ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4346/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 18 din 28 octombrie 2002 a Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța – Comisia de Arbitraj – s-a respins ca, fiind prescrisă, acțiunea prin care reclamantele SC E.C.O. SA cu sediul în Grecia și SC G.C.O. SA cu sediul în Panama, au solicitat obligarea pârâtei, SC O.M.N. SA București, la plata sumei de 4.147.414.671 lei, echivalentul a 124.360,26 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri datorate în calitate de societate de asigurare, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 6 din 22 ianuarie 2003, a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 18 din 23 octombrie 2002. Instanța a reținut că, în speță, termenul de prescripție este de 1 an, prevăzut de art. 954 C. com., în cazul acțiunilor ce decurg din contractul de asigurare.

Cu privire la momentul nașterii dreptului la acțiune, acesta a început să curgă de la data la care a expirat valabilitatea contractului, respectiv, 19 februarie 2001, așa încât acțiunea formulată de reclamantă, la 28 iunie 2002, este prescrisă, cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de lege. Reclamantele SC E.C.O. SA cu sediul în Grecia și SC G.C.O. SA cu sediul în Panama, au declarat recurs și au susținut că sentința Curții de Apel Constanța este nelegală și netemeinică. Recurentele au arătat că termenul de prescripție, în materia asigurărilor, este de 2 ani, stabilit prin art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, întrucât termenul special de 1 an, prevăzut de art. 954 C. com., a fost abrogat.

Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, s-a susținut că acesta este 11 iulie 2002, data când au cunoscut că asiguratul refuză să-și îndeplinească obligațiile asumate prin polița de asigurare, respectiv, de a efectua plata despăgubirilor. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, întrucât soluția instanței este legală și temeinică. Recursul nu este fondat. Problema de drept, ce vizează examinarea primului motiv de recurs, este stabilirea termenului de prescripție aplicabil în materia asigurărilor. Potrivit art. 954 C. com., „acțiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecerea unui an”.

Art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, a prevăzut că, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane, în care obligațiile devin exigibile prin ajungere la termen sau prin amortizare. Același decret a statuat, la art. 26, că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă orice dispoziții legale contrare, în afară de cele care stabilesc un termen de prescripție mai scurt decât termenul corespunzător prevăzut prin decretul de față. Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că termenul de prescripție de 1 an, prevăzut de art. 954 C. com., este mai scurt decât termenul de drept comun, stabilit prin art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 și, în raport cu art. 26 din același decret, este aplicabil în speță și nu a fost abrogat.

Față de toate aceste considerente, susținerea recurentelor, privind aplicarea termenului de prescripție de 2 ani, va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal. Nici cea de a doua critică, care vizează o problemă de drept – cea a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă - nu este fondată. Potrivit art. 954 alin. (3) C. com., „în asigurările maritime, termenul începe a curge după terminarea călătoriei ce a fost asigurată și pentru asigurările cu termen, din ziua în care se sfârșește asigurarea”. În speță, dreptul la acțiune al reclamantelor a început să curgă la 19 februarie 2001, data expirării valabilității contractului de asigurare. Termenul de un an s-a împlinit la 19 februarie 2002, așa încât acțiunea formulată de reclamante, la 28 iunie 2002, este prescrisă, așa cum, în mod corect, s-a reținut de instanță.

Pe de altă parte, chiar în situația în care s-ar admite punctul de vedere al recurentelor, conform căruia asigurarea este un contract aleatoriu, afectat de condiția suspensivă a producerii riscului asigurat, acțiunea este prescrisă. Cum condiția suspensivă s-a împlinit la 1 august 2000, când nava E.U.R. a fost arestată în portul Tripoli, acțiunea înregistrată la 28 iunie 2002 a fost formulată peste termenul de 1 an. Susținerea recurentelor, că termenul de 1 an ar începe să curgă de la data efectuării ultimei plăți pentru care s-a solicitat despăgubirea, respectiv de la data de 10 iulie 2001, fiind eliberat un C.E.C. la data de 10 iunie 2001 cu scadență 10 iulie 2001, va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantele SC E.C.O. SA Grecia și SC G.C.O. SA Panama, ambele cu sediul ales la cabinetul avocatului C.A. din Constanța, împotriva sentinței nr. 6/COM din 22 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2003.