ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2374/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 198 din 17

decembrie 2002, Tribunalul Militar Cluj, făcând aplicația art. 10 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe

inculpatul L.D.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 354 alin.

(2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de

art. 354 alin. (1) C. pen.

Instanța a reținut că sus-numitul

inculpat a fost trimis în judecată pentru fapta de a fi refuzat, din motive

religioase, la data de 11 februarie 1999, să se prezinte la agentul economic la

care a fost repartizat în vederea satisfacerii serviciului militar, în forma

serviciului utilitar aternativ, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea

nr. 46/1996 și H.G. nr. 618/1997.

Inculpatul L.D.D. a fost chemat la

data menționată, prin ordin de chemare, pentru executarea serviciului utilitar

alternativ, la Centrul Militar Cluj, unde a declarat că având în vedere că este

ministru ordinat al cultului religios „Martorii lui Iehova”, calitate în care

este scutit de efectuarea serviciului militar, în oricare formă, refuză să

execute serviciul utilitar alternativ.

Consemnând acest refuz, Centrul

Militar Cluj nu l-a mai repartizat, pentru efectuarea serviciului utilitar

alternativ.

Analizând dispozițiile legale

aplicabile în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului nu realizează

elementul material, al infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.,

întrucât acesta s-a prezentat în fața autorității la termenul la care a fost

chemat, astfel că a luat act de cererea de schimbare a încadrării juridice în

dispozițiile art. 354 alin. (2) C. pen.

Potrivit acestui din urmă text de

lege, „Cu aceeași pedeapsă se sancționează și neprezentarea celor încorporați

sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați”.

În motivarea hotărârii de achitare

pe temeiul neprevederii faptei de legea penală, instanța a arătat că, pe de o

parte, în raport cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 46/1996, inculpatul nu

avea calitatea de „încorporat” sau „concentrat” întrucât nu a fost chemat pentru

îndeplinirea serviciului militar, iar, pe de altă parte, același inculpat nu

s-a prezentat la o altă unitate decât aceea avută în vedere de art. 354 alin.

(2) C. pen., care trebuie să fie una militară.

Serviciul militar alternativ, în

executarea căruia a fost chemat inculpatul, se efectuează, conform  art. 2 din

H.G. nr. 618/1997, la „angajatori”, termen definit prin metodologia emisă de

Statul Major General ca fiind „instituții publice, regii autonome și societăți

comerciale, atât cu capital de stat cât și privat sau mixt„.

În sfârșit, s-a mai constatat că în

fapt, refuzând să execute serviciul militar alternativ, inculpatul nici nu a

mai fost repartizat la unul dintre angajatorii arătați de art. 2 din H.G. nr.

618/1997, așa încât nu este realizată nici condiția premisă, prevăzută de art.

354 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul Militar Cluj, care a susținut că, întrucât „Martorii

lui Iehova” nu constituie un cult religios, refuzul inculpatului de a efectua

serviciul utilitar alternativ, realizează conținutul infracțiunii prevăzută de

art. 354 alin. (2) C. pen.

Prin decizia nr. 86 din 16 martie

2000, Tribunalul Militar Teritorial a admis apelul parchetului, a desființat

sentința nr. 198 din 17 decembrie 1999, a Tribunalului Militar Cluj și, în baza

art. 354 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.D.D. la 3 ani

închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. și l-a obligat la 1.000.00

lei cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că inculpatul, refuzând să fie repartizat pentru satisfacerea

serviciului militar în forma serviciului utilitar alternativ, nu are calitatea

de „încorporat”.

Prezentatrea sa, însă, la Centrul

Militar Cluj urmată de refuzul de a fi repartizat pentru executarea serviciului

utilitar alternativ, echivalează cu neprezentarea la încorporare, faptă

prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.

Decizia sus-arătată a fost atacată

cu recurs de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial,

solicitând condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 354 alin. (2) C. pen. și de către inculpat, care a solicitat casarea

deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin decizia nr. 227 din 14 iunie

2000, Curtea Militară de Apel a admis ambele recursuri declarate în cauză și,

în baza art. 354 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.D.D. la un an

și 6 luni închisoare, dispunând în baza art. 81 C. pen., suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6

luni.

S-a reținut că manifestarea de

voință fermă, constantă și neechivocă a inculpatului de a refuza prezentarea la

orice unitate militară, ca și la orice agent economic, pentru satisfacerea

serviciului utilitar alternativ realizează conținutul infracțiunii prevăzută de

art. 354 alin. (2) C. pen.

Împotriva deciziei nr. 86 din 16

martie 2000, a Tribunalului Militar Teritorial și a deciziei nr. 227 din 14

iunie 2000, a Curții Militare de Apel, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, învocând cazul

de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I punctul 3 C. proc. pen.,

respectiv inculpatul fiind condamnat, pentru o faptă care nu este prevăzută de

legea penală.

În motivarea căii extrordinare de

atac s-a arătat că, pe de o parte, inculpatul L.D.D. nu a avut niciodată

calitatea de încorporat sau concentrat, cerută de lege subiectului activ al

infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., pe de altă parte, că,

agentul economic la care fusese repartizat, pentru efectuarea serviciului

utilitar alternativ nu poate fi asimilat unei unități militare.

Verificând hotărârile atacate pe

baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în

anulare este fondat.

Potrivit art. 4 din Legea nr.

46/1996, privind pregătirea populației pentru apărare, cetățenii care din

motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută

serviciul utilitar alternativ, organizat în conformitate cu H.G. nr. 618/1997.

Inculpatul L.D.D. este ministru

ordinat al Organizației religioase „Martorii lui Iehova” și din motive de

conștiință, refuză să efectueze serviciul militar.

Prin declarația olografă sus-numitul

inculpat a refuzat să efectueze serviciul militar alternativ.

În raport de dispozițiile legale de

încriminare, preexistente adoptării Legii nr. 46/1996, fapta inculpatului de a

refuza să execute serviciul utilitar alternativ nu este prevăzută de legea

penală.

Așa cum se constată, inculpatul s-a

prezentat la termenul stabilit, la Centrul Militar Cluj, în baza ordinului de

chemare pentru executarea serviciului utilitar alternativ, astfel încât nu

poate fi pusă în discuție săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 354 alin.

(1) C. pen.

Cum inculpatul nu a fost încorporat

sau concentrat, el fiind chemat pentru executarea serviciului utilitar

alternativ, rezultă că acesta nu avea calitatea cerută subiectului activ al

infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.

Refuzul inculpatului de a se

prezenta la angajatorul arătat de art. 2 din H.G. nr. 618/1997 și definit prin

metodologia emisă de Statul Major General, nu echivalează cu refuzul de a se

prezenta la unitatea avută în vedere de art. art. 354 alin. (2) C. pen., care

nu poate fi decât o unitate militară.

Față de cele ce preced, constatând

că recursul în anulare este fondat, acesta va fi admis și, casând hotărârile

pronunțate în apel și recurs, va fi menținută hotărârea de achitare a

inculpatului, adoptată de instanța de fond, respectiv Tribunalul Militar Cluj.

Cererea formulată de apărătorul

intimatului inculpat, cu ocazia dezbaterii cauzei, de acordare a despăgubirilor

pentru daune morale suferite prin condamnarea pe nedrept, în sumă de 6 miliarde

lei, se constată că, în raport de dispozițiile legale, este greșit îndreptată.

Potrivit art. 506 C. proc. pen.,

acțiunea în repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept se poate adresa

tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază persoana îndreptățită,

chemând în judecată civilă statul, care va fi citat prin Ministerul Finanțelor.

De altfel, nu ar fi nici echitabil

ca judecata unei astfel de cereri să aibă loc, în fond, în calea extraordinară

a recursului în anulare, lipsind părțile de dreptul de a putea exercita căile

ordinare de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 86

din 16 martie 2000, a Tribunalului Militar Teritorial București și deciziei nr.

227 din 14 iunie 2000, a Curții Militare de Apel, privind pe intimatul inculpat

L.D.D.

Casează hotărârile atacate și

menține sentința nr. 198 din 17 decembrie 1999, a Tribunalului Militar Cluj.

Respinge, ca greșit îndrepatată

cererea de despăgubiri, formulată de intimatul inculpat.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 mai 2003.