod clar și
neîndoielnic în clauzele convenției.
În cauză părțile au
încheiat la data de 11 martie 2004 un contract de distribuție pentru livrarea
mai multor sortimente de bere, stabilind în mod detaliat obligațiile furnizorului
și ale distribuitorului, prețul și plata, comercializare, mărci de comerț,
răspunderea pentru produse și asigurare, durată și încetare.
Totodată părțile de comun
acord, au stabilit înțelesul unor termeni ai convenției utilizați în cuprinsul
său pentru a desemna obligațiile reciproce asumate, termeni care definesc
noțiunile de teritoriu, obiective de performanță, activitate, plan de afaceri,
transport, contract, băuturi, perioadă planificată, discounturi.
Conform art. 2.7 din
contractul de distribuție părțile au stipulat un pact comisoriu expres potrivit
căruia în cazul în care obiectivele de performanță nu sunt realizate în mod integral
sau parțial în oricare dintre perioadele planificate pe durata termenului,
furnizorul își rezervă dreptul de a înceta imediat contractul în baza unei
notificări scrise trimise distribuitorului.
Or, obiectivele de
performanță sunt definite de art. 1.3 din contract ca fiind în mod colectiv
volumul, mix-ul, valoarea, acoperirea teritorială, obiectivele distribuției,
situația creditelor, precum și orice alte criterii stabilite de comun acord și
prevăzute în contract sau în Planul de afaceri.
Instanța de apel,
examinând condițiile de aplicare a pactului comisoriu expres convenit de părți,
respectiv dacă există o neexecutare culpabilă a obligațiilor distribuitorului,
neexecutare sancționată prin pactul comisoriu expres a denaturat înțelesul clar
și precis, lipsit de echivoc al termenului de obiective de performanță, astfel
cum este el definit de părți în preambulul contractului, stabilind că
obiectivele de volum nu pot fi analizate sub aspectul realizării sau nerealizării
lor decât trimestrial.
Prin interpretarea dată,
acestei clauze instanța de apel schimbă esențial conținutul său, încălcând legea
părților care este lege și pentru instanță.
Obiectivele de performanță
stabilite în contract și în anexele la aceste anexe ce fac parte integrantă din
contract, cuprind și obiectivele de volum, fiind de altfel, de esența
contractului de distribuție convenit îndeplinirea obligațiilor sub aspectul
volumului de vânzări, obiective care au fost stabilite pentru perioade de
planificare inclunzând fără limitare perioade lunare, trimestriale și anuale (art.
3.1).
Prin urmare,
neîndeplinirea obiectivelor de volum pe primele două luni ale trimestrului 1,
fapt necontestat de către reclamanta, care în acțiunea introductivă precizează
in terminis că volumul de vânzări pe primele două luni ale trimestrului a fost
realizat în procent de 39,91 %, intră sub incidența pactului comisoriu convenit
de părți și pe cale de consecință impunea respingerea acțiunii introductive de
instanța, așa cum, în mod just a procedat prima instanță.
Pentru considerentele
mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.
civ., va admite recursul pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ. și va modifica decizia curții de apel în sensul respingerii apelului
declarat de reclamanta împotriva sentinței tribunalului, hotărâre pe care o va
menține ca legală și temeinică.
Aspectele de nelegalitate
reținute în considerentele ce preced și soluția adoptată în cauză de Înalta
Curte fac inutilă examinarea celorlalte critici invocate de recurentă vizând aplicarea
greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., cu
referire la conexarea celor două capete de cerere privind despăgubirile, precum
și motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece
o eventuală contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei din apel
sau o nemotivare a respingerii capătului II de cerere este lipsită de
semnificație în condițiile în care hotărârea dată în apel a fost modificată în
tot pentru motivele de denaturare a convenției părților și de încălcare a
legii.
Se va lua act totodată că
recurenta pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată aferente acestei faze
procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta SC U.B. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 60 din 10 aprilie
2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de
reclamanta SC H. SRL TIMIȘOARA împotriva sentinței comerciale nr. 1731 din 20
octombrie 2005 a Tribunalului Comercial Cluj, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 noiembrie 2006.