ÎCCJ, Decizia nr. 172/2006

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 213/1996, Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.N., în contradictoriu cu pârâții Institutul de Cercetare și Ingineria Mediului, SC B. SA Timișoara și SC B.R. SA Pleașa, pentru plata drepturilor bănești cuvenite ca urmare a aplicării invenției realizate de către reclamant. Prin decizia nr. 77 din 30 mai 1997, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate în cauză de către părți și a casat hotărârea de fond, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare. Recursul declarat împotriva deciziei din apel a fost respins prin decizia civilă nr. 1759 din 8 aprilie 1998, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

Împotriva deciziei din apel, reclamantul a formulat o contestație în anulare, respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 37 din 13 ianuarie 1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție. Tribunalul București, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 1012 din 5 octombrie 2000, a respins acțiunea reclamantului, pentru ca, apoi, Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 125 din 7 martie 2002, să respingă apelul declarat de către reclamant împotriva hotărârii primei instanțe. Decizia a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului reclamantului, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 7300 din 20 decembrie 2004. La data de 11 ianuarie 2005, reclamantul a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 7300 din 20 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Prin decizia nr. 5614 din 24 iunie 2005, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de revizuire, reținându-se că toate hotărârile menționate de reclamant în cererea de revizuire, atât cea pentru care se cere revizuirea, cât și cele față de care se apreciază că aceasta este potrivnică, cu referire la decizia nr. 1759/1998 a Curții Supreme de Justiție și decizia nr. 37/1999, pronunțată de aceeași instanță, nu sunt pronunțate în cauze diferite, ci în unul și același proces, în două cicluri procesuale, dar în aceeași judecată. Așadar, instanța supremă a reținut că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., cu referire la tripla identitate impusă de textul de lege precizat, stabilind că revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași proces, ci numai în procese diferite, dar privitor la aceeași pricină. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, reclamantul N.N. care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., critici dezvoltate și depuse printr-un memoriu separat la data de 7 aprilie 2006. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arata in continuare : Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „ împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Ori, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită. Așadar, în cazul contrarietății, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era și ea susceptibilă de recurs. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de reclamantul N.N.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, în speță decizia civilă nr. 5614 din 24 iunie 2005, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege. Ori, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată. Ori, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul N.N., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuentul N.N. împotriva deciziei nr. 5614 din 24 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 103/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.