ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I - Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea introductivă înregistrată sub nr. 46315/3/2007

pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC S.D. SRL

Piatra Neamț, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC H.K. România SA

următoarele:

1.- constatarea nulității absolute a clauzei de

denunțare unilaterală cuprinsă în art. 6.2 din contractul cadru de distribuție

de bere nr. 68805525 din 30 martie 2006 încheiat cu pârâta; 2 - în subsidiar

față de capătul 1 de cerere, să se constate că nu a încetat prin denunțare

unilaterală contractul de distribuție; 3 - obligarea pârâtei să respecte

obligația corelativă de a livra bere conform contractului încheiat, până la

împlinirea termenului respectiv 1 martie 2001; 4 - în ipoteza în care nu se vor

admite niciunul din capetele de cerere 1, 2, 3, obligarea pârâtei la plata de

daune interese contractuale în valoare de 80.761,99 lei și publicarea sentinței

într-un cotidian central și în Ziarul Financiar.

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2008

Tribunalul București, ca primă instanță, astfel investit, a disjuns capătul 4

din cererea introductivă, care a fost înregistrat de sine stătător; sub nr. 42304/3/2008

și a dispus suspendarea judecății dosarului până la soluționarea irevocabilă a

dosarului nr. 46315/3/2007.

Dosarul cu nr. 46315/3/2007 a fost finalizat prin

sentința comercială nr. 13965 din 17 decembrie 2008 în sensul respingerii

acțiunii reclamantei având ca obiect primele trei capete de cerere

susmenționate, sentința rămasă definitivă și irevocabilă din decizia

comercială nr. 267 din 27 mai 2009 a Curți de

Apel București.

II

- În cauza de față, având ca obiect cererea

disjunsă, reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale

a pârâtei care a denunțat intempestiv contractul de distribuție deși nu i se

cauzase niciun prejudiciu.

Cu privire la daunele interese solicitate reclamanta

a arătat că, pârâta s-a obligat conform pct. B2.3, B3.1 și B3.2 din anexa la

contract să-i acorde anumite bonusuri în funcție de performanțele obținute, obligația

pe care pârâta nu și-a respectat-o deși țintele

impuse de pârâtă au fost atinse, ceea ce o îndreptățește să solicite

daune

interese compensatorii.

III

- Prin sentința comercială nr. 5686 din 5 mai 2010,

prima instanță - Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca

nefondată excepția lipsei calității procesual active, invocată de pârâtă și pe

fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei de

daunei interese reprezentând bonusurile și discounturile pretinse conform

contractului.

Analizând clauzele relevante din contract privitoare

la bonusuri

și discounturi (art. 2, art. 8.1

și art. 8.2) tribunalul a apreciat că acordarea

acestora era

condiționată de îndeplinirea de către cumpărător a condițiilor prevăzute în

Anexa 1, ele fiind stabilite în mod unilateral de către vânzător, care putea să

le modifice oricând pe perioada de valabilitate a contractului;

În același sens tribunalul reține că modul de

redactare a clauzelor contractului cadru ofereau o putere de decizie foarte

mare în favoarea vânzătorului în a aprecia asupra acordării bonusurilor, iar

pe de altă parte, reclamanta, nu a dovedit

conform art. 1169 C. civ.,

care erau targeturile sale contractuale și

dacă au fost atinse, potrivit condițiilor din Anexa 1 la contract.

II

-

Apelul. Decizia instanței de control judiciar.

Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței

pronunțate de

tribunal, susținând, în

esență, că prima instanță a înlăturat în mod

nejustificat înscrisuri

care dovedeau targeturile comunicate de pârâtă

și faptul că acestea au fost îndeplinite și a respins în mod greșit

proba

cu expertiză contabilă solicitată.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia

comercială

nr. 517 pronunțată la 2 noiembrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă.

Răspunzând motivelor de apel, instanța de control

judiciar a apreciat că proba cu expertiză contabilă a fost respinsă motivat de

prima instanță, ca fiind nepertinentă soluționării cauzei. În ceea ce privește

obligația vânzătorului de a acorda cumpărătorului bonusuri și discount-uri

instanța retine că termenii utilizați la redactarea clauzei înscrise în art. 8

din contract, în sensul că „vânzătorul poate acorda cumpărătorului diverse

bonusuri și discounturi” nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât cea

statuată de prima instanță.

V -

Recursul. Motivele de recurs.

Prin cererea înregistrată la data de 8 decembrie

2010, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 517/2010 dată în

apel, solicitând, în principal casarea deciziei cu

trimiterea cauzei spre

rejudecarea aceleiași instanțe de apel, iar în

subsidiar, modificarea în tot a deciziei și sentinței fondului, cu consecință

admiterea cererii de obligare a pârâtei la daune interese contractuale în

valoare de 80.761,99 lei.

Recurenta și-a întemeiat criticile pe motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. considerând greșit

raționamentul instanței de fond menținut și în

apel, în sensul că prin

contract s-a stabilit doar posibilitatea/eventualitatea

acordării bonusurilor.

Potrivit recurentei, intimata a stabilit și acordat

în mod unilateral algoritmul de calcul al bonusurilor, așa cum rezultă din

faxul datat 26 ianuarie 2005, când părțile se aflau în derularea contractului

nr. 779/2002, clauzele fiind identice și în contractul încheiat la 30 iunie

2006, în temeiul căruia se solicită acordarea bonusurilor.

Cu privire la cuantumul daunelor interese, recurenta

arată că modul de calcul asupra sumelor datorate, depus în fața primei

instanțe deși nu a fost contestat de pârâta

intimată, ambele instanțe au

refuzat să valorifice această recunoaștere.

În această fază procesuală intimata pârâtă nu a

formulat întâmpinare, apărările sale în sensul respingerii recursului fiind

consemnate în încheierea de dezbateri și în cadrul unor concluzii scrise depuse

la data judecării recursului.

VI

- Asupra recursului.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de

legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că

recursul este nefondat.

Chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde

soluționarea prezentei cauze, constă în a stabili dacă dreptul cumpărătoarei,

reclamanta în cauză, de a beneficia de bonusuri și discounturi prevăzut în

contractul cadru de distribuție de bere încheiat la 30 martie 2006, art. 8 și

Anexa nr. 1 este un drept perfect în ceea ce privește constituirea sa, afectat

însă de o modalitate vizând îndeplinirea condițiilor de acordare astfel cum

sunt stabilite în Anexa 1 sau dreptul conferit reclamantei este un drept

eventual, incomplet sau imperfect, în care deși există îndeplinite unele din

elementele necesare constituirii sale dreptul nu este un drept

complet, dependent numai de un eveniment

exterior.

Clauza înscrisă la art. 8 din

contract are următorul conținut:

„Vânzătorul poate acorda cumpărătorului diverse

bonusuri și discounturi, potrivit condițiilor și scadențelor stabilite în Anexa

1 la contract", valoarea bonusurilor și discounturilor și condițiile de

acordare sunt stabilite în mod unilateral de vânzător și pot fi modificate

oricând pe durata contractului de către vânzător.

După cum se poate observa, din termenii utilizați, extrem

de clari și preciși care nu lasă loc de îndoială, dreptul cumpărătorului asupra

acestor bonusuri este supus eventualității consimțământului vânzătorului.

Obligația astfel asumate de vânzător nu reprezintă o

obligație sub condiție pur potestativă reglementată în codul nostru civil în

art. 1174, care este nulă de drept, ci ea depinde în același timp de voința

debitorului și de un fapt extern, îndeplinirea unor cerințe din partea

creditorului-cumpătătorul în cauză.

Or, în contractele sinalagmatice o obligație sub

condiție potestativă este perfect legală, ceea ce în cauză impune concluzia că

dreptul creditorului de a beneficia de bonusuri este supus eventualității

consimțământului vânzătorului.

În sfârșit, chiar dacă am considera eventualitatea

drepturilor recurentei-reclamante de a beneficia de gratificația bonusurilor ca

o modalitate învecinată cu condiția cu consecința asimilării drepturilor sale

eventuale cu drepturile sub condiție, reclamanta nu poate obține drepturi care

să le depășească pe cele ale unui creditor sub condiție, deoarece, în aceasta

din urmă ipoteză suntem în prezența unui drept complet căruia nu-i lipsește

niciunul din elementele esențiale dar a cărui realizare depinde de un eveniment

viitor.

În cauză însă, nu există consimțământul

debitoarei-pârâte pentru acordarea bonusurilor, cu alte cuvinte nu există

întrunite elementele sale esențiale care să-1 transforme într-un drept pur și

simplu.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

SC

S.D. SRL PIATRA NEAMȚ împotriva deciziei

comerciale nr. 517 din 2 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.