ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3399/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, la data de 17 august 2004, reclamanta SC H. SRL TIMIȘOARA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.B.R. SA să se constate: valabilitatea contractului de distribuție încheiat la data de 11 martie 2004 a cărui durată a fost convenită până la data de 27 martie 2005; să fie obligată pârâta la respectarea contractului și reluarea activității conform acestuia și totodată pârâta să plătească suma de 5.076.063.551 lei cu titlu de despăgubiri calculate până la data de 1 octombrie 2004 și în continuare până la reluarea activității sau până la expirarea duratei de valabilitate a contractului.

În motivare, reclamanta a susținut că potrivit contractului de distribuție încheiat cu pârâta la data de 11 martie 2004, s-a obligat să distribuie gama de bere fabricată de pârâtă, conform unui plan trimestrial, cu obligația furnizorului de a plăti un discount stabilit din volumul de desfacere conform planului de afaceri denumit F.T. Că, înainte de expirarea primului trimestru de activitate, stabilit în contract pe perioada aprilie - iunie, respectiv la data de 1 iunie 2004, pârâta, în mod unilateral și fără motiv justificat a întrerupt derularea contractului invocând prevederile art. 2.7, art. 12.1 și art. 13 din contract. Mai susține reclamanta că, până la momentul denunțării unilaterale a contractului, își îndeplinise obligațiile privind numărul de clienți conform planului trimestrial, iar volumul de vânzări, deși fusese realizat doar în proporție de 39,9 %, putea fi îndeplinit și chiar depășit până la sfârșitul trimestrului, respectiv finele lunii iunie.

Referitor la pactul comisoriu de grad IV înserat în art. 2.7 din contract și invocat de pârâtă, în adresa de denunțare a contractului, reclamanta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de părți, pârâta putând să rezilieze de drept contractul doar în situația în care distribuitorul nu-și îndeplinea obligațiile de planificare trimestrială. Pârâta a formulat întâmpinare la acțiunea introductivă, susținând, în esență, că rezilierea, de drept a contractului putea fi invocată în cazul în care reclamanta nu realiza obiectivele de performanță integral sau parțial în oricare din perioadele planificate, definite conform art. 1.1 din contract, ca fiind perioade lunare, trimestriale, bianuale sau anuale.

Prin sentința comercială nr. 1731 din data de 20 octombrie 2005, Tribunalul Comercial a respins, ca nefondată, acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din examinarea probatoriilor administrate următoarele: Părțile au convenit în contractul de distribuție încheiat la data de 11 martie 2004 și în anexele ce fac parte integrantă din acesta, planul de afaceri anual, urmat de actualizări trimestriale, estimarea volumelor de vânzări și a obiectivelor de performanță și totodată au statuat asupra înțelesului unor termeni ai convenției în vederea evitării unor interpretări eronate, termeni care priveau printre altele „obiectivul de performanță”, „planul de afaceri”, „perioada planificată”.

Ca potrivit planului de afaceri reclamanta avea obligația de a distribui lunar, trimestrial și anual, anumite cantități și tipuri de bere, obiective de performanță care priveau volumul de vânzări, distribuirea unor valori minime de produse, distribuirea produselor către un anumit număr minim de clienți din teritoriu și o arie teritorială în care urmau să fie distribuite produsele. Instanța a apreciat că reclamantei îi revenea, conform prevederilor contractuale, obligația de a realiza obiectivele de performanță astfel cum sunt acestea definite în art. 1.3, obiective care privesc în mod colectiv volumul, mix-ul, valoarea, acoperirea teritorială, obiectivele distribuției, situația creditelor.

Or, reclamanta, potrivit situației vânzărilor lunare și pe sortimente, și-a îndeplinit targetul de volum pe produse în aprilie și mai numai la două sortimente de bere, pentru restul de sortimente targetele nu au fost îndeplinite, ceea ce justifică denunțarea unilaterală a contractului de către furnizor în temeiul clauzei stipulate la art. 2.7 din contract. Conform acestei clauze, în cazul în care obiectivele de performanță nu sunt realizate în mod integral au parțial, în oricare din perioadele planificate pe durata termenului, furnizorul este îndreptățit la încetarea imediată a derulării contractului, în baza unei notificări scrise transmisă distribuitorului. Urmare respingerii cererii principale din acțiunea introductivă, prima instanță a respins și capetele de cerere subsidiare.

Cu privire la cererea de despăgubiri, mai trebuie precizat că reclamanta și-a completat acest capăt de cerere la data de 13 septembrie 2005, după administrarea probei cu expertiză contabilă solicitând și o completare a raportului de expertiză cu noi obiective. Prin Încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2005 instanța a dispus disjungerea cererii precizatoare susmenționate și înregistrarea sub un alt număr de dosar. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel pentru motive de netemenicie și nelegalitate susținând în esență că prima instanță și-a fundamentat hotărârea pe o confuzie între obiectivele de volum și cele de performanță stabilite convențional de părți, ignorând împrejurarea că acestea sunt două criterii distincte, iar pactul comisoriu de gradul IV devine incident doar pentru nerealizarea obiectivelor de performanță.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 60 pronunțată la data de 10 aprilie 2006, a admis în parte apelul reclamantei și în consecință a schimbat în parte sentința fondului în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei constatând valabilitatea contractului comercial de distribuție încheiat de părți. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la respectarea contractului și reluarea activității. Totodată instanța de apel a desființat în parte sentința cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor și a dispus trimiterea spre rejudecare la aceiași instanță a cererii de despăgubiri.

Instanța de control judiciar a constatat, din coroborarea prevederilor contractuale că pactul comisoriu de gradul IV stabilit în art. 2.7 din contract vizează ipoteza nerealizării obiectivelor de performanță convenite de părți la data încheierii contractului, obiective care fac parte din planul de afaceri trimestrial și prin urmare rezilierea unilaterală a contractului devin aplicabile numai după o perioadă de cel puțin trei luni. În sprijinul acestei interpretări, instanța de apel invocă și argumentul desprins din modul de redactare al clauzei ce conține pactul comisoriu, clauză care se referă exclusiv la obiectivele de performanță nu la cele de volum, pentru care perioada minimă de analiză este trimestrul.

Concluzionând, instanța de apel apreciază că pârâta a procedat la rezilierea interpretativă a contractului raportându-se la alte termene și la alte condiții decât cele stabilite convențional. Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, Curtea a apreciat că disjungerea cererii precizatoare este nelegală, despăgubirea solicitată cuprinzând atât beneficiul nerealizat cât și prejudiciul efectiv suferit, așa încât se impune desființarea măsurii dispusă de prima instanță și reunirea celor două dosare pentru a fi soluționate împreună. În contra acestei decizii societatea pârâtă, a cărui denumire este actualmente SC U.B. SA, a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii hotărârii tribunalului.

Recurenta și-a structurat criticile de nelegalitate formulate, pe trei aspecte întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 7 C. proc.

civ., în argumentarea cărora a susținut următoarele: A Instanța interpretând greșit dispozițiile contractului de distribuție a schimbat natura și înțelesul acestuia, considerând că art. 2.7 din contract vizează numai obiectivele de performanță stabilite în planul de afaceri trimestrial; - Obiectivele de performanță sunt definite clar în art. 1.3 din contract și semnifică în mod colectiv volumul, mix-ul, valoarea, acoperirea teritorială, obiectivele distribuției, situația creditelor; - Volumul este stabilit în Anexa F.T., iar interpretarea instanței în sensul că îndeplinirea obiectivelor de performanță trebuie apreciată doar prin analiza obiectivelor cuprinse în planul de afaceri trimestrial, este complet eronată; - Conform art. 3.1 din contract obiectivele de performanță sunt stabilite pentru perioade de planificare incluzând fără limitare perioade lunare, trimestriale și anuale, astfel că, concluzia instanței de apel în sensul că obiectivele de performanță pot fi revizuite numai trimestrial și deci analizate numai după parcurgerea unui trimestru, este greșită; B - Instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 132 C. proc.

civ., pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, cu referite la „Precizarea de acțiune” formulată de reclamanta la termenul din 15 septembrie 2005, fiind depășit cu mult termenul până la care reclamanta putea să își întregească sau modifice cererea de chemare în judecată, respectiv prima zi de înfățișare când părțile legal citate pot pune concluzii; - Decizia instanței de apel de a trimite spre rejudecare cauza în sensul conexării celor două dosare, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

C.- Instanța de apel a pronunțat o decizie care cuprinde dispoziții ce nu pot să-și producă efectul, ceea ce echivalează cu o contradictorialitate în motivare; - Astfel, instanța constată valabilitatea contractului de distribuție, dar în dispozitivul hotărârii respinge cererea reclamantei de obligare a societății la executare și reluarea activității, deși executarea în natură are caracter principal în raport cu executarea prin echivalent; dispozițiile instanței de apel pe acest aspect fiind evident contradictoriu.

Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel, ca legală și temeinică susținând în esență că obiectivele de performanță convenite de părți prin planul de afaceri trimestrial se refereau la acoperirea teritorială, prezentă în teritoriu, managementul prețului, sprijinirea furnizorului și nu se identifică cu obiectivele de distribuție raportate la volumul de vânzări și defalcate pe luni, așa cum au fost stabilite în anexa F.T. Ca atare, instanța de apel în mod corect nu a inclus obiectivele de distribuție în cele de performanță stabilite prin Planul de Afaceri trimestrial, în sprijinul acestui raționament sunt și dispozițiile art. 1.5 din contract potrivit cu care, planul de afaceri poate include, dar nu este limitat la volumul minim de vânzări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC U.B. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 60 din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC H. SRL TIMIȘOARA împotriva sentinței comerciale nr. 1731 din 20 octombrie 2005 a Tribunalului Comercial Cluj, ca nefondat. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2006.