ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 789/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 141 din 14

octombrie 1999, Tribunalul Militar Cluj a dispus achitarea inculpatului civil

B.D. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., cu privire la infracțiunea de neprezentare la încorporare,

prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice,

conform art. 334 C. proc. pen., din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 354

alin. (1) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în fapt, că, inculpatul a fost chemat și s-a prezentat la C.M.J. Cluj,

pentru a fi repartizat la un agent economic, respectiv Cooperativa „Arta

decorativă” Cluj Napoca, în vederea executării serviciului militar alternativ,

dar inculpatul a refuzat din motive religioase să se prezinte la agentul

economic menționat.

Inculpatul B.D. a cerut să fie

scutit de serviciul militar, deoarece este „ministru ordinat” în cadrul

Cultului religios „Martorii lui Iehova” și consideră că, potrivit art. 6 lit.

c) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare este scutit

de serviciul militar sau orice altă formă a acesteia.

Tribunalul examinând dispozițiile

cuprinse în art. 354 C. pen., care incriminează fapta de „Neprezentarea la

încorporare sau concentrare” în raport cu dispozițiile de principiu din

Constituție, art. 23

9

, cu cele din Legea nr. 46/1996 referitoare la

calitatea de „recrut” (art. 10) și de „încorporat” (art. 11), precum și cu cele

din Metodologia de punere în aplicare a H.G. nr. 618/1997 (emisă de Ministerul

Apărării Naționale), a ajuns la concluzia că, toți executanții serviciului

utilitar alternativ, cum este și inculpatul, nu au calitatea de încorporat și

nu va putea avea niciodată nici pe cea de concentrat, situație în care

inculpatul a comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.

Tribunalul Militar Teritorial

București, prin decizia nr. 91 din 16 martie 2000, a admis apelul declarat de

Parchetul Militar Cluj, a desființat integral sentința și, în baza art. 354

alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, cu aplicarea

art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Instanța de apel a reținut, în

esență, că, potrivit art. 1, art. 6 și a art. 20 din Legea nr. 46/1996, toți

cetățenii au dreptul și obligația să apere România, serviciul militar fiind

obligatoriu pentru toți bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de

20 ani, sunt apți medical și nu fac parte din personalul hirotonit sau ordinat

al cultelor religioase recunoscute. Totodată, serviciul utilitar alternativ,

formă a serviciului militar, va fi executat de cetățenii români care, din

motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, iar

neexecutarea acestei obligații atrage, după caz, conform art. 21 din H.G. nr.

618/1997, răspunderea disciplinară, materială sau penală.

Or, cum inculpatul face parte

dintr-o organizație religioasă, iar nu dintr-un cult recunoscut prin lege, în

sensul art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996, poate beneficia doar de dreptul de

a executa serviciul utilitar alternativ, nefiindu-i permis să refuze efectuarea

acestei forme a serviciului militar astfel cum a declarat, fapta sa constituind

infracțiunea prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen legal, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul

Militar Teritorial și inculpatul B.D.

Prin recursul său, parchetul a

criticat ambele hotărâri pronunțate în cauză, în lumina motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 16 C. proc. pen., greșit s-a

dispus achitarea inculpatului de prima instanță, și de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17, greșita încadrare juridică dată faptei, prin decizia din apel.

La rândul său, inculpatul a invocat

motivele de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 13, 17

și 18 C. proc. pen., solicitând, în esență, casarea deciziei și menținerea

hotărârii primei instanțe.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia nr. 229 din 14 iunie 2000, a admis recursurile declarate de parchetul

militar și de inculpat, a casat hotărârea instanței de apel și în baza art. 354

alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe numitul B.D. la un an și 6 luni închisoare

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 3 ani și 6 luni, potrivit art. 81 și a art. 82 C. pen.

În temeiul art. 409 și a art. 410

alin. (1), partea întâi, pct. 3 C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare

pentru desființarea ambelor decizii, considerând că ele au fost pronunțate cu

încălcarea legii, deoarece inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu

este prevăzută de legea penală.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat,

urmând a fi admis.

dispozițiilor cuprinse în art. 354 C. pen., rezultă că infracțiunea de

neprezentarea la încorporare sau concentrare, se poate săvârși prin două

modalități normative, și anume: neprezentarea în fața autorității militare la

termenul fixat prin ordinul de chemare și neprezentarea (ulterioară) la

unitatea la care au fost repartizați de autoritatea respectivă.

Subiectul activ al acestei

infracțiuni putând fi cel încorporat sau concentrat, așa cum acesta este

definit prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 46/1996, neprezentarea celor

repartizați la instituția publică, regia autonomă sau societatea comercială

pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu poate fi echivalentă cu o

neprezentare la unitatea unde au fost repartizați și care, în accepțiunea art.

354 C. pen., nu poate fi decât o unitate militară, singura care asigură

satisfacerea stagiului militar.

„Reglementarea se arată prin

recursul în anulare prin art. 4 din Legea nr. 46/1996 a obligativității

serviciului utilitar alternativ pentru cei care, din motive religioase (cum

sunt și perceptele invocate de adepții cultului religios „Martorii lui Iehova”)

refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de

trimitere la textul art. 354 alin. (2) C. pen., decât prin încălcarea

principiului „nullum crimen sine lege”, analogia fiind inadmisibilă în materie

penală”.

În raport cu cele ce preced, Curtea

constată că, în mod judicios, Tribunalul Militar Cluj a reținut că, B.D. a

comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 354 C. pen.,

nefiind întrunite prin acțiunea sa de a refuza să se prezinte la un angajator

pentru executarea serviciului utilitar alternativ.

formulate de către numitul B.D. în sprijinirea admiterii recursului în anulare

declarat în favoarea sa, în sensul schimbării temeiului juridic al achitării

din art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

în art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a), potrivit

căruia „fapta nu există” și acordarea de despăgubiri materiale în sumă de

6.330.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată suportate pe parcursul

procedurilor judiciare în care a fost condamnat, Curtea constată că acestea nu

pot fi primite.

- Sub primul aspect, în vederea

asigurării unei practici unitare cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4

din Legea nr. 46/1996, Curtea Supremă de Justiție, Secțiile unite, prin decizia

nr. VI din 15 octombrie 2001, care a admis recursul în interesul legii declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a

statuat că fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar

alternativ nu este prevăzută de legea penală.

- Referitor la acordarea de

despăgubiri materiale, conform art. 346 alin. final C. proc. pen., „Instanța

penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul

prevăzut în art. 10 lit. b)"

- În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs

invocat, în baza art. 414

1

alin. (1), raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, va

casa deciziile atacate și va menține sentința nr. 141 din 14 octombrie 1999 a

Tribunalului Militar Cluj, care este temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 91

din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial și deciziei nr. 229 din 14

iunie 2000 a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul B.D.

Casează hotărârile atacate și menține sentința penală nr.

141 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.