ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 459/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 156 din 28

octombrie 1999, Tribunalul Militar Cluj, făcând aplicația art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe

inculpatul C.M. pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută

de art. 354 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că prin rechizitoriul

Parchetului Militar Târgu Mureș, inculpatul a fost trimis în judecată,

arătându-se că în ziua de 28 februarie 1999 a fost chemat la Comisariatul

Militar Mureș, în vederea încorporării.

Prezentându-se în fața autorității

militare și fiind stabilit că din punct de vedere medical este apt pentru

îndeplinirea serviciului militar, inculpatul a declarat că, fiind adept al

sectei Martorii lui Iehova, refuză efectuarea acestuia.

Acesta a solicitat însă, să

efectueze serviciul militar alternativ reglementat prin art. 4 din Legea nr. 46/1996.

Ca urmare, C.M.J. Mureș l-a

repartizat, pentru efectuarea serviciului utilitar alternativ, la S.C. C.B. S.A.

Târgu Mureș.

La data de 1 martie 1999, inculpatul

s-a prezentat la această societate comercială, unde a declarat că nu mai este

de acord cu efectuarea serviciului utilitar alternativ, întrucât este „ministru

ordinat” al Organizației Religioase Martorii lui Iehova și, ca atare, scutit de

efectuarea acestuia, conform art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1996.

O declarație identică a dat același

inculpat și în fața unui ofițer din cadrul C.M.J. Mureș, pe baza căreia a fost

trecut în ordinul de zi nr. 44 din 4 martie 1999 al acestei instituții militare

ca neprezentat pentru executarea serviciului utilitar alternativ.

Motivând trimiterea în judecată a

inculpatului, parchetul militar a invocat adresa Secretariatului de Stat pentru

Culte din care rezultă că Organizația Religioasă Martorii lui Iehova are

statutul de asociație religioasă recunoscută prin sentință judecătorească,

nefiind un cult religios recunoscut de lege.

Prin urmare, membrii acestei

asociații nu pot fi asimilați cu personalul de cult, hirotonisit sau ordinat,

la care se referă art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996, iar refuzul lor de a

îndeplini obligațiile militare constituie neprezentare la unitatea la care au

fost repartizați, în înțelesul art. 354 C. pen.

Instanța de fond a reținut că,

potrivit normei menționate, infracțiunea are un subiect activ calificat și

anume o persoană care are calitatea de „încorporat” sau „concentrat”.

Prin încorporare, potrivit legii, se

înțelege prezentarea recruților la centrele militare, examinarea medicală,

repartizarea și trimiterea acestora la unități și formațiuni militare, pentru

îndeplinirea serviciului militar.

Termenul de recrut este definit în art.

10 alin. (1) din Legea nr. 46/1996, ca fiind tânărul luat în evidență, iar cel

de „încorporat” în art. 11 din aceeași lege, ca fiind bărbatul, cetățean român,

care a împlinit vârsta de 20 ani și este chemat pentru îndeplinirea serviciului

militar în termen.

În raport de definirea legală

menționată, tribunalul a apreciat că inculpatul, ca de altfel toate persoanele

care execută serviciul utilitar alternativ, nu are calitatea de „încorporat”.

Pe de altă parte, infracțiunea se

consumă în momentul în care încorporatul sau concentratul nu s-a prezentat la

unitatea la care a fost repartizat.

Or, prin termenul de „unitate” se

înțelege unitatea militară sau formațiunea militară, unde se realizează instruirea

militară și care nu poate fi extins și asupra angajatorilor la care se referă art.

2 din H.G. nr. 618/1997.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

Parchetul Militar Târgu Mureș a declarat apel, solicitând admiterea acestuia,

desființarea hotărârii atacate și reținerea, în sarcina inculpatului C.M., a

infracțiunii prevăzute de art. 354 alin. (2) C. pen.

Tribunalul Militar Teritorial București,

prin decizia penală nr. 117 din 6 aprilie 2000, a admis apelul, a desființat

hotărârea atacată și, rejudecând cauza, a condamnat pe inculpat la 2 ani și 6

luni închisoare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că inculpatul a fost legal încorporat și apoi chemat la C.M.J. Mureș

pentru încorporare.

Ca atare, fapta inculpatului

încorporat, de a nu se prezenta la unitatea la care a fost repartizat pentru executarea

serviciului utilitar alternativ, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare prevăzută de art. 354

alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 13, 17 și 17

1

C. proc. pen.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia penală nr. 236 din 14 iunie 2000, cu majoritate de voturi, a admis

recursul declarat de către inculpat, a casat decizia atacată, a redus pedeapsa

aplicată acestuia de la 2 ani și 6 luni, la un an și 6 luni și, în temeiul art.

81 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, pe termen de încercare de

3 ani și 6 luni, cu motivarea că fapta săvârșită de către acesta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, însă

prin decizie s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei.

Opinia separată este în sensul că se

impune achitarea inculpatului.

În sprijinul acesteia s-a susținut

că fapta unei persoane de a refuza executarea serviciului utilitar alternativ,

de a nu se prezenta la angajator, ori de a refuza continuarea efectuării

acestuia, nu este incriminată printr-o dispoziție prevăzută de legea penală.

Or, în raport de dispozițiile art. 72

alin. (3) lit. f) din Constituția României, analogia legii este exclusă în

această materie.

Împotriva ultimelor două hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.

409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 3 C. proc. pen.

S-a susținut că inculpatul a fost

condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ca atare

hotărârile instanței de apel și a instanței de recurs au fost pronunțate cu

încălcarea legii.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziilor atacate și

rejudecarea cauzei între aceste limite.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 354 alin. (1) C. pen.,

neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la

încunoștințare, iar dacă termenul de prezentare este mai mare de 3 zile,

neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară,

constituie infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare și se

pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Art. 354 alin. (2) C. pen.,

stipulează în sensul sancționării cu aceeași pedeapsă și a faptului

neprezentării celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost

repartizați.

Este adevărat că, prin art. 4 din

Legea nr. 46/1996, s-a prevăzut că cetățenii care, din motive religioase,

refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută serviciul utilitar

alternativ.

Însă, cu referire la neprezentarea celor

repartizați pentru executarea serviciului utilitar alternativ, textul menționat

nu face trimiterea la art. 354 C. pen.

Pe de altă parte, Constituția României,

prin art. 72 alin. (3) lit. f), prevede că infracțiunile, pedepsele și regimul

acestora se reglementează prin lege organică. În același sens, sunt de reținut

dispozițiile art. 2 C. pen.

Așadar, în lipsa temeiului legal,

neprezentarea în vederea executării serviciului utilitar alternativ nu poate fi

echivalentă cu neprezentarea celui încorporat la unitatea militară, în vederea

efectuării serviciului militar și, ca atare, nu poate atrage condamnarea acestuia

în condițiile art. 354 alin. (2) C. pen.

Or, condamnarea inculpatului în baza

unei analogii interzisă de textele menționate, apare ca o soluție pronunțată cu

încălcarea legii în sensul condamnării inculpatului pentru o faptă neprevăzută de

legea penală, așa încât, deciziile atacate, din acest motiv, sunt supuse

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 13, corespunzător

temeiului înscris în art. 410 alin. (1), partea I, pct. 3, invocat prin

recursul în anulare.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în temeiul art. 414

1

C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. a) din același cod, Curtea a admis recursul în anulare, va casa

hotărârile atacate și va menține hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziilor nr. 117 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului Militar

București și nr. 236 din 14 iunie 2000 a Curții Militare de Apel privind pe

inculpatul C.M.

Casează deciziile atacate și menține

sentința nr. 156 din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 ianuarie 2003.