ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3537/2005

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 528 din 2 iulie 2004, Tribunalul Dolj schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații L.D., U.R.E. și M.G.S. dintr-o infracțiune prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a), raportat la art. 14 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracțiune prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru fiecare inculpat și dintr-o infracțiune prevăzută de art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III, cu raportare la art. 14 din Legea nr. 678/2001 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracțiune prevăzută de art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpații L.D.,

U.R.E. și M.G.S., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul L.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 26 noiembrie 2003 la 19 mai 2004.

În baza art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., condamnă pe aceiași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 26 noiembrie 2003 la zi, și s-a menținut starea de arest.

În baza art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 74, art. 76 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 26 noiembrie 2003 la zi, și s-a menținut starea de arest.

S-a dispus confiscarea de la inculpata U.R.E. a sumei de 656.370.720 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 16.160 Euro, de la inculpatul L.D. a sumei de 406.170.000 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 10.000 Euro și de la inculpatul M.G.S. a sumei de 1.421.595.000 lei reprezentând echivalentul în lei al sumei de 35.000 Euro.

S-a dispus anularea actelor false.

Inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 8.000.000 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.

În fapt, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 6 octombrie 2003, lucrătorii de poliție din cadrul C.Z.C.C.O.A. Craiova, l-au depistat în trafic pe inculpatul M.G.S. în timp ce conducea prin Craiova autoturismul Mercedes 350 SE.

Cercetările efectuate au stabilit că numărul de înmatriculare sub care autoturismul inculpatului a circulat, era fals, întrucât acesta aparține în realitate unui autoturism marca Lăstun, proprietatea numitului E.C.P. din municipiul Timișoara.

Autoturismul Mercedes 350 SE a fost cumpărat de către inculpat din Italia în baza contractului din 16 octombrie 2000 cu suma de 14.000 dolari S.U.A., fiind înmatriculat în Italia.

Întrucât autoturismul nu putea fi înmatriculat în România, inculpatul a apelat la o persoană din municipiul Timișoara, rămasă neidentificată și a obținut astfel certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului completate pe numele H.A., pentru un autoturism Mercedes.

Raportul de expertiză tehnică, nr. 22812 din 6 noiembrie 2003, a stabilit că certificatul de înmatriculare și cartea de identitate sunt contrafăcute.

Inculpatul M.G.S. a condus acest autoturism în mai multe rânduri pe drumurile publice din țară, ocazie cu care le-a prezentat în trafic agenților de circulație, certificatul de înmatriculare, fără ca aceștia să observe însă că actul este contrafăcut.

În declarațiile date inculpatului a recunoscut că avea cunoștință despre imposibilitatea înmatriculării autoturismului în România, întrucât nu corespundea normelor EURO 2 impuse de legislație și a arătat că în lunile aprilie – mai 2003 a încercat să înscrie autoturismul pe numele său, însă nu a reușit, dar a negat că ar fi avut cunoștință despre contrafacerea certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate sau despre faptul că numerele de înmatriculare sunt false.

Întrucât existau informații cu privire la achiziționarea acestui autoturism din banii obținuți prin racolare de persoane, trimise apoi în Italia în scopul exploatării lor, au fost extinse cercetările și au rezultat următoarele:

Cu ocazia discuțiilor purtate în mai multe rânduri inculpata s-a oferit să o ajute pe partea vătămată cu bani în vederea obținerii pașaportului și să-i plătească cheltuielile de transport până în Italia, urmând să fie angajată la un restaurant, demersurile în acest sens trebuiau făcute tot de către inculpată, după care partea vătămată trebuia să restituie inculpatei suma datorată.

Conform înțelegerii, partea vătămată și inculpata urmau să locuiască în același imobil, situat într-o localitate de lângă Roman, imobil în care inculpata a mai locuit anterior cu chirie.

Inculpata a suportat toate cheltuielile ocazionate de obținerea pașaportului, ca și cele de deplasare pe ruta Craiova – Drobeta Tr. Severin și retur, așa cum rezultă din declarația martorului C.I.I., taximetrist, proprietar al autoturismului cu care inculpata și partea vătămată s-au deplasat pe ruta de mai sus.

În perioada decembrie 2002 – martie 2003 cât și partea vătămată a locuit în Italia împreună cu U.R.E. către sfârșitul lunii decembrie a fost prezent în același imobil și inculpatul M.G.S.

Odată ajuns în Italia, părții vătămate i s-a cerut să se prostitueze dar inițial a refuzat, motivând că a venit în Italia pentru a se angaja ca barman, așa cum i s-a promis.

Deoarece pașaportul și actul de identitate se aflau asupra inculpatei U.R.E. și pentru ca aceasta îi pretindea părții vătămate restituirea datoriei, în cele din urmă, partea vătămată a fost obligată să se prostitueze, fiind instruită de cei doi inculpați, cu privire la modul în care urma să atragă clienții și la sumele pe care să le pretindă de la aceștia.

În fiecare noapte, în urma practicării prostituției, partea vătămată obținea în medie de 500 Euro din care reținea 150 – 200 Euro diferența fiind dată inculpaților U.R.E. și M.G.S.

Partea vătămată a apreciat că a obținut astfel aproximativ 30.000 Euro, din care inculpaților le-a dat în total 20.000 Euro.

În luna martie 2003, partea vătămată a reușit să fugă din imobil și a locuit până în luna mai 2003 cu un cetățean italian pe nume M., acesta fiind unul dintre clienții săi din perioada în care a practicat prostituția.

Pe la mijlocul lunii mai 2003, partea vătămată a revenit în România, după care s-a întors înapoi în Italia și a locuit la M. câteva luni, iar după ce s-a certat cu acesta, neavând unde locui, a locuit „în stradă”, cu scopul de a practica prostituția și de a obține banii necesari pentru alimente și haine.

În această împrejurare, le-a cunoscut și pe părțile vătămate D.C., I.E.L. și C.M.

Din discuțiile purtate cu acestea, a reieșit că locuiau în același imobil cu inculpații U.R.E., M.G.S. și L.D., venind în România împreună cu aceștia, în ziua de 13 mai 2003, fiind convinse că vor fi angajate după cum le-au promis inculpații, însă au fost obligate să se prostitueze.

Neavând unde locui, partea vătămată G.A.O. a mers la imobilul în care erau găzduite celelalte trei părți vătămate și inculpații și a acceptat să practice prostituția, iar din banii obținuți să le dea inculpaților c/valoarea chiriei și a transportului de la imobil la locul unde practica prostituția.

În această perioadă, partea vătămată le-a mai dat inculpaților U.R.E. și M.G.S. suma de 1.000 Euro.

Celelalte părți vătămate au obținut sume importante din practicarea prostituției, din care au dat inculpaților, după cum urmează: L.D. suma de 10.000 Euro de la partea vătămată D.C., M.G.S. suma de 25.000 Euro de la partea vătămată I.L.E. și deși nu a fost posibilă audierea și a lui C.M., întrucât este plecată din țară, s-a reținut că și aceasta a obținut sume apropiate ca valoare de cele obținute de celelalte părți vătămate, existând astfel posibilitatea reală de a-i fi dat tot lui M.G.S. 10.000 Euro.

S-a reținut că părțile vătămate I.L.E., D.C. și C.M. au plecat din România la 13 mai 2003, fiind însoțite de M.G.S. și L.D., iar când au sosit la imobilul în care s-au cazat, au găsit acolo pe U.R.E.

Pentru a le convinge să plece în Italia, inculpații le-au spus și de această dată părților vătămate că urmează să fie angajate ca barman sau lucrător în bucătăria unor restaurante.

În luna august 2003, inculpatul L.D. a întâlnit întâmplător în Gara din Craiova, pe minora P.M. zisă R., din municipiul Tecuci județul Galați, care era plecată de acasă, întrucât susținea că a fost victima unui viol, și îi era rușine să mai stea în localitate.

Profitând de situația dificilă în care se afla minora, în sensul că era singură și fără bani, inculpatul s-a oferit să o ajute, promițându-i că o va caza până în dimineața zilei următoare.

La domiciliul inculpatului L.D. se mai aflau și părțile vătămate P.N., zisă N. – minoră, și N.M. În ziua următoare, la domiciliul lui L.D. au venit și M.G.S. și U.R.E., cei trei inculpați înțelegându-se cu privire la modul în care aceste părți vătămate urmau să ajungă în Italia.

Întrucât minorei P.M. îi era necesar un act de identitate cu domiciliul în C. și un pașaport, inculpatul L.D. a apelat la un prieten pe nume J.C.D. care la rândul său avea cunoștință la serviciul de resort, însă nu s-a reușit obținerea actelor, deoarece fiind minoră, părții vătămate îi era necesar consimțământul părinților.

Pentru a-i induce în eroare pe martor și pe funcționarii publici, inculpatul L.D. a recomandat-o pe minoră ca fiind nepoata sa, arătând că intenționează să o găzduiască pe perioada cât este elevă, deoarece provine dintr-o familie dezorganizată.

Nemaiavând posibilitatea de a o exploata în Italia, inculpatul L.D. a obligat-o pe minoră să întrețină raporturi sexuale cu 7 bărbați pe care inculpatul i-a adus la domiciliul său.

În perioada în care cele trei părți vătămate au locuit la domiciliul lui L.D., acesta le-a interzis să părăsească imobilul, fără consimțământul său și atunci când merg în oraș le-a cerut să procedeze în așa fel încât să nu fie observate de prea multe persoane și să nu aducă în imobil persoane străine.

Totodată asupra celor trei părți vătămate au fost exercitate amenințări și violențe din partea inculpaților.

Nemaiacceptând această situație, P.M. a reușit să fugă din imobilul în care era găzduită și cu ajutorul organelor de poliție TF a plecat cu trenul spre București și apoi spre Tecuci.

Cealaltă minoră, partea vătămată P.N., fusese racolată de către L.D. și U.R.E., după ce au aflat de la martorul L.Șt. că se află într-o situație materială și familială dificilă.

Cei doi inculpați au încercat să recupereze actul de naștere, actul de identitate și pașaportul de la părinții minorei, apelând chiar și la lucrătorii de poliție din comunele Bistreț și Bârca, cărora le-au spus că intenționează să o ajute pe minoră prin angajare în Craiova la un magazin ce aparținea lui U.R.E., însă nu a reușit, deoarece tatăl minorei nu a fost de acord să-i dea acesteia actele, motivând că trebuie să-și continue studiile.

În perioada următoare inculpata U.R.E., s-a deplasat de mai multe ori în comuna Bârca cu un autoturism BMW proprietate personală, pe care l-a condus fără a poseda permis de conducere, pentru a o convinge pe minoră să meargă la Craiova.

În cele din urmă, minora a reușit să intre în posesia actelor și s-a deplasat la domiciliul lui L.D., folosindu-se de suma de 100.000 lei primită de la U.R.E.

Cealaltă parte vătămată N.M. a fost dusă în domiciliul lui L.D. de către U.R.E., însă nu au putut fi stabilite împrejurările în care a fost racolată, deoarece nu a putut fi audiată, fiind plecată de la domiciliu cu adresă necunoscută, iar inculpata a negat orice implicație în cauză.

Părțile vătămate P.N. și N.M. au plecat în luna septembrie 2003 în Italia, fiind cazate în același imobil în care au locuit anterior și celelalte părți vătămate.

Împreună cu acestea, în aceeași perioadă a fost în Italia și minora T.D.

Ieșirea din țară a părților vătămate s-a făcut, în ziua de 28 septembrie 2003, cu autoturismul BMW proprietatea lui U.R.E., condus de aceasta.

Părțile vătămate au consimțit să plece cu inculpata în Italia, întrucât au avut promisiunea acesteia și a celorlalți doi inculpați că vor lucra în baruri și restaurante și că vor practica prostituția sau alte activități nelegale.

Odată ajunse în Italia, părților vătămate li s-au oferit două posibilități și anume să fure, sau să se prostitueze. Pentru că nu se pricepeau la furat, concluzie la care inculpata U.R.E. a ajuns după ce le-a pus să dea probe, părțile vătămate au fost obligate să se prostitueze.

Practicarea prostituției s-a făcut în pădurea de lângă localitatea Ostia, acolo fiind duse cu autoturismul de către inculpata U.R.E. și de către numitul T.E. zis C., acesta fiind frate vitreg cu minora T.D.

Această stare de fapt a fost reținută în baza probelor administrate, respectiv procese verbale încheiate de organele de poliție, declarații de martori, procese verbale de transcriere a înregistrărilor audio, procese verbale de recunoaștere, copii pașapoarte, adrese ale I.G.P.F., declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, raport de expertiză tehnică, etc.

Cu privire la inculpați, prima instanță a constatat că aceștia au avut o atitudine oscilantă, existând declarații în care recunosc și altele în care neagă săvârșirea faptelor la urmărirea penală sau la instanță.

În esență însă, în declarațiile date la instanță, inculpații au negat comiterea faptelor, prezentând diferite motive ale legăturilor lor cu părțile vătămate.

Astfel, inculpatul L.D. a susținut că deplasarea sa în Italia a avut legătură cu o operație la coloană și cu un tratament medical, iar în ceea ce privește relațiile cu părțile vătămate a precizat că a împrumutat pe unele dintre acestea cu sume de bani pe care acestea le-au restituit.

Inculpata U.R.E. a arătat la instanță că nu a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată și că recunoașterea de la urmărirea penală se datorează șocului în care a fost în momentul în care i s-a adus la cunoștință acuzația.

În ceea ce privește pe M.G.S. și acesta a negat că ar avea vreo legătură cu ieșirea din țară a părților vătămate sau cu practicarea prostituției de către ele în Italia.

Prima instanță a reținut și faptul că o parte din părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, deoarece ar fi fost amenințate de organele de poliție sau cu ocazia repatrierii din Italia, pe Aeroportul Otopeni au dat declarație al căror conținut nu-l mai cunosc.

Cu toate acestea, instanța de fond, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a reținut ca fiind corectă starea de fapt prezentată de rechizitoriu.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, s-a apreciat că infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., nu poate fi reținută în sarcina inculpaților, deoarece nu este condiționată de elementul constrângerii, constrângerea fiind o modalitate distinctă prin care se consumă infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Mai mult, s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 au un conținut identic raportat la latura obiectivă și existând un concurs de texte penale este aplicabilă legea specială, respectiv dispozițiile Legii nr. 678/2001 și nu cele ale art. 329 C. pen.

Ca atare, s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Totodată s-a reținut că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 678/2001 au fost abrogate prin Legea nr. 39/2003 și în consecință, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a celorlalte fapte, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanță făcând o referire generală la dispozițiile art. 72 C. pen., și la circumstanțele personale ale inculpaților, a reținut circumstanțe atenuante pentru fiecare dintre aceștia.

S-a dispus confiscarea de la inculpați în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a sumelor de bani rezultate în urma săvârșirii infracțiunilor, iar în ceea ce privește autoturismul marca BMW proprietatea lui U.R.E. s-a constatat că nu se poate dispune confiscarea acestuia, întrucât nu s-a făcut o dovadă deplină, că autoturismul respectiv este proprietatea exclusivă a inculpatei.

Cu privire la imobilele din Craiova, unde au fost cazate părțile vătămate, în baza adresei nr. 28216 din 1 iunie 2004 a A.F.P., prima instanță a constatat că inculpații M.G.S. și L.D. nu sunt proprietarii acestor imobile, și în consecință, ele nu pot fi supuse confiscării.

De asemeni, constatându-se că certificatul de înmatriculare seria 002997196 și cartea de identitate a autoturismului Mercedes sunt false, s-a dispus anularea acestora.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpații.

În apelul parchetului, sentința a fost criticată pentru netemeinicie și nelegalitate, invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și neaplicarea în cauză a art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat în esență că în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor, de săvârșirea în mod repetat a acestora și de împrejurarea că inculpații au profitat de faptul că tinerele proveneau din familii nevoiașe, nu se impunea în cauză aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

S-a mai arătat că achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen., este greșită, deoarece această infracțiune se realizează sub aspectul laturii obiective prin mai multe modalități, nu doar prin constrângere, una dintre modalități fiind în speță aceea de a îndemna și înlesni prostituarea părților vătămate.

În fine, s-a arătat că potrivit declarației inculpatei U.R.E., autoturismul marca BMW cu care părțile vătămate au fost transportate la 28 septembrie 2003 în Italia, aparține acesteia, iar potrivit adresei Primăriei Craiova, L.D., figurează în evidențe cu un autoturism Cielo  cu care, potrivit declarației date de P.N. acesta s-a deplasat de mai multe ori în comuna Bârca, în scopul atragerii ei și obținerii actelor de identitate de la părinți, pentru a fi transportată în Italia, acțiuni ce realizează activitatea de recrutare.

Inculpatul M.G.S. în apelul formulat, făcând referire la declarațiile date de părțile vătămate în fața instanței, a arătat că faptele pentru care este cercetat nu există, și a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Într-o teză subsidiară s-a arătat că faptele nu pot întruni în concurs elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane și ale celei de proxenetism, iar în speță, întrucât părțile vătămate cunoșteau că deplasarea în Italia se face în scopul de a practica prostituția, nu poate fi reținută decât infracțiunea de proxenetism pentru care s-a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante și pronunțarea un ei pedepse egale cu pedeapsa deja executată.

Inculpata U.R.E. a solicitat într-o primă teză achitarea pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, întrucât nu este întrunită latura obiectivă, părțile vătămate declarând că au fost împrumutate cu bani de către inculpată, și ca atare, nu au făcut altceva decât să-i restituie acesteia toate aceste sume, inculpata neobligându-le la practicarea prostituției.

Într-o teză subsidiară, inculpata U.R.E. a solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate până la minimul general și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Inculpatul L.D. nu a motivat în scris apelul formulat, acesta fiind susținut oral și solicitându-se în principal achitarea pentru infracțiunea de trafic de persoane, întrucât nu există latura obiectivă, părțile vătămate fiind forțate de organele de poliție să declare la urmărirea penală într-un anume fel; de altfel, s-a arătat că hotărârea nu menționează în mod cert și concret, ce acte materiale a efectuat acest inculpat.

În subsidiar, s-a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea considerabilă a pedepsei, având în vedere lipsa de antecedente penale și starea de sănătate, iar ca modalitate de executare, aplicarea art. 81 C. pen.

Toți inculpații au solicitat respingerea apelului formulat de parchet, invocând faptul că soluția de achitare cu privire la infracțiunea de proxenetism este corectă.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 520 din 22 noiembrie 2004, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj formulat împotriva sentinței penale nr. 528 din 2 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj și a respins apelurile inculpaților L.D., U.R.E. și M.G.S. declarate împotriva aceleiași sentințe.

S-a desființat sentința sub aspectul laturii penale.

S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților L.D., U.R.E. și M.G.S., după cum urmează:

- din infracțiunile prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a), raportat la art. 14 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prevăzută de art. 13 alin. (3) teza I alin. (4), teza III, raportat la art. 14 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., într-o infracțiune prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și o infracțiune prevăzută de art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului L.D. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Înlătură art. 74 și art. 76 C. pen. și majorează pedeapsa aplicată aceleeași inculpate, pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Înlătură dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen. și majorează pedepsele aplicate în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la un an închisoare și în baza art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului M.G.S. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține starea de arest a inculpaților M.G.S. și U.R.E. și deduce detenția în continuare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au declarat recurs parchetul și cei trei inculpați și anume M.G.S., U.R.E. și L.D.

Prin recursul declarat de parchet, se critică hotărârea instanței de apel, pentru eronata apreciere a probelor și stabilirea nejustificată a unor pedepse doar la limita minimă, motiv pentru care se solicită majorarea acestora.

Se mai cere a se dispune și confiscarea specială a autoturismului marca BMW, înmatriculat în Italia, folosit la săvârșirea infracțiunilor de către inculpata U.R.E., potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001.

Prin recursurile declarate de cei trei inculpați se solicită, printr-un motiv comun și în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate în apel, până la limita timpului deja executat prin arestarea lor preventivă, fie, menținerea sancțiunilor aplicate de către instanța de fond.

Ca motive distincte, inculpatul L.D., în principal, a cerut restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea probatoriului în special în ceea ce-l privește, acesta fiind incert, incomplet sau după reanalizarea probelor să se dispună achitarea sa potrivit art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Inculpații U.R.E. și M.G.S., în principal au solicitat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor, pentru considerentul de a nu fi fost pusă în discuția părților schimbarea încadrării juridice, dispusă de această instanță.

Recursurile sunt fondate doar pentru considerentul invocat din oficiu și prioritar, față de cele ale recurenților, ce va fi analizat.

Astfel, verificându-se actele și probatoriul administrat, din oficiu, se constată că atât instanța de fond, precum și cea de apel, au pronunțat hotărâri lovite de nulitate absolută, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen., în sensul că, întreaga cercetare judecătorească (fond și apel) s-a desfășurat în ședințe de judecată publice, deși legea specială aplicată corect în cauză, și anume Legea nr. 678/2001, cu modificările sale ulterioare, prin art. 24 alin. (1) „prevede altfel” și anume că, ședințele sunt nepublice în „cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13” (cazul în speță).

Astfel, dacă în procesul penal român, legislația în vigoare, prevede în art. 290 alin. (1) C. proc. pen. că, publicitatea ședinței de judecată este regula, dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, (ca lege specială) ce reglementează obiectul dosarului penal de față, și care primează deci, legii generale, constituie o excepție de la regula comună susmenționată.

Coroborând deci, aceste prevederi legale cu motivul de casare cuprins la pct. 4 al art. 385

9

C. proc. pen., ce arată că: „ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel” și care incident se ia în considerare totdeauna din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, urmează să constate că, întreaga cercetare judecătorească (fond și apel) este lovită de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (desfășurându-se în ședințe de judecată publice) și această sancțiune penală, „nu poate fi înlăturată în nici un mod și se invocă în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu” potrivit alin. (3) din același text.

În consecință, numai pentru considerentul invocat din oficiu, recursurile vor fi admise, casate ambele hotărâri pronunțate și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Dolj, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Totodată potrivit art. 385

16

alin. (2), art. 381 C. proc. pen. și art. 160

b

C. proc. pen., subzistând temeiurile care au determinat arestarea inculpaților U.R.E. și M.G.S., menține privarea de libertate a acestora.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, urmează a avea în vedere și criticile, aduse de parchet și de către cei trei inculpați prin recursurile de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații U.R.E., M.G.S. și L.D. împotriva deciziei penale nr. 520 din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 528 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Dolj, secția penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Menține starea de arest a inculpaților U.R.E. și M.G.S.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2005.