ÎCCJ, Decizia nr. 172/2006

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 213/1996, Tribunalul București a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.N., în contradictoriu cu

pârâții Institutul de Cercetare și Ingineria Mediului, SC B. SA Timișoara și SC

B.R. SA Pleașa, pentru plata drepturilor bănești cuvenite ca urmare a aplicării

invenției realizate de către reclamant.

Prin decizia nr. 77 din 30 mai 1997, Curtea de Apel

București a admis apelurile declarate în cauză de către părți și a casat

hotărârea de fond, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Recursul declarat împotriva deciziei din apel a fost respins

prin decizia civilă nr. 1759 din 8 aprilie 1998, pronunțată de Curtea Supremă

de Justiție.

Împotriva deciziei din apel, reclamantul a formulat o

contestație în anulare, respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 37 din

13 ianuarie 1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

Tribunalul București, în rejudecare, prin sentința civilă nr.

1012 din 5 octombrie 2000, a respins acțiunea reclamantului, pentru ca, apoi,

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 125 din 7 martie 2002, să

respingă apelul declarat de către reclamant împotriva hotărârii primei

instanțe.

Decizia a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului

reclamantului, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă

nr. 7300 din 20 decembrie 2004.

La data de 11 ianuarie 2005, reclamantul a formulat cerere

de revizuire a deciziei civile nr. 7300 din 20 decembrie 2004, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 5614 din 24 iunie 2005, secția civilă și de

proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins

cererea de revizuire, reținându-se că toate hotărârile menționate de reclamant

în cererea de revizuire, atât cea pentru care se cere revizuirea, cât și cele

față de care se apreciază că aceasta este potrivnică, cu referire la decizia nr.

1759/1998 a Curții Supreme de Justiție și decizia nr. 37/1999, pronunțată de

aceeași instanță, nu sunt pronunțate în cauze diferite, ci în unul și același

proces, în două cicluri procesuale, dar în aceeași judecată.

Așadar, instanța supremă a reținut că în speță nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la tripla identitate impusă de textul de lege precizat, stabilind că

revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în

cadrul aceluiași proces, ci numai în procese diferite, dar privitor la aceeași

pricină.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs,

reclamantul N.N. care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., critici dezvoltate și

depuse printr-un memoriu separat la data de 7 aprilie 2006.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arata in continuare :

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită,

„

împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii”.

În raport cu principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Ori, potrivit art. 328 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac

prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății,

recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere,

era și ea susceptibilă de recurs.

În cauză, completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă

și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a

pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de reclamantul N.N.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut,

în speță decizia civilă nr. 5614 din 24 iunie 2005, era irevocabilă și, în

consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul

declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii

condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei

hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de

lege.

Ori, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea

prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția

penală, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24

din Legea nr. 304/2004, republicată.

Ori, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora

este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, recursul nu este admisibil

nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul N.N., ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

revizuentul N.N. împotriva deciziei nr. 5614 din 24 iunie 2005, pronunțată în

dosarul nr. 103/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 aprilie 2006.