ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 789/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 789/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului în anulare de
față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 141 din 14
octombrie 1999, Tribunalul Militar Cluj a dispus achitarea inculpatului civil
B.D. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C.
proc. pen., cu privire la infracțiunea de neprezentare la încorporare,
prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice,
conform art. 334 C. proc. pen., din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 354
alin. (1) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
reținut, în fapt, că, inculpatul a fost chemat și s-a prezentat la C.M.J. Cluj,
pentru a fi repartizat la un agent economic, respectiv Cooperativa „Arta
decorativă” Cluj Napoca, în vederea executării serviciului militar alternativ,
dar inculpatul a refuzat din motive religioase să se prezinte la agentul
economic menționat.
Inculpatul B.D. a cerut să fie
scutit de serviciul militar, deoarece este „ministru ordinat” în cadrul
Cultului religios „Martorii lui Iehova” și consideră că, potrivit art. 6 lit.
c) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare este scutit
de serviciul militar sau orice altă formă a acesteia.
Tribunalul examinând dispozițiile
cuprinse în art. 354 C. pen., care incriminează fapta de „Neprezentarea la
încorporare sau concentrare” în raport cu dispozițiile de principiu din
Constituție, art. 23
9
, cu cele din Legea nr. 46/1996 referitoare la
calitatea de „recrut” (art. 10) și de „încorporat” (art. 11), precum și cu cele
din Metodologia de punere în aplicare a H.G. nr. 618/1997 (emisă de Ministerul
Apărării Naționale), a ajuns la concluzia că, toți executanții serviciului
utilitar alternativ, cum este și inculpatul, nu au calitatea de încorporat și
nu va putea avea niciodată nici pe cea de concentrat, situație în care
inculpatul a comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.
Tribunalul Militar Teritorial
București, prin decizia nr. 91 din 16 martie 2000, a admis apelul declarat de
Parchetul Militar Cluj, a desființat integral sentința și, în baza art. 354
alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, cu aplicarea
art. 71, raportat la art. 64 C. pen.
Instanța de apel a reținut, în
esență, că, potrivit art. 1, art. 6 și a art. 20 din Legea nr. 46/1996, toți
cetățenii au dreptul și obligația să apere România, serviciul militar fiind
obligatoriu pentru toți bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de
20 ani, sunt apți medical și nu fac parte din personalul hirotonit sau ordinat
al cultelor religioase recunoscute. Totodată, serviciul utilitar alternativ,
formă a serviciului militar, va fi executat de cetățenii români care, din
motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, iar
neexecutarea acestei obligații atrage, după caz, conform art. 21 din H.G. nr.
618/1997, răspunderea disciplinară, materială sau penală.
Or, cum inculpatul face parte
dintr-o organizație religioasă, iar nu dintr-un cult recunoscut prin lege, în
sensul art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996, poate beneficia doar de dreptul de
a executa serviciul utilitar alternativ, nefiindu-i permis să refuze efectuarea
acestei forme a serviciului militar astfel cum a declarat, fapta sa constituind
infracțiunea prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs, în termen legal, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul
Militar Teritorial și inculpatul B.D.
Prin recursul său, parchetul a
criticat ambele hotărâri pronunțate în cauză, în lumina motivelor de casare
prevăzute de art. 385
9
alin. (1) pct. 16 C. proc. pen., greșit s-a
dispus achitarea inculpatului de prima instanță, și de art. 385
9
alin.
(1) pct. 17, greșita încadrare juridică dată faptei, prin decizia din apel.
La rândul său, inculpatul a invocat
motivele de casare prevăzute de art. 385
9
alin. (1) pct. 12, 13, 17
și 18 C. proc. pen., solicitând, în esență, casarea deciziei și menținerea
hotărârii primei instanțe.
Curtea Militară de Apel, prin
decizia nr. 229 din 14 iunie 2000, a admis recursurile declarate de parchetul
militar și de inculpat, a casat hotărârea instanței de apel și în baza art. 354
alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe numitul B.D. la un an și 6 luni închisoare
cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de
încercare de 3 ani și 6 luni, potrivit art. 81 și a art. 82 C. pen.
În temeiul art. 409 și a art. 410
alin. (1), partea întâi, pct. 3 C. proc. pen., procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare
pentru desființarea ambelor decizii, considerând că ele au fost pronunțate cu
încălcarea legii, deoarece inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu
este prevăzută de legea penală.
Examinând hotărârile atacate, în
raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza
lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat,
urmând a fi admis.
În acest sens, din analiza
dispozițiilor cuprinse în art. 354 C. pen., rezultă că infracțiunea de
neprezentarea la încorporare sau concentrare, se poate săvârși prin două
modalități normative, și anume: neprezentarea în fața autorității militare la
termenul fixat prin ordinul de chemare și neprezentarea (ulterioară) la
unitatea la care au fost repartizați de autoritatea respectivă.
Subiectul activ al acestei
infracțiuni putând fi cel încorporat sau concentrat, așa cum acesta este
definit prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 46/1996, neprezentarea celor
repartizați la instituția publică, regia autonomă sau societatea comercială
pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu poate fi echivalentă cu o
neprezentare la unitatea unde au fost repartizați și care, în accepțiunea art.
354 C. pen., nu poate fi decât o unitate militară, singura care asigură
satisfacerea stagiului militar.
„Reglementarea se arată prin
recursul în anulare prin art. 4 din Legea nr. 46/1996 a obligativității
serviciului utilitar alternativ pentru cei care, din motive religioase (cum
sunt și perceptele invocate de adepții cultului religios „Martorii lui Iehova”)
refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de
trimitere la textul art. 354 alin. (2) C. pen., decât prin încălcarea
principiului „nullum crimen sine lege”, analogia fiind inadmisibilă în materie
penală”.
În raport cu cele ce preced, Curtea
constată că, în mod judicios, Tribunalul Militar Cluj a reținut că, B.D. a
comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 354 C. pen.,
nefiind întrunite prin acțiunea sa de a refuza să se prezinte la un angajator
pentru executarea serviciului utilitar alternativ.
În ceea ce privește concluziile
formulate de către numitul B.D. în sprijinirea admiterii recursului în anulare
declarat în favoarea sa, în sensul schimbării temeiului juridic al achitării
din art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,
în art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a), potrivit
căruia „fapta nu există” și acordarea de despăgubiri materiale în sumă de
6.330.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată suportate pe parcursul
procedurilor judiciare în care a fost condamnat, Curtea constată că acestea nu
pot fi primite.
- Sub primul aspect, în vederea
asigurării unei practici unitare cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4
din Legea nr. 46/1996, Curtea Supremă de Justiție, Secțiile unite, prin decizia
nr. VI din 15 octombrie 2001, care a admis recursul în interesul legii declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a
statuat că fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar
alternativ nu este prevăzută de legea penală.
- Referitor la acordarea de
despăgubiri materiale, conform art. 346 alin. final C. proc. pen., „Instanța
penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul
prevăzut în art. 10 lit. b)"
- În consecință, secția penală a
Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs
invocat, în baza art. 414
1
alin. (1), raportat la art. 385
15
alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, va
casa deciziile atacate și va menține sentința nr. 141 din 14 octombrie 1999 a
Tribunalului Militar Cluj, care este temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 91
din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial și deciziei nr. 229 din 14
iunie 2000 a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul B.D.
Casează hotărârile atacate și menține sentința penală nr.
141 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.