ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1917/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1262 din 17

decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat

inculpatul M.G.D., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 la 3 ani și 6 luni

închisoare, înlăturându-se dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din data

de 24 ianuarie 2002.

S-a constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză și s-a luat act că în procesul analizelor de laborator a

fost consumată în totalitate cantitatea de 0,06 gr. heroină.

În fapt s-a reținut că la data de 24

ianuarie 2002, cu prilejul unei percheziții efectuată în apartamentul nr. 46

situat în imobilul din A.F.C. a fost depistat inculpatul M.G.D., având asupra

sa o punguță conținând 0,06 gr. heroină, drog destinat consumului propriu.

Referitor la incidența dispozițiilor

art. 37 lit. b) C. pen., instanța a constatat că inculpatul a comis fapta după

împlinirea termenului de încercare de 4 ani stabilit prin sentința penală nr.

295 din 3 martie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, astfel că operând

reabilitarea de drept privind pedeapsa de 2 ani închisoare, suspendată

condiționat, conform art. 86 C. pen., este exclusă recidiva.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost reținute în baza procesului verbal de constatare întocmit

de organele de urmărire penală, a raportului de constatare tehnico-științifică

aflat în dosar, a declarațiilor martorilor L.G., L.C. și P.C.I., probe

coroborate cu recunoașterile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 76 din 4 februarie 2004, a respins apelul

declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată

critica formulată în sensul că pedeapsa aplicată este prea severă.

Astfel, s-a apreciat că sancțiunea

este conformă cu pericolul social al faptei și că pedeapsa răspunde cerințelor

art. 72 și art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul M.G.D. care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea

severă, solicitând reducerea acesteia.

Recursul declarat este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama printre altele de

limitele legale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei, de

persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Potrivit art. 52 din același cod,

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului,

având drept scop prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele, reținând în mod corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri, prevăzută

de art. 4 din Legea nr. 143/2000 au aplicat inculpatului o pedeapsă privativă

de libertate orientată înspre maximul prevăzut de lege, cu încălcarea

dispozițiilor imperative invocate.

Având în vedere conduita sinceră a

inculpatului pe parcursul întregului proces penal, comportamentul anterior

general bun și faptul că are în întreținere un copil minor, în vârstă de 2 ani,

ținând seama de circumstanțele săvârșirii infracțiunii, de cantitatea mică de

drog deținută, instanțele puteau aprecia că o pedeapsă situată chiar la minimul

prevăzut de lege este de natură a satisface cerințele textelor evocate.

Întrucât nu au procedat astfel și au

aplicat o pedeapsă severă orientată înspre maximul legal hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen., ceea ce

constituie caz de casare, conform art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen.

Față de considerentele ce preced

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a

admite recursul declarat de inculpat și a casa decizia atacată, cât și sentința

primei instanțe.

Rejudecând cauza, se va dispune

modificarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii ei de la 3 ani și 6 luni

închisoare la 2 ani închisoare, suficientă pentru a asigura prevenirea generală

și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate și se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii

de 24 ore din 24 ianuarie 2002.

Se va constata că inculpatul este

arestat în altă cauză și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din

oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.G.D. împotriva deciziei penale nr. 76 din 4 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 1262

din 17 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, cu privire la

pedeapsa aplicată inculpatului.

Modifică pedeapsa aplicată

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în

sensul că o reduce de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii de 24 de ore din 24 ianuarie 2002.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

aprilie 2004.