Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2004
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5280/2004

HOTĂRÂRE
15.10.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5280/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 253 din 28 ianuarie 2003, Judecătoria Galați a condamnat pe inculpatul B.Z.D. la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1)art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c), în referire la art. 74 lit. c) C. pen. și la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. c), în referire la art. 74 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită la un an și 7 luni închisoare.

Potrivit art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 711/2001 a Judecătoriei Galați, pedeapsă ce urmează a fi executată separat, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final urmând ca inculpatul B.Z.D. să execute, în total, 2 ani și 3 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că, în nopțile de 21 și 24 ianuarie 2002, singur sau împreună cu B.E., a sustras contragreutăți din fontă de la stâlpul de susținere SBC nr. 81 din zona Km 253 – 200 a stației C.F.R. Filești, județul Galați în valoare de 3.080.572 lei, punând astfel în pericol, siguranța circulației feroviare.

Prin decizia penală nr. 997 din 12 septembrie 2003, Tribunalul Galați, judecând apelul declarat de inculpatul B.Z.D., în lipsa acestuia, l-a respins ca nefondat. Împotriva sentinței penale nr. 253 din 28 ianuarie 2003 a Judecătoriei Galați și deciziei penale nr. 997 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Galați, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și partea a II-a pct. 5 1 teza I C. proc. pen. S-a reținut că faptelor săvârșite de inculpatul B.Z.D. li s-a dat o greșită încadrare juridică prin nereținerea stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., iar judecarea apelului a avut loc fără citarea legală a inculpatului.

Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 37 lit. a) C. pen., există recidivă, când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, cu intenție, înainte de începerea executării acesteia, în timpul executării ei, sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege, pentru a doua infracțiune, este închisoare mai mare de un an. Din fișa de cazier judiciar, cât și din considerentele sentinței de condamnare, rezultă că inculpatul B.Z.D.

a mai fost condamnat anterior, la 8 luni închisoare prin sentința penală nr. 711 din 19 martie 2001 a Judecătoriei Galați, executarea acestei pedepse fiindu-i suspendată condiționat, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, termen care se împlinea la 11 decembrie 2003. Cum infracțiunile, care fac obiectul prezentei cauze, au fost săvârșite de inculpat în luna ianuarie 2002 și deci înlăuntrul termenului de încercare de 2 ani și 8 luni, Judecătoria Galați a dispus corect revocarea suspendării executării condiționate a pedepsei de 8 luni închisoare, însă a omis să se pronunțe și asupra stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cum se reține corect și în rechizitoriu.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 375 alin. (3) C. proc. pen., judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de detenție. Or, așa cum rezultă din adresa nr. 13655 din 21 octombrie 2003 a Penitenciarului Galați, inculpatul B.Z.D. a fost arestat la data de 5 august 2003, în altă cauză, iar Tribunalul Galați, investit cu soluționarea apelului declarat de inculpat, la 12 septembrie 2003 a procedat la judecarea cauzei, citându-l numai la domiciliile cunoscute, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 375 alin. (3) C. proc. pen. Pentru aceste motive, urmează ca, în baza art. 414 1 alin. (1), raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., să fie admis recursul în anulare, casate ambele hotărâri pronunțate în cauză și a trimite dosarul pentru rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Galați.

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 253 din 28 ianuarie 2003 a Judecătoriei Galați și deciziei penale nr. 997 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Galați, privind pe inculpatul B.Z.D. Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Galați. Constată că inculpatul B.Z.D. este arestat în altă cauză. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-08-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4125/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 272/2004 a Tribunalului Galați a fost condamnat inculpatul V.I., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevă
ÎCCJ 2003-12-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5800/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 109 din 28 februarie 2003 a Tribunalului Galați a fost condamnat inculpatul C.D. la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de a
ÎCCJ 2004-04-23
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2221/2004
Asupra recursului penal de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2695 din 24 octombrie 2002 a Judecătoriei Galați, inculpatul M.M. a fost condamnat la o pedeapsă de un an închis
ÎCCJ 2004-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 342/2004
lit. b) C. pen., a pedepsei rezultante de un an și 2 luni închisoare prin contopirea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin respectiva sentință pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 61 lit. g) din Legea nr. 192/2001, cu apli
ÎCCJ 2012-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2012
) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului P.Ș.C. pedeapsa principală cea mai grea, de 17 ani închisoare, sporită la 18 ani și 8 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa complemen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă