ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9718/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 130 S din 24 martie 2003 Tribunalul Brașov a respins ca

nefondată contestația formulată de S.M. în nume propriu și ca mandatară a lui

R.E.I. în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Brașov prin care a solicitat anularea

deciziei nr. 149 din 12 decembrie 2002 emisă de pârâtă și restituirea în

natură, ori prin echivalent, a imobilului înscris în C.F. Brașov nr. top

inițial 5859/2 situat în str. T.I. nr. 15.

În

considerentele sentinței s-a reținut că la data de 1 august 2001 numiții S.M.

și S.E. au notificat Primăria Municipiului Brașov solicitând restituirea în

natură a imobilului situat în Brașov, arătând că au calitatea de moștenitori ai

proprietarilor tabulari, defuncții S.O. și soția M.I.

La

data de 5 iunie 2002, R.A., identificată drept R.E.I., nepoata de fiică a

proprietarilor tabulari, prin mandatar S.M. a adresat o „precizare” pârâtei SC

R. SRL Brașov arătând că a solicitat, prin mandatara sa restituirea imobilului

în discuție și că, din eroare mandatara a formulat notificarea în nume propriu

și în numele fratelui acesteia, S.E. În realitate, moștenitoarea legală a

foștilor proprietari este R.E.I., astfel cum rezultă din certificatul de

moștenitor nr. 102/2001.

Această

precizare nu a fost transmisă prin intermediul executorului judecătoresc și a

fost depusă peste termenul prevăzut la art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001 care

a expirat la 14 februarie 2002.

Prin

decizia nr. 149 din 12 decembrie 2002 pârâta SC R. SRL, în mod corect a respins

notificarea formulată de S.M. și S.E. pentru lipsa calității acestora de

persoane îndreptățite la restituire, câtă vreme din certificatul de moștenitor

nr. 100/2001 rezultă că adevărata moștenitoare a proprietarilor tabulari este

R.E.I.

De

asemenea, în mod corect nu s-a luat în considerare „precizarea” la notificare,

întrucât aceasta este, de fapt, o modificare ce vizează însuși identitatea

persoanei îndreptățite, modificare ce putea fi admisă doar în condițiile

prevăzute de art. 21 alin. (1) și (3) din Legea 10/2001.

Împotriva

sentinței au declarat apel toți reclamanții.

În

motivarea apelului declarat de R.E.I. se arată că notificarea inițială,

formulată de mandatara sa în nume propriu și în numele fratelui acesteia, a

fost modificată ulterior în scris, iar temeinicia modificării a fost însoțită

de actele care dovedesc calitatea de persoană îndreptățită. Legea specială nu

exclude posibilitatea modificării cererii anterior soluționării acesteia și, în

consecință, cererea trebuia admisă.

În

apelul lor, S.M. și S.E. au arătat că notificarea a fost formulată inițial în

nume propriu, dar a fost precizată în sensul acordării drepturilor prevăzute de

Legea 10/2001 în favoarea lui R.E.I. Respingând precizarea la notificarea

inițială, instanța de fond trebuia să le restituie lor imobilul întrucât și ei

au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar tabular.

Curtea

de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 67 Ap din 2 iulie 2003 a respins

apelurile ca nefondate menținând sentința pronunțată de instanța de fond.

Împotriva

deciziei au declarat recursuri reclamanții invocând motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta

R.E.I. a susținut că a împuternicit pe mandatara sa S.M. să formuleze

notificarea în baza Legii 10/2001 întrucât, în calitatea sa de moștenitoare a

proprietarilor tabulari este îndreptățită la restituirea imobilului. Mandatara

sa, din eroare a făcut notificarea în nume propriu, motiv pentru care a depus

precizarea la data de 5 iunie 2002. Asupra acestei precizări unitatea

deținătoare nu s-a pronunțat în mod expres.

În

recursul formulat de reclamanții S.M. și S.E. s-a susținut că din moment ce s-a

constatat că R.E.I., care are un grad de rudenie mai apropiat cu proprietarii

tabulari, a formulat o cerere care nu respecta prevederile Legii 10/2001,

imobilul trebuia să le fie restituit lor, în calitate de rude ale fostului

proprietar.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin decizia nr. 5432 din 5 octombrie 2004 a admis recursurile, a casat decizia

atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel Brașov pentru rejudecarea

apelurilor, motivat de faptul că instanțele de fond și apel au reținut, pe de o

parte, că R.E.I. a făcut o cerere de restituire peste termenul legal care nu

putea fi luată în considerare, iar pe de altă parte, au respins cererea de

restituire a notificatorilor inițiali întrucât aceștia nu aveau calitatea de

persoane îndreptățite la restituire, nefiind succesorii foștilor proprietari.

În

acest context, instanța de trimitere a fost îndrumată să verifice înscrisurile

depuse la dosar, iar în măsura în care acestea nu erau suficiente pentru

elucidarea situației să dispună completarea lor pentru a constata dacă S.M. și

S.E. sunt rude în grad succesibil cu proprietarii tabulari și care, în lipsa

unui succesor mai apropiat aveau vocația de a solicita restituirea imobilului.

Curtea

de Apel Brașov rejudecând după casare, prin decizia civilă nr. 334 Ap din 7

aprilie 2005 a respins apelurile reținând că „precizarea” depusă la data de 5

iunie 2002 este în realitate o nouă notificare formulată în numele altei

persoane îndreptățite ce ar fi trebuit să întrunească cerințele expres

prevăzute de art. 21 alin. (1) și (3) din Legea 10/2001.

Susținerea

potrivit căreia dispozițiile art. 21 sunt înscrise în favoarea petiționarilor

nu conferă acestora dreptul de a încălca prevederile imperative a căror

nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută.

Împotriva

acestei decizii au declarat recursuri reclamanții R.E.I. și S.M. și S.E.

Reclamanta

R.E.I. a susținut, în esență, că instanța de trimitere nu a ținut cont de

dispozițiile obligatorii din decizia de casare și a apreciat eronat că nu ar

exista persoane îndreptățite la restituirea imobilului, neluând în considerare

precizarea la notificare și posibilitățile mandatarului de a proceda la

precizarea cererii sale și că în mod greșit s-a reținut că dispozițiile art. 21

din Legea 10/2001 nu ar fi înscrise în favoarea petiționarilor, din moment ce

nici un text al legii nu interzice precizarea sau modificarea cererii.

În

recursul formulat de reclamanții S.M. și S.E. s-a susținut că instanța de

trimitere nu a avut în vedere îndrumările din decizia de casare întrucât a

ignorat existența unei notificări depuse în termenul legal formulată de rudele

colaterale de gradul 3 ale fostului proprietar tabular.

Deși

recurenții nu au indicat expres temeiurile de drept ale recursurilor analiza

criticilor face posibilă încadrarea ambelor recursuri în pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ.

Recursurile

sunt fondate pentru considerentele ce succed.

În

cazul de față ne confruntăm cu o situație atipică ce trebuia rezolvată corect

de instanța de trimitere potrivit îndrumărilor cuprinse în decizia de casare.

Însă, prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a menținut soluția

dată în primul ciclu procesual potrivit căreia nici unul dintre cei trei

reclamanți nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului,

fără a se respecta indicația de a se completa probatoriile pentru a se constata

dacă solicitanții inițiali sunt rude de grad mai îndepărtat care în lipsa unui

succesor mai apropiat aveau vocația de a solicita imobilul în litigiu.

În

speță avem două categorii de moștenitori. Prima dintre acestea este

reprezentată de R.E.I., descendenta autorilor tabulari, ca nepoată de fiică,

potrivit certificatului de moștenitor nr. 100/2001 (fila 18 a dosarului de

fond) care se află în grad de rudenie mai apropiat față de foștii proprietari

ai imobilului, dar care nu a depus notificarea în termenul expres prevăzut de

legea specială, fiind astfel decăzută din dreptul de a mai solicita măsurile

reparatorii.

Cea

de-a doua categorie de moștenitori, respectiv S.M. și S.E., colateralii de

gradul 3 ai autorului inițial, ca nepoți de frate sunt rudele de grad mai

îndepărtat, care nu au vocație succesorală după unchiul lor S.O. cât timp

există în viață descendenta acestuia, dar care au formulat notificarea în

termen.

Trebuie

avut în vedere și faptul că descendenta R.E.I., domiciliată în Ungaria, a

mandatat pe reclamanta S.M. pentru a solicita restituirea imobilului potrivit

procurii speciale din 20 iunie 2001 ( fila 18 a dosarului de apel nr.

825/2003), însă mandatara a acționat cu rea credință și nu în limitele

mandatului, formulând notificarea în nume propriu și pentru fratele său S.E. la

data de 1 august 2001. Ulterior, la 5 iunie 2002, după expirarea termenului

legal în care putea notifica unitatea deținătoare a depus o „precizare” prin

care a învederat că de fapt persoana îndreptățită la restituirea imobilului

este descendenta proprietarilor tabulari, mandanta R.E.I., conform

certificatului de moștenitor nr. 100/2001.

De

asemenea, nu trebuie neglijate nici prevederile art. 4 alin. (4) al Legii

10/2001, introdus prin Legea 247/2005, prevederi imperative și de imediată

aplicare, potrivit cărora de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care

nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III al legii profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire.

Pentru

aceste considerente recursurile se vor admite cu consecința casării deciziei

atacate și trimiterii dosarului spre rejudecarea apelurilor la aceeași curte de

apel.

Instanța

de trimitere va administra toate probele necesare pentru a clarifica aspectele

semnalate în prezentele considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de reclamanții R.E.I., S.M. și S.E. împotriva deciziei

nr. 334 Ap din 7 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 24 noiembrie 2006.