ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2683/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 192 din 17

septembrie 2001 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

396 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost condamnat T.P.P.

la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1), 2 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea

art. 99 C. pen.

La data de 20 mai 2002 condamnatul

T.P.P. a formulat contestație la executarea hotărârii susținând, în baza art.

461 lit. d) C. proc. pen., că sunt motive de reducere a pedepsei, arătând că a

avut o comportare bună în timpul executării ei.

Tribunalul Alba, prin sentința

penală nr. 293 din 14 noiembrie 2002, a respins contestația la executare,

considerând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 461 lit. d) C. proc.

pen., împrejurarea invocată de condamnat neconstituind motiv pentru reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 41/ A din 13

februarie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de

condamnatul T.P.P. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs nemotivat, iar în instanță a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul declarat este neîntemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii

penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice

altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În altă ordine de idei, potrivit

art. 14 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare

și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care

prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul

special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la

acest maxim.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că împrejurarea invocată de condamnat nu se circumscrie cazurilor

limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen. și nici nu a intervenit o lege

mai favorabilă.

În consecință, soluția instanței de

control judiciar de menținere a hotărârii tribunalului este corectă, împrejurare

în care, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

dispune respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea condamnatului,

potrivit art. 192 alin. (2) din același cod, la cheltuieli judiciare către

stat.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator T.P.P., împotriva

deciziei penale nr. 41/ A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent la plata sumei de

650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iunie 2003.