ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 392/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 392/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia nr.
392
Dosar nr. 353/2002
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
La data de 5 ianuarie 1999, reclamantul G.M. a
chemat în judecată pe pârâta S.C. R. S.A. București pentru ca prin hotărârea ce
se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești
datorate în baza folosirii brevetului de invenție nr. 109182 („Procedeu și
mijloace de transport a unei instalații de foraj între locații”), precizate la
suma de 257.416.000 lei potrivit calculului expertizei în varianta I, cu
cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1110 din 20 noiembrie
2000, Tribunalul București a admis acțiunea precizată a reclamantului și a
obligat pe pârâtă la plata sumei de 257.416.000 lei daune reprezentând drepturi
bănești pe perioada 1996 – 1998 ca urmare a brevetului de invenție nr. 9400647
din 18 aprilie 1994 și 1.600.000 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel București, secția comercială,
prin decizia civilă nr. 504 din 16 noiembrie 2001, a respins apelul pârâtei, ca
nefondat.
În contra acestei din urmă hotărâri
judecătorești, pârâta a declarat recurs, solicitând în esență, respingerea
acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, întrucât nu datorează daunele reținute în
sarcina sa, utilizarea invenției având loc exclusiv pe teritoriul altui stat.
Recursul pârâtei este nefondat pentru cele ce se
vor arăta în continuare.
Din examinarea lucrărilor dosarului, în raport
de susținerile pe care le face prin recursul de față, se constată că acestea nu
sunt de natură a conduce la casarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt
îndeplinite nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speță, se constată că în mod corect
instanțele au respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă,
reiterată și prin recursul de față.
Este necontestat, că pârâta a folosit, în baza
unui contract de licență încheiat în 1995, procedeul tehnic din brevetul de
invenție în discuție și în perioada 1996-1999 când a efectuat conform invenției
un număr de operații de montaj și transport-montaj al instalațiilor de forare
de pe șantierul din Libia.
În consecință, procedând la o corectă
aplicațiune a prevederilor din Legea nr. 64/1991, care impune recunoașterea și
apărarea invenției, prin eliberarea titlului de către OSIM, corect instanțele
au reținut că titularul brevetului având dreptul exclusiv de folosință asupra
invenției sale, este îndreptățit la plata drepturilor bănești ce i se cuvin din
folosirea și aplicarea invenției.
Este de reținut, deci, că societatea care
utilizează invenția, este obligată a dezdăuna pe autorul invenției, indiferent
de locul unde această societate își desfășoară activitatea de profil și
folosește procedeul tehnic brevetat.
Astfel că, deși recunoaște că a utilizat
invenția respectivă pe șantierul său din Libia, refuzul de plată practicat de
pârâtă apare ca nefondat, aceasta fiind corect obligată, cu titlul de daune, la
suma reprezentând calculul drepturilor bănești cuvenite reclamantului în
calitate de titular al brevetului, conform raportului de expertiză pe care
instanțele și-au fondat soluțiile.
Față de cele de mai sus recursul pârâtei se
privește ca nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge
recursul declarat de pârâta S.C. R. S.A. București împotriva deciziei nr. 504
din 16 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28
ianuarie 2003.