ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1037/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 413 din 22

aprilie 2003, Tribunalul București, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpații: P.N. și I.L.

la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare fiecare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Conform art. 65 C. pen., a interzis

ambilor inculpați drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția inculpatei I.L. de la 15 ianuarie 2002 la zi, iar în baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a acesteia.

Conform art. 88 C. pen., a constatat

că inculpatul P.N. a fost reținut la 15 ianuarie 2002, pentru 24 ore.

Conform art. 350 C. proc. pen., a

dispus arestarea acestuia.

În baza art. 118 lit. b) C. proc.

pen., raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpata I.L.

cantitatea de 1,85 grame heroină, rămasă după analizele de laborator.

În baza art. 118 lit. d) C. proc.

pen., a confiscat de la inculpatul P.N. suma de 150.000 lei.

În baza art. 169 C. proc. pen., a

dispus restituirea sumei de 6.000.000 lei, consemnată la C.E.C. V., conform recipisei

de consemnare nr. 4230.02/02/40.6/001074 la 16 ianuarie 2002 și a sumei de 100 dolari

S.U.A. consemnată la B.N.R., 16 ianuarie 2002, către inculpata I.L.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat fiecare inculpat la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal din data de 15

ianuarie 2002 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul

că inculpata I.L. și inculpatul P.N. care locuiesc fără forme legale la adresa

din București, se ocupa cu vânzarea de droguri.

În cauză s-a efectuat o percheziție

domiciliară în urma autorizației de percheziție nr. 299/P/2002, emisă de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Din procesul verbal de percheziție

au rezultat următoarele: „În urma percheziției domiciliare au fost găsite și

ridicate următoarele: în cojocul maro al numitei I.L., care se afla în cuierul

suspendat al ușii de la intrare se aflau într-o bucată de punguță de culoare

alb-transparent se găseau 19 punguțe din plastic de culoare alb-transparent

sigilate la un capăt, prin ardere conținând o substanță pulverulentă de culoare

maronie”.

Din raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 108295 din 15 ianuarie 2002, a rezultat că proba cu

substanțe de culoare maronie, găsită, este constituită din 1,94 gr. heroină,

substanță ce face parte din tabelul anexă la Legea nr. 143/2000.

Inculpații au avut o atitudine

oscilantă, în sensul că, inculpata I.L. a precizat că dozele de heroină, găsite

în cojocul său aparțineau celuilalt inculpat, P.N. care îi este concubin și

care le comercializa iar, ulterior, a declarat că chiar ea vindea heroina

contra sumei de 100.000 lei doza, diverșilor consumatori.

Inculpatul P.N. a declarat în faza

de urmărire penală că nu este consumator de droguri și nu se ocupă de comercializarea

acestora, iar substanța, drog, găsită, aparține concubinei sale, I.L. care se

ocupa cu vânzarea de droguri.

În faza de cercetare judecătorească

același inculpat a precizat că nici concubina sa nu este consumatoare de

heroină și nu locuia în permanență cu aceasta ci venea de 2-3 ori pe săptămână,

în domiciliul ei.

Declarațiile inculpaților au fost

combătute de cele ale martorilor D.C. și C.D.A., care au relatat că sunt

consumatori de droguri și au cumpărat, de mai multe ori heroină, de la 2

inculpați și au indicat locul unde domiciliază aceștia, care corespunde cu adresa

inculpaților.

Fapta celor doi inculpați care au

fost depistați deținând heroină, în scop de trafic, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Întrucât din probe nu s-a făcut dovada

că inculpații sunt consumatori de droguri ci numai traficanți, în modalitatea

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, tribunalul a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata I.L., în

infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, ca nefondată.

La individualizarea pedepselor,

tribunalul a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, de modalitatea

de operare, de atitudinea oscilantă a celor 2 inculpați, dar și de împrejurarea

că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, I.L. are un copil minor în

îngrijire, are bune caracterizări de la vecini, iar inculpatul P.N., este

încadrat în muncă la firma F. SRL și realizează venituri în mod legal.

Față de aceste considerente, pentru

a da posibilitatea inculpaților să fie recuperați social, și având în vedere

faptul că aceștia sunt la prima abatere de la legea penală, tribunalul a

coborât pedepsele aplicate inculpaților, sub limita minimă prevăzută de legea

penală.

Împotriva acestei sentințe în termen

legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații

P.N. și I.L.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

București critică hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul aplicării

dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., în privința ambilor inculpați.

În motivarea apelului se arată de

către Parchet că în mod greșit au fost reținute în favoarea inculpaților

circumstanțe atenuante, în raport cu gradul de pericol social extrem de ridicat

al faptelor comise, definit și de rezonanța socială negativă a acestor

activități, de impactul pe care acestea îl au asupra sănătății publice și a

fiecărui individ.

În aprecierea acestui element nu

trebuie omisă modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii și de

împrejurările ce au însoțit aceste activități infracționale.

Ambii inculpați, care, de altfel

erau și concubini, se ocupau cu vânzarea de droguri, martorii audiați arătând

că atunci când nu o găseau pe inculpată, cumpărau droguri de la inculpat.

Durata desfășurării activității de

comercializare a drogurilor, de cel puțin un an, majoritatea cumpărătorilor

reliefând împrejurarea că sunt consumatori de aproximativ un an și obișnuiesc

să cumpere de la adresa inculpaților, este semnificativă în aprecierea gradului

de pericol social al infracțiunilor.

De asemenea, nu trebuie pierdut din

vedere faptul că cei cărora le comercializau drogurile erau persoane tinere,

abia trecute de vârsta adolescenței, unul dintre aceștia fiind chiar un minor

de 16 ani (martorul C.A.D.).

În aprecierea circumstanțelor

personale ale inculpaților nu este suficientă doar remarcarea împrejurării că

nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, de vreme ce ambii inculpați nu au

ocupație înțelegând să-și procure mijloacele de existență prin săvârșirea unor

astfel de fapte. Deși inculpatul P.N. a arătat că este încadrat în muncă, nu a

făcut nici un fel de dovadă în sensul celor susținute.

Inculpatul P.N. critică hotărârea

primei instanțe sub următoarele aspecte:

Instanța nu a fost legal sesizată,

rechizitoriul fiind lovit de nulitate absolută întrucât nu este datat, astfel

că nu se poate stabili când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva

inculpatului.

Mandatul de percheziție nu are

precizată ora la care a fost întocmit, deci nu se poate stabili dacă a fost

semnat și ștampilat înainte sau după efectuarea percheziției.

Mandatul de percheziție nu precizează

numărul poștal al imobilului pentru care s-a încuviințat percheziția.

Nu se poate stabili ce calitate a

avut în faza de urmărire penală, de învinuit sau inculpat.

Conform referatului de terminare a

urmăririi penale, acțiunea penală a fost pusă în mișcare, prin ordonanța nr. 299/P/2002,

emisă la 16 ianuarie 2002, deși nu se precizează că se referă doar la I.L.

Deși aveau interese contrare,

inculpații au fost asistați de aceiași avocați.

Față de aceste aspecte solicită

admiterea apelului și în baza art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la

Parchet pentru refacerea urmăririi penale.

În subsidiar solicită achitarea în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că este autorul faptei.

Inculpata I.L. solicită schimbarea

încadrării juridice a faptei din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

drogurile găsite fiind pentru consumul propriu.

În subsidiar solicită aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 476/ A din 22 august 2003, a admis apelul

declarat de Parchetul pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței penale

nr. 413 din 22 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală.

Desființează în parte sentința

penală și în fond:

Înlătură dispozițiile art. 74 și

art. 76 C. pen., pentru ambii inculpați și le majorează pedepsele la câte 10

ani închisoare fiecare, pentru art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Compută prevenția pentru inculpata I.L.

de la 15 ianuarie 2002 la zi, iar pentru inculpatul P.N. compută perioada

reținerii de 24 ore, respectiv 15 ianuarie 2002.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Respinge apelurile declarate de

inculpații I.L. și P.N. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Cei doi inculpați nemulțumiți și de

această hotărâre, în termenul legal, au declarat recurs, reluând motivele

invocate în apelurile lor.

Recursurile sunt nefondate.

Verificându-se actele dosarului în

raport de criticile formulate precum și din oficiu, se reține că probele au

fost corect evaluate, situația de fapt reținută este corespunzătoare

activității infracționale desfășurată de fiecare recurent, iar încadrarea

juridică este cea legală.

În raport de vinovăția fiecăruia și

gravitatea faptelor comise, de poziția oscilantă și nesinceră a inculpaților,

ce nu aveau o altă ocupație, deși apți de muncă, decât aceea de, a comercializa

droguri, în special persoanelor minore, sau tinerilor abia trecuți de vârsta

adolescenței, cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea,

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 formulată de recurenta I.L.,

temeinic și legal s-a respins și urmează a fi respinsă și de către instanța de

recurs, ca nefondată.

De asemenea, cererea de achitare,

formulată de recurentul P.N. nu are temei nici în fapt și nici în drept,

neexistând nici un dubiu, cu privire la vinovăția sa penală, în raport de

infracțiunea ce legal i s-a reținut.

Aceleași considerente pe deplin

justificat, au determinat și înlăturarea circumstanțelor atenuante acordate

ambilor inculpați de către instanța de fond, fără nici un temei faptic.

Așa fiind, pedepsele aplicate, după

înlăturarea circumstanțelor atenuante, și anume de câte 10 ani închisoare nu

pot fi socotite excesive și deci, nu se impun a fi reduse, recurenții

constituind un real și grav pericol, pentru societate.

În consecință, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de cei 2 inculpați vor fi

respinse, ca nefondate.

Se vor aplica și prevederile art. 381

C. proc. pen., față de recurenta I.L., precum și ale art. 192 față de ambii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații I.L. și P.N., împotriva deciziei penale nr. 476 din 22

august 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatei

I.L. timpul arestării preventive de la 15 ianuarie 2002 la 20 februarie 2004.

Obligă recurenții inculpați să plătească

statului suma de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 februarie 2004.