ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2683/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 192 din 17 septembrie 2001 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 396 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost condamnat T.P.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), 2 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. La data de 20 mai 2002 condamnatul T.P.P. a formulat contestație la executarea hotărârii susținând, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., că sunt motive de reducere a pedepsei, arătând că a avut o comportare bună în timpul executării ei. Tribunalul Alba, prin sentința penală nr. 293 din 14 noiembrie 2002, a respins contestația la executare, considerând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 461 lit. d) C. proc.

pen., împrejurarea invocată de condamnat neconstituind motiv pentru reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 41/ A din 13 februarie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de condamnatul T.P.P. împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat, iar în instanță a solicitat reducerea pedepsei. Recursul declarat este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. În altă ordine de idei, potrivit art. 14 C. proc.

pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Din examinarea actelor dosarului se constată că împrejurarea invocată de condamnat nu se circumscrie cazurilor limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen. și nici nu a intervenit o lege mai favorabilă. În consecință, soluția instanței de control judiciar de menținere a hotărârii tribunalului este corectă, împrejurare în care, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea condamnatului, potrivit art. 192 alin. (2) din același cod, la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator T.P.P., împotriva deciziei penale nr. 41/ A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2003.