- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 12 noiembrie 2004
Decizia nr. 6306/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 566 din 2 martie 2004, Curtea de apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.V. și pârâții S.N., O. și Ol., împotriva sentinței civile nr. 5007 din 9 octombrie 2003 a Judecătoriei Buzău, în contradictoriu cu intimatele SC S.S. Buzău și SC R.C.R. SNC. Împotriva acestei decizii au declarat recurs S.N. și S.V., cale de atac care nu a fost motivată. Văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal și faptul că nu s-au identificat motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu de instanță, Curtea urmează să constate nul prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Constată nul recursul declarat de S.V. și S.N. împotriva deciziei civile nr. 566 din 2 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2004.