ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5432/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

13 ianuarie 2003 sub nr. 370 pe rolul Tribunalului Brașov S.M. în nume propriu

și în calitate de mandatară a lui R.E.I. în contradictoriu cu SC R. SRL Brașov

a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze

Decizia nr. 149 din 12 decembrie 2002 emisă de către intimată și să le admită

cererea pentru restituirea în natură, ori prin echivalent a imobilului înscris

în C.F. nr. 22021 Brașov nr. top inițial 5859/2.

În motivarea cererii contestatoarele

au arătat că S.M., în calitate de mandatară a lui R.E.I., a formulat

notificarea pentru restituirea imobilului în litigiu.

S-a arătat de asemenea că S.M. fiind

rudă cu R.E.I. a considerat că problema proprietății se va rezolva ulterior,

după restituirea imobilului, însă înainte de a primi răspuns la notificare a

făcut precizare că notificare este în realitate în numele lui R.E.I.

Se mai arată că această precizare a

notificării nu a fost luată în considerare și intimata a emis decizia care este

contestată în prezenta cauză, prin care a respins notificarea în forma

inițială, considerând că notificatorii nu au calitatea de persoane îndreptățite

la restituire.

Se critică această decizie în

principal pentru că nu a rezolvat notificarea astfel cum a fost precizată, iar

în subsidiar că, în orice caz, nu a luat în considerare faptul că și S.M. este

rudă cu proprietarii tabulari și are dreptul la restituire în lipsa lui R.E.I. care

este în grad mai apropiat de rudenie.

Tribunalul Brașov prin sentința

civilă nr. 130 S din 24 martie 2003 a respins contestația ca nefondată.

S-a reținut de către instanța de

fond, în esență, că în mod corect a fost respinsă notificarea inițial

formulată, întrucât S.M. și S.E.(fratele acesteia) nu au calitatea de persoane

îndreptățite ca moștenitori ai foștilor proprietari, existând un descendent în

grad mai apropiat de rudenie față de defuncții proprietari, respectiv R.E.I.,

care și-a manifestat la rândul său intenția de revendicare.

Instanța a mai reținut că

deținătoarea imobilului a procedat în mod corect neluând în considerare

„precizarea” la notificare, întrucât aceasta reprezintă de fapt o schimbare a

identității persoanei îndreptățite făcută în afara termenului legal de depunere

a notificării și nefiind adresată prin executorul judecătoresc.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel toți contestatorii.

În apelul formulat de R.E.I. arată

că într-adevăr inițial, notificarea a fost formulată de către mandatara sa, în

numele său și al fratelui său, dar această cerere a fost modificată în scris și

a fost însoțită de toate actele care dovedesc calitatea sa și temeinicia

cererii.

Mai arată apelanta că fiind vorba de

o modificare a unei cereri în baza unei proceduri speciale, legea nu exclude

posibilitatea modificării oricărei cereri anterior soluționării acesteia și în

consecință cererea sa trebuia admisă.

În apelul lor, S.M. și S.E. arată că

notificarea a fost formulată inițial în nume propriu, dar a fost precizată în

sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în favoarea lui R.E.I.

Respingându-se această cerere

(precizată), arată acești apelanți, instanța ar fi trebuit să admită

notificarea inițială și să le restituie imobilul întrucât și ei au calitatea de

moștenitori ai fostului proprietar al imobilului.

Curtea de Apel Brașov prin decizia

civilă nr. 67/Ap din 2 iulie 2003 a respins apelurile ca nefondate, reținând în

motivarea acestei hotărâri toate considerentele avute în vedere în sentința

pronunțată de către instanța de fond, apreciind că sunt legale și temeinice.

Împotriva acestei decizii

contestatorii au declarat recursuri invocând motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În recursul său, recurenta R.E.I. susține

că a împuternicit pe S.M. să formuleze somație în baza Legii nr. 10/2001

întrucât în calitatea sa de moștenitoare a proprietarilor tabulari este

îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu.

Mai arată recurenta că mandatara,

probabil din eroare a făcut notificarea în numele său personal și constatând

această situație, la data de 5 iunie 2002 a făcut o precizare la notificarea

inițială.

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001

analizând notificarea inițială și precizarea, a constatat că S.M. și E. nu au

calitatea de persoane îndreptățite la restituire și a respins notificarea.

În legătură cu notificarea precizată,

Comisia nu s-a pronunțat însă în mod expres.

În recursul formulat de către S.M.

și S.E. se susține că din momentul în care s-a constatat că R.E.I., care are un

grad mai apropiat de rudenie cu proprietarii a formulat o cerere care nu

respectă prevederile Legii nr. 10/2001 și deci a fost considerată ca

inexistentă cererea lor de restituire a imobilului în calitate de rude cu

proprietarii, în lipsa unei cereri a unei persoane cu grad mai apropiat de

rudenie, trebuia admisă.

Recursurile sunt fondate.

Este de reținut în primul rând că

cerere de restituire din prezenta cauză are o serie de particularități care îi

conferă un caracter atipic față de situațiile obișnuite când se solicită în

baza prevederilor Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor preluate abuziv de

către stat.

Astfel, în termen legal S.M. și S.E.

au notificat dorința lor de a le fi restituit imobilul situat în Brașov.

Ulterior, după împlinirea termenului

prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (astfel cum a fost el

prelungit) deci după data de 14 februarie 2002, notificarea inițială este

precizată în sensul că R.E.I. este persoana îndreptățită, în calitate de

moștenitoare legală a proprietarilor tabulari, la restituirea imobilului, iar S.M.

are calitatea de mandatară a acesteia și din eroare a formulat notificarea

inițială în nume propriu.

Unitatea deținătoare SC R. SRL

Brașov, prin decizia nr. 149 din 12 decembrie 2002, a respins cererea formulată

prin notificare, reținând că S.M. și S.E .nu au calitatea de persoane

îndreptățite la restituire în înțelesul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

Din referatul care a stat la baza

acestei decizii rezultă că solicitanții inițiali nu au calitatea de succesori

pentru că există o moștenitoare legală, R.E.I. (cea menționată în precizarea

notificării), care însă a făcut notificarea după expirarea termenului legal de

depunere a acesteia și, în plus, această operațiune nu s-a făcut prin

executorul judecătoresc cum prevede legea.

Instanțele de fond și apel au

preluat din referat această motivare mai înainte arătată și au ajuns să

pronunțe o soluție paradoxală, în sensul că pe de o parte au reținut că R.E.I. a

făcut o cerere de restituire peste termenul legal, care nu poate fi luată în

considerare, iar pe de altă parte a respins cererea de restituire făcută prin

notificarea inițială a lui S.M. și S.E. reținând că nu au calitatea de persoane

îndreptățite la restituire, nefiind succesori.

În legătură cu acest ultim aspect

este de reținut că instanțele nu au verificat actele depuse la dosar și nici nu

au dispus completarea lor pentru a constata dacă acești solicitanți sunt rude

în grad mai îndepărtat de rudenie și care în lipsa unui succesor în grad mai

apropiat aveau vocația de a solicita restituirea imobilului în litigiu.

De menționat că în cauză a fost

greșit reținută ca fiind aplicabilă prevederea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

când, în realitate incident în cauză era alin. (3) al aceluiași articol care

prevede că susceptibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat

moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii, iar

cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile

care se solicită în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate urmează a admite recursurile și văzând dispozițiile art. 314

C. proc. civ. (nefiind pe deplin stabilite împrejurările de fapt ale cauzei,

pentru aspectele arătate anterior) a casa decizia pronunțată de instanța de

apel și a trimite cauza acestei instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Cu ocazia rejudecării apelurilor se

vor administra probele necesare pentru elucidarea situațiilor arătate în

considerentele menționate la analizarea prezentelor recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de contestatorii R.E.I.

și S.M. și S.E. împotriva deciziei nr. 67 Ap din 2 iulie 2003 a Curții de Apel

Brașov pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2004.