ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2003

R O M Â N I A Decizia nr.664 Dosar nr.4784/2002 S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.87 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București și deciziei nr.233 din 14 iunie 2000 a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul M.A. A lipsit intimatul inculpat pentru apărarea căruia s-a prezentat apărător ales, av.M.D.C. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Procurorul a susținut motivele de casare astfel cum au fost arătate, în scris, în memoriul înaintat la dosar și a pus concluzii de admitere a recursului în anulare. Apărătorul ales al inculpatului a precizat că temeiul achitării inculpatului este art.6 din Legea nr.46/1996 și a solicitat admiterea recursului în anulare și acordarea de daune morale, în sumă de 6 miliarde lei și cheltuieli judiciare în sumă de 2.000.000 lei, către inculpat.

C U R T E A, Asupra recursului în anulare de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința nr.181 din 14 decembrie 1999, Tribunalul Militar Cluj a dispus achitarea inculpatului M.A. în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.b din Codul de procedură penală, cu privire la infracțiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art.354 alin.2 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice, conform art.334 din Codul de, procedură penală, din aceeași infracțiune prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că inculpatul a fost chemat și s-a prezentat la Centrul Militar al Județului Cluj, pentru a fi repartizat în vederea efectuării serviciului militar alternativ.

Motivând că este „ministru ordinat” al cultului religios „Martorii lui Iehova” inculpatul M.A. a refuzat să se prezinte la agentul economic la care urma a fi repartizat, invocând dispozițiile art.4 din Legea nr.46/1996, în baza cărora este scutit de obligația prestării serviciului utilitar alternativ. În aceste condiții, Comisariatul Militar Județean Cluj nu l-a mai repartizat la S.C. ”C”, potrivit planificării anterioare. Tribunalul examinând dispozițiile cuprinse în art.354 din Codul penal care incriminează fapta de „Neprezentare la încorporare sau concentrare”, în raport cu dispozițiile de principiu din Constituție, art.23 pct.9, cu cele ale Legii nr.46/1996 referitoare la calitatea de „recrut” (art.10) și de „încorporat” (art.11), precum și cu cele din Metodologia de punere în aplicare a H.G.

nr.618/1997 (emisă de Ministerului Apărării Naționale), a ajuns la concluzia că, toți executanții serviciului utilitar alternativ, cum este și inculpatul, nu au calitatea de încorporat și nu vor avea niciodată, nici pe cea de concentrat, situație în care inculpatul a comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune. Tribunalul Militar Teritorial București, prin decizia nr.87 din 16 martie 2000 a admis apelul declarat de Parchetul Militar Cluj, a desființat integral sentința și, în baza art.354 alin.1 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare, cu aplicarea art.71, raportat la art.64 din Codul penal.

Instanța de apel a reținut, în esență, că, potrivit art.1, art.6 și art.20 din Legea nr.46/1996, toți cetățenii au dreptul și obligația să apere România, serviciul militar fiind obligatoriu pentru toți bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de 20 ani, sunt apți medical și nu fac parte din personalul hirotonit sau ordinat al cultelor religioase recunoscute. Totodată, serviciul utilitar alternativ, formă a serviciului militar, va fi executat de cetățenii români care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, iar neexecutarea acestei obligații atrage, după caz, conform art.21 din H.G. nr.618/1997, răspunderea disciplinară, materială sau penală.

Or, cum inculpatul face parte dintr-o organizație religioasă, iar nu dintr-un cult recunoscut prin lege, în snesul art.6 lit.c din Legea nr.46/1996, poate beneficia doar de dreptul de a executa serviciul utilitar alternativ, nefiindu-i permis să refuze efectuarea acestei forme a serviciului militar, astfel cum a declarat, fapta sa constituind infracțiunea prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial și inculpatul. Prin recursul său, parchetul a criticat ambele hotărâri pronunțate în cauză, în lumina motivelor de casare prevăzute de art.385 9 alin.1 pct.16 din Codul de procedură penală, greșit s-a dispus achitarea inculpatului de prima instanță și de art.385 9 alin.1 pct.17, greșita încadrare juridică dată faptei, prin decizia din apel.

La rândul său, inculpatul a invocat motivele de casare prevăzute de art.385 9 alin.1 pct.12,13, 17 și 18 din Codul de procedură penală solicitând, în esență, casarea deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe. Curtea Militară de Apel, prin decizia nr.233 din 14 iunie 2000 a admis recursurile declarate de Parchetul militar și de inculpat, a casat ambele hotărâri și în baza art.354 alin.2 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la un an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de neprezentare la încorporare, în condițiile art.81 din Codul penal, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal, privind revocarea suspendării.

În temeiul art.409 și a art.410 alin.1, partea I, pct.3 din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare pentru desființarea ambelor decizii, considerând că ele au fost pronunțate cu încălcarea legii deoarece inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Examinând hotărârile atacate, în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat, urmând a fi admis. 1. Potrivit dispozițiilor art.354 alin.1 din Codul penal, constituie infracțiune, fapta aceluia de a nu se prezenta la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoștiințare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

Cu aceeași sancțiune se pedepsește și fapta aceluia care a fost încorporat sau concentrat și nu s-a prezentat la unitatea la care a fost repartizat. Din aceste dispoziții legale rezultă că infracțiunea menționată se poate comite doar în două modalități normative, și anume: neprezentarea în fața autorității militare la termenul fixat prin ordinul de chemare și neprezentarea (ulterioară) la unitatea la care au fost repartizați de autoritatea respectivă subiectul activ al infracțiunii prevăzută de art.354 din Codul penal neputând fi decât cel „încorporat” sau „concentrat”, așa cum este definit prin dispozițiile art.11 din Legea nr.46/1996 privind pregătireapopulației pentru apărare. În conformitate cu dispozițiile art.4 din aceeași lege, cetățenii care din motive religioase refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută serviciul utilitar alternativ, organizat potrivit prevederilor din Hotărârea Guvernului nr.618/1997.

Nefiind repartizat pentru satisfacerea stagiului militar, inculpatului M.A. i-a lipsit calitatea de încorporat, cerută de lege subiectului activ al infracțiunii prevăzută de art.354 din Codul penal. Pe de altă parte, neprezentarea celor repartizați la instituția publică, regia autonomă sau societatea comercială pentru executarea serviciului utilitar alternativ, nu poate fi echivalentă cu o neprezentare la unitatea unde au fost repartizați și care, în accepțiunea art.354 din Codul penal, nu poate fi decât o unitate militară, singura care asigură satisfacerea stagiului militar.

„Reglementarea – se arată prin recursul în anulare – prin art.4 din Legea nr.46/1996 a obligativității executării serviciului utilitar alternativ de cei care, din motive religioase cum sunt perceptele invocate de adepții cultului religios „Martorii lui Iehova”, refuză să îndeplinescă serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de trimitere la textul art.354 alin.2 din Codul penal, prin care este incriminată „neprezentarea celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați” sau la o altă dispoziție cu caracter penal”.

Prin urmare, față de cerințele textului incriminator (art.354 din Codul penal), în temeiul căruia inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în apel și recurs, Curtea constată că fapta inculpatului, în modalitatea reținută de instanțe, nu poate fi circumscrisă normei sancționatoare, nefiind prevăzută de legea penală situație în care, în mod legal Tribunalul Militar Cluj a dispus achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.b din Codul de procedură penală, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.354 din Codul penal, nefiind întrunite prin acțiunea sa de a refuza să se prezinte la un angajator pentru executarea serviciului utilitar alternativ.

2. În ceea ce privește concluziile formulate de către inculpat în sprijinirea admiterii recursului în anulare declarat în favoarea sa, în sensul schimbării temeiului juridic al achitării, din art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.b din Codul de procedură penală, în art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.a, potrivit căruia „fapta nu există” și acordarea de daune morale în sumă de 6 miliarde lei, precum și despăgubiri materiale în sumă de 2.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate pe parcursul procedurilor judiciare în care a fost condamnat, cât și cele suportate pentru asistența juridică, în prezenta cauză, Curtea, constată că acestea nu pot fi primite.

Sub primul aspect, în vederea asigurării unei practici unitare cu privire la aplicarea dispozițiilor art.4 din Legea nr.46/1996, Curtea Supremă de Justiție – Secțiile unite, prin decizia nr.VI din 15 octombrie 2001, care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a statuat că fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la solicitarea inculpatului de acordarea de daune morale și cheltuieli de judecată în baza art.504 din Codul de procedură penală, Curtea, constată că, pe de o parte, formularea unei astfel de cereri cu ocazia dezbaterilor în fond a recursului în anulare, nu poate fi primită pentru că ea trebuie să îmbrace forma unei acțiuni civile separate care se adresează instanței civile, iar pe de altă parte, ea trebuie să parcurgă toate gradele de jurisdicție prevăzute de lege, neputând fi examinată într-o cale extraordinară de atac, cum este cea de față, care presupune rămânerea definitivă a hotărârii atacate, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, fără ca soluția pronunțată să poată fi supusă controlului ierarhic, în cadrul căilor ordinare de atac.

În consecință, Secția Penală a Curții Supreme de Justiție constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, în baza art.414 1 alin.1, raportat la art.385 15 alin.1 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, va casa deciziile atacate și va menține sentința nr.181 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, care este temeinică și legală și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.87 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București și deciziei nr.233 din 14 iunie 2000 a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul M.A. Casează hotărârile atacate, în sensul că respinge apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj împotriva sentinței nr.181 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, precum și recursul declarat de Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial împotriva deciziei nr.87 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București și admite recursul declarat de inculpatul M.A.

împotriva aceleiași decizii, în sensul că menține hotărârea primei instanțe. Respinge cererea inculpatului M.A. de acordare a cheltuielilor judiciare constând în onorariul de avocat. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2003.