ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3823/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 102 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 36496/3/2005, a fost condamnată inculpata I.E., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare și în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., urmând să execute, în baza art. 33 – art. 34 C. pen., și art. 35 C. pen., 4 ani închisoare sporită cu 6 luni, în final 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-au dedus din pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă de la 03 august 2005 la zi și a fost menținută starea de arest a inculpatei. Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul I.I., în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 39 C. pen., a fost contopită această pedeapsă cu restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1677 din 8 noiembrie 2004 a Judecătoriei sector 2 București, modificată prin decizia penală nr. 201 din 25 februarie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, respectiv 3 ani, 7 luni și 3 zile închisoare, inculpatul având de executat 3 ani, 7 luni și 3 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., au fost computate reținerea și arestarea preventivă, de la 03 august 2005 la zi, și a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 118 C. pen., au fost confiscate cantitățile de droguri rămase în urma analizelor de laborator și suma de 1.000.000 lei, de la inculpata I.E., obținută din infracțiune, iar în baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut în fapt, că inculpata I.E., la 02 august 2005, i-a vândut martorei O.L. 2 doze heroină și că, în aceeași zi i-a pus acesteia la dispoziție locuința sa ca să consume droguri.

S-a arătat și faptul că, la o percheziție efectuată, s-au găsit asupra inculpatei 25 doze heroină, iar într-un buzunar al inculpatului I.I., 19 doze heroină. La individualizarea pedepselor aplicate, s-a avut în vedere că inculpata I.E. a manifestat sinceritate și are în întreținere trei copii minori, iar inculpatul I.I. a avut o poziție oscilantă și este recidivist, condamnat anterior pentru săvârșirea de infracțiuni de aceeași natură. Împotriva acestei sentințe penale, ambii inculpați au declarat apel. Critica inculpatului I.I. vizează menținerea de circumstanțe atenuante cu consecința diminuării pedepsei aplicate. Inculpata I.E. a solicitat redozarea, pe motiv că a manifestat sinceritate și are 3 copii minori.

Prin decizia penală nr. 215/ A din 17 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 36496/3/2005 (609/2006) au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților I.E. și I.I. împotriva sentinței penale nr. 102 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 36496/3/2005, computându-se prevenția de la 03 august 2005 la zi, pentru ambii inculpați și menținută starea de arest a acestora, iar fiecare inculpat a fost obligat la câte 160 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 60 lei onorariu avocat oficiu avansate din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului I.I.

este apropiată de limita minimă a celei prevăzută de lege pentru fapta pe care aceasta a săvârșit-o, neputându-i-se aplica circumstanțe în condițiile în care el este recidivist și a avut o atitudine oscilantă. În ceea ce privește pe inculpata I.E., deși i s-a reținut în sarcină săvârșirea a trei infracțiuni concurente, instanța de fond a dovedit clemență și i-a aplicat pedepse sub limitele minime ale celor prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri I.E., fără a arăta în scris motivele și inculpatul I.I., care a arătat în scris că pedeapsa aplicată de instanța de fond de 2 ani și 6 luni este prea mare, în raport cu situația sa personală, deoarece este un om bolnav, de la data încarcerării nu a mai consumat droguri, devenind sănătos, are trei copii și chiar dacă a mai comis anterior alte fapte penale, este tânăr, a recunoscut și regretat fapta, considerând că prima instanță putea face aplicarea art. 76 lit. c) C. pen., și reduce pedeapsa până la minimul special.

De asemenea, anterior nu a mai fost cercetat, judecat sau condamnat pentru infracțiuni legate de traficul ilicit de droguri și fiind anulat mandatul de executarea pedepsei închisorii emis de Judecătoria sectorului 2, în baza deciziei penale nr. 1677/2004, modificată prin decizia penală nr. 201/2005 pentru pedeapsa rămasă de executat trebuie să se țină cont de prevederile dispozițiilor art. 36 alin. (3) C. pen., fiind începută executarea la data de 1 septembrie 2005, executând până la acest moment 10 luni, rămânând de executat 3 ani și 2 luni, urmând ca această pedeapsă să fie contopită cu pedeapsa ce i se va aplica pentru infracțiunea dedusă judecății, solicitând admiterea recursului. La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat I.I., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate, arătând că acesta este consumator de droguri, este bolnav și are 3 copii. Apărătorul recurentei inculpate I.E., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat, reducerea pedepsei, prin acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante, arătând că aceasta a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, a recunoscut fapta și că are în întreținerea 3 copii minori. Concluziile procurorului din aceeași fază a dezbaterilor, precum și pozițiile recurenților inculpați, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursurile declarate de inculpații I.E.

și I.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond, iar la rândul ei, în mod judicios, în baza propriului examen, a stabilit vinovăția inculpaților I.E. și I.I. în săvârșirea faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatei I.E., care în data de 02 august 2005 a vândut martorei O.L. două doze de heroină, a deținut droguri, atât în vederea consumului propriu, cât și în vederea vânzării și a pus la dispoziție locuința sa numiților D.S.D., I.M. și T.A.C. în vederea consumului ilicit de droguri întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor ce au fost reținute în sarcina sa. De asemenea, fapta inculpatului I.I. de a deține, în vederea consumului propriu 19 doze de heroină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Totodată, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, a fost făcută o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptelor comise, agravat de multitudinea acestora, în cazul inculpatei I.E., cât și de circumstanțele reale efective ale comiterii faptelor de către ambii inculpați, cantitatea de droguri traficată, respectiv deținută, în contextul amplorii fenomenului de trafic și consum de droguri de mare risc, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, ambii fiind fără studii, fără ocupație, fără loc de muncă, inculpata I.E. are o relație de concubinaj, având 3 copii minori, având o bună conduită anterior comiterii faptelor, nu are antecedente penale, iar inculpatul I.I.

este căsătorit, are 2 copii minori și deși, a negat inițial comiterea faptei, ulterior a avut o poziție de recunoaștere, fiind, însă recidivist, dovedind perseverență infracțională.

Înalta Curte constată că prin cuantumurile diferențiate ale pedepselor aplicate inculpatei I.E., în raport cu gravitatea fiecăreia, iar în baza dispozițiilor art. 33, 34 și 35 C. pen., acestea să fie contopite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni închisoare, în final având de executat ca pedeapsă principală 4 ani și 6 luni închisoare, precum și a pedepsei dispusă față de inculpatul I.I., ce a fost contopită în temeiul art. 39 C. pen., cu restul rămas neexecutat, conform [(art. 39 alin. (2) C. pen.)] dintr-o pedeapsă anterior, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa de 3 ani, 7 luni și 3 zile închisoare s-a dat relevanță principului parificării pedepselor, apreciindu-se judicios că numai acestea își pot atinge scopurile educativ și de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor viitoare pozitivă.

Astfel, critica formulată de ambii recurenți, în sensul reducerii pedepselor aplicate, ca urmare a circumstanțelor personale invocate, nu poate fi avută în vedere, deoarece acestea au fost evaluate în mod plural alături de gradul de pericol social concret al faptelor comise de către fiecare inculpat, precum și de circumstanțele reale ale faptelor, în procesul individualizării efectuat de prima instanță, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În raport cu cele arătate, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele. Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați I.E. și I.I. împotriva deciziei penale nr. 215/ A din 17 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Se va deduce din pedeapsa aplicată pentru ambii inculpați, durata arestării preventive de la 3 august 2005 la 15 iunie 2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurentul inculpat I.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat și recurenta inculpată I.E. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați I.E. și I.I. împotriva deciziei penale nr. 215/ A din 17 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată pentru ambii inculpați, durata arestării preventive de la 3 august 2005 la 15 iunie 2006. Obligă recurentul inculpat I.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei). Obligă recurenta inculpată I.E. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2006.