ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2327/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2327/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 396 din 20

martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3/1371/2011, Tribunalul Specializat

Mureș a respins cererea formulată și precizată de reclamanta SC S. SRL

împotriva pârâtei SC H.R. SA; a respins ca rămasă fără obiect cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B.N. și B.G.

În

considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei, în calitate de succesoare în drepturi a SC B. Mureș SA, la plata

beneficiului nerealizat ca urmare a nerespectării contractului de distribuție din

anul 2002 încheiat de parte și prelungit succesiv prin acte adiționale, fiind

ajuns la termen la data de 31 decembrie 2008, pretențiile reclamantei au fost

întemeiate pe dispozițiile art. 1073 C. civ. din 1865, fiind solicitată angajarea

răspunderii contractuale a pârâtei și obligarea acesteia la plata daunelor

interese reprezentate de câștigul pe care l-ar fi realizat în baza contractului

de distribuție, invocându-se culpa contractuală a pârâtei constând în refuzul

de a livra, începând cu luna mai a anului 2008, cantitățile de bere către

reclamantă.

S-a reținut că

reclamanta a invocat neonorarea comenzilor de către pârâtă, înscrisurile depuse

la dosar nerezultând cu certitudine faptul că au fost transmise comenzile către

pârâtă, actele neavând o dată certă. Din probatoriul administrat a rezultat că pârâta

a livrat cantitățile de bere comandate până la data ajungerii la termen a contractului,

nefiind dovedit că au fost efectuate și alte comenzi neonorate de pârâtă. S-a mai

reținut că potrivit contractului, era necesară înaintarea unei comenzi de către

distribuitor și confirmarea acceptării acestora în termen de 15 zile de la data

transmiterii lor.

Pentru a se stabili

existența culpei contractuale care să confirme prejudiciul invocat de reclamantă,

instanța a făcut analiza contractului din perspectiva existenței unei obligații

a pârâtei de a livra o anumită cantitate de bere pe care ar fi comandat-o reclamanta.

Din contractul de distribuție a rezultat că distribuitorul urma să cumpere de la

vânzător o cantitate de bere, conform anexei 1, cu condiția transmiterii de către

distribuitor a unei comenzi. Se mai prevede contractual că vânzătorul avea obligația

de a accepta comenzile transmise de distribuitor în măsura în care le putea onora.

Acceptarea comenzii urma să aibă loc în termen de 15 zile de la data transmiterii

lor, având și obligația corelativă de a le executa integral și la termen. în raport

de aceste clauze contractuale, instanța a apreciat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile

asumate, onorând toate comenzile emise de reclamantă, cererea reclamantei vizând

daunele interese fiind considerată neîntemeiată.

Cu privire la

cererea de intervenție în interes propriu, instanța a reținut din probatoriul administrat

că s-a procedat la radierea contractului de garanție imobiliară din cartea funciară,

astfel încât acesta nu își mai produce efectele. Pe cale de consecință, cererea

a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Sentința de fond

a fost apelată de către reclamanta SC S. SRL, criticile acesteia vizând greșita

aplicare a legii prin raportare la probatoriul administrat, precum și interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății.

Prin decizia

nr. 77/A din 10 octombrie 2013, completul de judecată din cadrul Curții de Apel

Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondat apelul reclamantei, cu următoarele considerente: a reținut că, în conformitate

cu anexa la contract, targetul aferent anului 2008 a fost stabilit de comun acord

la 16.000 hl, repartizarea lunară rezultând din tabelul atașat. Ulterior, SC B.

Mureș SA a comunicat un target diferit pentru luna iulie 2008, reclamanta făcând

mențiunea că este de acord în condițiile respectării contractului până în 2012.

S-a reținut că și în anii anterior s-a procedat la modificarea targetului inițial,

acesta însă nefiind obligatoriu, ci reprezentând configurarea obiectivelor de vânzări.

S-a apreciat că nu rezultă din contract obligativitatea targetului, clauza contractuală

specificând că începând cu data de 11 martie 2002 și până la sfârșitul anului, distribuitorul

va cumpăra o cantitate de 750 hl bere. Pentru anul 2008 s-a încheiat actul adițional

prin care a fost prelungit termenul contractual până la 31 decembrie 2008, targetul

fiind fixat la 17.000 hl, cu modificarea propusă de reducere a targetului aferent

lunii iulie. În raport de clauzele actului adițional semnat de părți, reclamanta

nu avea cum să condiționeze reducerea targetului de bere pentru luna iulie de prelungirea

valabilității contractului până la 31 decembrie 2012.

În raportul de

expertiză efectuat la fond, s-a reținut că pârâta a livrat o cantitate de 15.743,25

hl bere, targetul fiind fixat la cantitatea de 28.800 hl, în condițiile în care

pe anexa în care este înscris acest target reclamanta își exprimă acordul doar în

condiții de exclusivitate în județul Olt. Pârâta nu a recunoscut acest target, precizând

că nu erau îndeplinite condițiile de exclusivitate, reclamanta recunoscând acest

aspect.

Instanța a înlăturat

susținerea reclamantei în sensul că dacă clauza de exclusivitate înscrisă de această

parte nu era infirmată de vânzătoare, targetul astfel stabilit devenea obligatoriu

(cu referire la targetul de 28.800 hl), aceeași soluție fiind și în ce privește

solicitarea de prelungire a contractului. Instanța a avut în vedere faptul că o

asemenea susținere contravine clauzelor contractuale precum practicii dintre părți

din care rezultă că termenul contractual a fost prelungit succesiv prin acte adiționale

anuale, ceea ce conduce la concluzia că asemenea modificări nu au fost acceptate

tacit.

Cu privire la

targetul stabilit pentru anul 2008, în cele două variante - de 16.000 hl și de 28.800

hl - se reține că livrările efective sunt sensibil apropiate de prima variantă,

reclamanta nedovedind că reclamanta a sesizat pârâta referitor la nerespectarea

cantităților conform celei de-a doua variante de target. S-a mai reținut că reclamanta

nu a făcut dovada faptului că a comandat cantități suplimentare de bere peste cele

livrate, în condițiile art. 23 și 24 din contract și nici nu și-a exprimat nemulțumirea

față de cantitățile lunare livrate în anul 2008.

S-a apreciat că

în condițiile în care a intervenit fuziunea SC B. Mureș SA cu societatea pârâtă,

acesta din urmă a preluat doar contractele aflate în derulare cu clauzele scrise

ale acestora, nefiind obligată să respecte sau să continue diverse cutume comerciale

stabilite de societatea radiată în urma fuziunii.

Proba cu martori

a fost apreciată ca inadmisibilă în condițiile în care se tinde să se dovedească

modificarea unei clauze, care nu poate fi apreciată ca obscură sau echivocă pentru

a fi necesară lămurirea intenției comune a părților.

Decizia de apel

a fost recurată de reclamanta SC S. SRL, care a solicitat admiterea recursului și

modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii cererii de chemare

în judecată, cu consecința obligării pârâtei la plata daunelor solicitate.

Recurenta și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. din 1865,

motivele dezvoltate vizând următoarele aspecte: greșita interpretare a actului juridic

dedus judecății, sub aspectul interpretării eronate date clauzei contractuale care

stipula efectuarea scrisă a comenzilor; a arătat sub acest aspect că uzanța comercială

era în sensul efectuării comenzilor telefonic, instanțele inferioare interpretând

excesiv clauza contractuală menționată, fără a da eficiență voinței reale a părților;

aceeași interpretare restrictivă și eronată a fost dată și clauzei potrivit căreia

vânzătoarea onora comenzile efectuate doar în măsura posibilității aducerii lor

la îndeplinire. Reclamanta a apreciat caracterul pur potestativ al acestei clauze

contractuale, care ar atrage nulitatea.

Reclamanta a mai

arătat că instanțele inferioare au interpretat eronat și clauze referitoare la obiectul

contractului, susținând că potrivit contractului, era instituită obligația pentru

reclamantă de a cumpăra, respectiv pentru pârâtă de a livra cantitatea de bere contractată

și indicată în anexă (graficul de target stabilit anual), în timp ce instanțele

s-au referit constant la cantitatea de bere comandată.

Reclamanta a invocat

și lipsa considerentelor din cuprinsul deciziei recurate și contrarietatea acestora,

cu referire la targetul stabilit pentru anul 2008 și la clauza de exclusivitate.

A susținut că acest target de 28.800 hl era obligatoriu pentru pârâtă, în condiții

de exclusivitate la distribuire. A arătat că potrivit contractului, era obligată

la comercializarea berii pe raza strictă a județului Olt, în actele adiționale zona

fiind restrânsă pentru partea de nord a județului.

Totodată, reclamanta

a invocat și greșita înlăturare a probei cu expertiză, reținând că au fost livrate

cantitățile de bere comandate; a precizat și că în măsura în care instanța de fond

aprecia că nu se impune efectuarea expertizei, prin raportare la probatoriul cu

înscrisuri administrat, trebuia să respingă proba pentru a nu mai pune parte în

situația de a efectua cheltuieli suplimentare. A apreciat ca neîntemeiată respingerea

de către instanța de fond a probei cu martori, considerată esențială pentru lămurirea

raporturilor dintre părți.

În final, reclamanta

a invocat greșita nereținere a uzanței comerciale dintre părți, fără a valorifica

probatoriul administrat care dovedește că și în relația cu pârâta procedura a fost

aceea de emitere a comenzilor telefonic sau prin preluarea lor de către reprezentantul

pârâtei, fără a fi emise comenzi scrise.

Prin concluziile

scrise, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de

judecată, apreciind ca nefondate criticile aduse de reclamantă deciziei pronunțate

de instanța de fond. Ulterior, cu ocazia cuvântului în fond, și-a precizat poziția

procesuală față de solicitarea de obligare a reclamantei recurente la plata cheltuielilor

de judecată, arătând că înțelege să le solicite pe cale separată.

Nu au fost administrate

înscrisuri noi în recurs.

La termenul din

data de 19 iunie 2014, pârâta a invocat excepția nulității cererii de recurs, în

temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. din 1865, apreciind lipsa criticilor

de nelegalitate din dezvoltarea motivelor de recurs invocate.

Analizându-se

cu prioritate excepția de nulitate, invocată de pârâtă, în temeiul art. 137 C.

proc. civ. din 1865, se reține caracterul nefondat al acesteia, din dezvoltarea

motivelor de recurs invocate de reclamantă rezultând formularea unor critici de

nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. din 1865. Pe cale de consecință, excepția de nulitate a cererii de recurs,

fundamentată pe dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. din 1865 va fi respinsă.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel în raporta de criticile formulate și de apărările invocate,

se rețin următoarele:

Critica referitoare

la greșita interpretare a clauzelor contractuale prin reținerea obligativității

emiterii comenzilor scrise, în condițiile în care în relația cu pârâta uzanța comercială

era aceea de transmitere telefonică a comenzilor nu poate fi analizată, întrucât

prin dezvoltarea prezentată de reclamantă se tinde spre analiza probatoriului administrat.

Or, analiza deciziei de apel în cadrul recursului este limitată la controlul de

legalitate. nefiind posibilă reaprecierea probatoriului administrat în cauză. în

consecință, această critică, vizând temeinicia deciziei de apel, iar nu nelegalitatea

acesteia din perspectiva motivelor strict reglementate de art. 304 C. proc.

civ. din 1865, nu va fi analizată.

Este înlăturată

critica referitoare la greșita interpretare a contractului prin raportare la obiectul

acestuia. Se reține că potrivit convenției părților, și a anexelor la acesta, înțelegerea

acceptată a fost în sensul stabilirii unui target de 16.000 hl bere, propunerea

reclamantei în sensul stabilirii unui target de 28.800 hl bere, în condiții de exclusivitate,

nefiind agreată de pârâtă, la dosar neexistând înscrisuri care să ateste o asemenea

înțelegere contractuală.

Pe de altă parte,

nu este reținută nici critica referitoare la greșita interpretare a contractului

sub aspectul clauzei de exclusivitate în distribuire. Din modul de redactare al

clauzei contractuale rezultă că intenția părților a fost de delimitare a dreptului

reclamantei de comerciale a produsului cumpărat într-o anumită zonă teritorială,

depășirea acesteia și comercializarea de către reclamantă în alte zone decât cele

stipulate contractual atrăgând sancțiunea rezilierii contractului. Pentru a fi în

prezența unei clauze de exclusivitate la distribuire era necesar ca prin contract

să se prevadă expres dreptul numai al distribuitorului (respectiv al reclamantei)

de a comercializa produsul cumpărat în zona geografică menționată, cu aplicarea

unei sancțiuni pentru vânzătoare în situația în care ar fi vândut produse similare

unui alt comerciant care ar fi desfăcut marfa în aceeași zonă. Or, așa cum rezultă

din clauza contractuală invocată de reclamantă, a fost instituit doar dreptul acesteia

de a comercializa produsul cumpărat într-o anumită zonă, coroborată cu obligația

de a nu depăși zona indicată, cu aplicarea sancțiunii rezilierii în cazul nerespectării

acestei obligații. în consecință, se apreciază că reclamanta face o confuzie între

stabilirea limitelor de comercializare și clauza de exclusivitate, intenția clar

exprimată de părți fiind în sensul stabilirii acestei limitări, iar nu în sensul

acordării dreptului de exclusivitate.

Nu este reținută

nici critica referitoare la lipsa considerentelor ori contradictorialitatea acestora

în ceea ce privește aprecierea targetului aferent anului 2008. Se apreciază că decizia

de apel este motivată sub acest aspect, instanța indicând argumentele pentru care

a apreciat limita de target la 16.000 hl, critica reclamantei nefiind întemeiată.

În ceea ce privește invocarea caracterului contradictoriu al motivării ori existența

motivelor străine, se reține că reclamanta nu a arătat criticile concrete pe care

se sprijină, aspectele prezentate sub acest motiv reprezentând, în fapt o analiză

a probatoriului administrat și nemulțumirea părții față de modul cum a fost valorificat

de către instanță în argumentarea soluției pronunțate.

Criticile reclamantei

referitoare la modalitatea de încuviințare și de administrare a probatoriului de

către instanța de fond nu pot fi supuse analizei în recurs, obiectul acestei căi

extraordinare de atac constituindu-l verificarea legalității deciziei de apel. În

consecință, criticile arătate, referitoare la neadministrarea probei cu martori

și admiterea eronată a probei cu expertiză, nu vor fi analizate.

Aceeași soluție

de neanalizare este dată și criticii vizând nereținerea uzanței comerciale invocate

de reclamantă, raportat la obiectul recursului -verificarea legalității deciziei

de apel - precum și față de împrejurarea că argumentele părții subsumate acestei

critici tind spre o reapreciere a probatoriului.

Având în vedere

considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. din 1865, recursul reclamantei

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității cererii de recurs.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC S. SRL împotriva deciziei nr. 77/A din 10 octombrie

2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 iunie 2014.