ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 928/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56 din 17

februarie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat, printre alții, pe inculpatul R.E.A.,

la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 și art. 21, raportat la art. 208

alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. f), cu

aplicarea art. 75 lit. c) și art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Instanța a constatat că nu s-a

produs nici un prejudiciu părții vătămate, inculpatul fiind obligat la plata

sumei de 910.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut,

în fapt, că, în ziua de 27 mai 2001, inculpatul însoțit de M.G. și R.S.N.,

condamnați și ei în cauză, s-au deplasat în zona stației C.F.R. Giurgiu și au

încercat să sustragă un indicator montat pe calea ferată. Astfel, după ce au

desfăcut una dintre piulițele de prindere a inductorului la calea de rulare,

respectiv, firul 1 aflat în zona pasajului rutier Ploiești - București, au fost

surprinși de un agent de pază al SC B.P. SRL București, care efectua serviciul

în zona stației C.F.R. Giurgiu.

Împotriva sentinței au declarat

apel, în termen legal, inculpații, criticând-o pentru netemeinicie cu referire

la modalitatea de executare a pedepselor care, prin reținerea circumstanțelor

atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen., să fie coborâte sub minimul

special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a executării lor.

Secția penală a Curții de Apel

Ploiești, prin decizia nr. 213 din 23 aprilie 2003, a respins ca nefondate

apelurile inculpaților, apreciind că pedepsele sunt just individualizate,

ținând seama de împrejurările în care inculpații au acționat și obiectul

material vizat, și anume „o componentă care contribuie la siguranța circulației

pe căile ferate”, ceea ce reprezintă un pericol social deosebit, deoarece

puteau să provoace chiar o catastrofă feroviară.

În termen legal, decizia a fost atacată

cu recursul declarat de inculpatul R.E.A. care, prin reiterarea aceluiași motiv

de netemeinicie, analizat și de către instanța de apel, solicită reducerea

pedepsei aplicate.

Examinând decizia atacată în raport

de cazul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 teza

întâi C. proc. pen., precum și din oficiu potrivit dispozițiilor cuprinse în alin.

(3) din același articol, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

tardivitate a recursului formulat de către inculpat, ridicată de către

procurorul de ședință, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

În acest sens, termenul de recurs

este de 10 zile, potrivit art. 385

3

alin. (1), iar el curge după

distincțiile prevăzute de art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care

a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la

pronunțare.

Totodată, conform art. 186 alin. (2)

și (4) C. pen. (referitor la calculul termenelor procedurale) „La calcularea

termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să

curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește” iar „Când ultima

zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul

primei zile lucrătoare care urmează.”

Revenind la cauză, se constată că

inculpatul aflat în stare de libertate, a fost prezent atât la dezbateri cât și

la pronunțare, la termenul din 23 aprilie 2003, iar recursul declarat a fost

primit la data de 5 mai 2003, deci în prima zi lucrătoare după ziua de 4 mai

2003 nelucrătoare (duminică), ceea ce din punctul de vedere al reglementărilor

menționate este un recurs declarat în termen.

este fondat, deoarece la stabilirea și menținerea pedepsei, care reprezintă

minimul special prevăzut de lege pentru tentativa de furt calificat, instanțele

au luat în considerare pericolul social concret al faptei săvârșite: acționarea

în grup, cu atragerea unui inculpat minor, asupra unui obiectiv de importanță

națională, precum și de datele referitoare la persoana sa care, nu se confruntă

pentru prima oară cu rigorile legii penale, astfel că nu au aplicat și menținut

o pedeapsă greșit individualizată.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele

cazului de recurs invocat, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.E.A.

și îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.E.A., împotriva deciziei penale nr. 213 din 23 aprilie

2003 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

februarie 2004.