ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4807/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC P.M. SA București, a chemat în judecată pe pârâta, SC D.O. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 68.236.282 lei, reprezentând cotă de asociere, contravaloare utilități și penalități. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1757 din 6 martie 2001, a admis acțiunea precizată, și a obligat pe pârâtă la 11.042,44 dolari S.U.A. în echivalent în lei, contravaloarea cotei de asociere și penalități, la 983.704 lei contravaloare utilități și penalități și la 10.177.356 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut, în esență, că prin contractul de asociere cu SC D.K. SA, reclamanta a dus un spațiu comercial de desfășurare a activității cu obligația celeilalte părți de a plăti utilitățile și cota de asociere de 285 dolari S.U.A./lună.

Contractul a fost cedat către SC D.O. SRL, condițiile asocierii rămânând neschimbate. Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale, instanța de fond a rectificat cuantumul cheltuielilor de judecată la 12.420.510 lei. Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 1347 din 30 octombrie 2001, a respins cererea considerând recunoașterea apelantei, privind data rezilierii contractului și acceptarea majorării cotei de asociere. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că încetarea contractului de asociere s-a produs la data de 2 martie 1999, reziliere solicitată unilateral de reclamantă, și care nu mai poate reveni asupra manifestării de voință deja exprimată.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei administrată, actul unilateral de denunțare prevăzut de altfel și în contract. Pe de altă parte, inexistența unui contract exclude posibilitatea evaluării convenționale a pagubei, așa încât clauza penală nu poate constitui cauza răspunderii, aceasta dobândind caracter delictual. Cu privire la majorarea chiriei fără negociere, instanțele au greșit considerând acceptarea acesteia, în condițiile în care, din eroare, a fost achitată factura majorată. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prin contract, părțile au stabilit drepturile și obligațiile pe care acestea le asumă în condițiile asocierii în participațiune.

Capitolul 3 din învoiala părților prevedea temeiul până la care asocierea este valabilă (31 decembrie 2003), care poate fi prelungit prin acord scris. Clauza specială de reziliere prevăzută la această dispoziție privea încetarea contractului „de la sine”, dacă SC R.L. SA, proprietarul spațiului, reziliază contractul de închiriere cu reclamanta. Rezilierea, ca sancțiune contractuală, alături de penalitățile de întârziere, a fost prevăzută în cap.10, și privea situații în care asociatul nu respecta clauzele contractuale mai mult de două luni, cu posibilitatea locatarului principal de a rezilia unilateral contractul, pentru neachitarea obligațiilor bănești mai mult de 3 luni consecutiv. Cu privire la cota de asociere cap.7, a stabilit posibilitatea renegocierii acesteia, în funcție de factorii economici ce o pot influența.

Așa fiind, adresa din 2 martie 1999, prin care reclamanta solicita rezilierea unilaterală a contractului, excedea clauzelor acestuia, în condițiile în care pârâtei nu i se imputa o conduită culpabilă și nu putea produce efectele scontate. De altfel, revenirea asupra acesteia este urmarea firească a imposibilității denunțării unilaterale, în alte condiții decât cele prevăzute în cap.10. Emiterea facturilor necontestate creează, indubitabil, prezumția că recurenta a ocupat spațiul până la 1 iunie 1999, când s-a produs rezilierea de drept, prevăzută de părți în cap.3. Astfel, toate clauzele contractuale și-au produs efectul până la data de 1 iunie 1999, dată până la care părțile răspund de nerespectarea lor.

În această situație nu se poate pune problema caracterizării delictuale a răspunderii, și pe cale de consecință a imposibilității evaluării convenționale a prejudiciului. În legătură cu majorarea chiriei, trebuie făcută distincția între această instituție și cota de asociere, ca aport în cadrul participațiunii părților la profit și pierderi. Dispoziția contractuală (cap.7) prevedea renegocierea în funcție de factorii economici, iar necontestarea facturilor nu poate fi privită altfel decât ca o acceptare tacită ( qui tacet consentire videtur ). Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul, declarat împotriva deciziei civile nr. 1347 din 30 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta, SC D.O. SRL București, împotriva deciziei nr. 1347 din 30 octombrie 2001, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2003.