ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2821/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2821/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1641/

F din 20 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în temeiul art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

74 lit. a) și c), art. 76 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe

inculpata C.M.R., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen.,

a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata

executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 alin. (2)

alin. (3) C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(2) și (3) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei

închisorii.

În temeiul art. 350 alin. (1)

C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, iar conform

art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, durata

reținerii și arestării preventive, de la 2 septembrie 2004 la zi.

În temeiul art. 17 alin. (1)

și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea și distrugerea

cantității de 0,250 grame heroină, rămasă după efectuarea analizelor de

laborator și depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P. conform dovezii seria

B nr. 3292 din 14 septembrie 2004.

În temeiul art. 17 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 900.000

lei, consemnată la C.E.C. Agenția Victoria, pe seama și la dispoziția

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, conform recipisei de

consemnare nr. 423001/04/40.6/000408 din data de 23 septembrie 2004.

Inculpata a fost obligată la

3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță, pe baza materialului probator administrat în cauză, a

reținut următoarea situație de fapt:

La datele de 1 septembrie

2004 și 2 septembrie 2004, inculpata C.M.R. a vândut denunțătoarei G.A.M., două

și respectiv trei doze de heroină, la prețul de 300.000 lei doza, încasând în

urma realizării acestor tranzacții, sumele de 600.000 lei și respectiv 900.000

lei. În momentul realizării celei de-a doua tranzacții, inculpata a fost

surprinsă în flagrant de către organele de urmărire penală, cu ocazia

efectuării percheziției corporale fiind găsită asupra sa suma de 900.000 lei,

primită de la martora G.A.M.

Cu aceeași ocazie, asupra

inculpatei au fost găsite alte două doze de heroină, care, potrivit propriei

declarații, erau destinate, de asemenea, comercializării.

Mai mult, inculpata a

recunoscut deținerea în locuința sa, a altor 13 doze de heroină, pe care urma să

le pună în vânzare.

Pentru a reține această

situație, de fapt, tribunalul a avut în vedere procesul-verbal de constatare a

infracțiunii flagrante, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 284.159

din 2 septembrie 2004, care a confirmat că toate dozele puse în vânzare de

inculpată și respectiv deținute, de aceasta, în vederea comercializării, conțin

heroină, declarațiile constante și concordante ale martorelor G.A.M. și N.E.,

precum și declarațiile inculpatei, care a recunoscut, în mare parte, faptele ce

i se impută.

Cu ocazia judecății,

inculpata a negat numai vânzarea de heroină către G.A.M., anterior zilei de 2

septembrie 2004, când s-a realizat surprinderea sa în flagrant. Această poziție

nu a putut fi primită, însă, ca exprimând adevărul, fiind contrazisă nu numai

de declarațiile martorei G.A.M., care a arătat, în ambele faze procesuale, că a

cumpărat heroină de la inculpată, știind că se ocupă cu vânzarea de droguri,

atât în data de 2 septembrie 2004, cât și cu o zi înainte, în data de 1 septembrie

2004, predând de fiecare dată, dozele achiziționate, organelor de urmărire

penală, dar și de propriile declarații ale inculpatei, care a recunoscut în

cursul cercetării judecătorești că a vândut heroină de mai multe ori, chiar și

la alte persoane, decât denunțătoarea. În plus, inculpata a declarat că nu este

consumatoare de droguri, astfel, încât dozele de heroină găsite asupra sa la

percheziția corporală, precum și cele deținute la domiciliu și predate de bună

voie organelor de urmărire penală, erau destinate, în mod evident,

comercializării, aspect pe care de altfel, însăși inculpata l-a recunoscut, în

mod constant. De asemenea, inculpata a recunoscut, în momentul constatării

infracțiunii flagrante că suma de 1.800.000 lei, găsită asupra sa la percheziția

corporală, provenea, în totalitate, din vânzarea de droguri.

În drept, fapta inculpatei

care, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, în zilele de 1

septembrie 2004 și 2 septembrie 2004, a vândut numitei G.A.M., două și

respectiv trei doze de heroină, în greutate totală de 0,46 grame, destinate

comercializării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta fiind

săvârșită cu vinovăție, în forma intenției directe.

Constatând că fapta imputată

există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpată cu vinovăție,

tribunalul a condamnat-o la pedeapsa închisorii, având în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute

de lege, gradul de pericol social al faptei, care, în concret, este apreciat ca

fiind unul ridicat, împrejurările comiterii acesteia, forma continuată a

activității infracționale, cantitatea de droguri ce a format obiectul

traficului, precum și circumstanțele personale ale inculpatei. Pe acest din

urmă aspect s-a reținut că inculpata abia a ieșit din minorat având cu puțin

peste 18 ani, se bucură de apreciere în rândul persoanelor apropiate, fapt

evidențiat de declarațiile martorelor audiate în circumstanțiere, care au

prezentat-o ca fiind o persoană liniștită, cuminte, oferindu-și sprijinul

pentru părinți și vecini, a obținut o calificare profesională și a fost

încadrată în muncă. De asemenea, inculpata a manifestat, în mod constant, o

atitudine procesuală corespunzătoare, a colaborat de bună voie cu organele de

urmărire penală și a recunoscut, în mare măsură, faptele ce i se rețin, în

sarcină. Ceva mai mult, inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale,

deși, în minorat, a fost sancționată cu amendă administrativă, pentru o faptă

de furt calificat, astfel cum a rezultat din fișa de cazier judiciar.

Față de toate aceste

împrejurări s-au reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante

judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și făcându-se aplicarea art.

76 lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost aplicată acesteia o pedeapsă

principală, orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Au fost aplicate inculpatei

și pedepsele accesorie și complementară, necesare, ultima urmând a se executa,

după executarea pedepsei închisorii.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat apel inculpata, criticând-o pentru netemeinicie,

susținând că pedeapsa de 4 ani închisoare, ce i s-a aplicat, este prea mare, în

raport cu gravitatea faptelor comise.

Inculpata a solicitat prin

apărătorul său din oficiu, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate

pe fond, reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 71/

A din 3 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată

în dosarul nr. 284/2005, a fost admis apelul declarat de inculpata C.M.R.

împotriva sentinței penale nr. 1641 din 20 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în dosarul nr. 5259/2004, s-a desființat în parte

sentința penală a Tribunalului București, secția I penală și în fond s-a redus

de la 4 ani la 3 ani pedeapsa aplicată inculpatei.

Au ost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatei arestarea preventivă de la 2 septembrie 2004 la zi și s-a

menținut arestarea preventivă a acesteia.

Onorariul avocat oficiu de

400.000 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în activitatea de individualizare a pedepsei

aplicate inculpatei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de

individualizare, stabilite de art. 72 C. pen., în funcție de care, a constatat

în favoarea inculpatei și existența de circumstanțe atenuante.

Instanța de fond nu a dat,

însă eficiența cuvenită circumstanțelor atenuante, cu consecința aplicării unei

pedepse prea mari, față de faptul că inculpata în momentul comiterii faptei,

abia trecuse de vârsta majoratului, se află, pentru prima oară în conflict cu

legea penală, nefiind cunoscută cu antecedente penale și a avut o conduită bună

în timpul procesului penal, recunoscând fapta comisă și regretând-o.

Nedând eficiența cuvenită

circumstanțelor atenuante cuvenite inculpatei, prima instanță a pronunțat o

hotărâre supusă desființării, sub aspectul menționat, impunându-se, în baza art.

379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de

inculpată împotriva sentinței arătate, care a fost desființată, în parte, și în

fond a fost redusă pedeapsa principală aplicată de la 4 ani închisoare la 3 ani

închisoare, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii apelate, conform art.

88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă, iar conform art.

350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive, onorariul

apărătorului din oficiu s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpata C.M.R., fără a arăta în scris

motivele.

Apărătorul inculpatei, în

concluziile orale, în dezbateri a invocat prevederile art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului și redozarea pedepsei

aplicate, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, precum și

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale inculpatei,

care la data comiterii faptei era minoră și a vândut doar trei doze de heroină.

Examinând recursul declarat

de inculpata C.M.R. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul

invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatei ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios

instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond în ceea ce privește

stabilirea vinovăției inculpatei în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost

trimisă în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Astfel, Înalta Curte

consideră că în cauză s-au dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta

inculpatei C.M.R., care, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale,

în zilele de 1 septembrie 2004 și 2 septembrie 2004, a vândut numitei G.A.M., 2

și respectiv 3 doze de heroină (în greutate totală de 0,11 grame), pentru

prețul de 600.000 lei și respectiv 900.000 lei și, de asemenea, a deținut

asupra sa și în locuință alte 2 și respectiv 13 doze de heroină (în greutate

totală de 0,46 grame), destinate comercializării, întrunește atât obiectiv cât

și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de trafic de droguri de

mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate inculpatei, instanța de apel a făcut o

corectă evaluare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

dând relevanță într-o măsură mai mare circumstanțelor personale, dar și

conduitei anterioare săvârșirii faptei, precum și atitudinii acesteia după

comiterea infracțiunii, comportării sincere, în sensul recunoașterii și

regretului faptei.

Astfel, Înalta Curte

consideră că prin reducerea cuantumului pedepsei principale la 3 ani închisoare,

aplicată inculpatei C.R.M., instanța de apel a apreciat în mod plural nu numai

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pe care le-a adecvat cauzal,

ținând cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise, de

caracterul continuat al acesteia, dar și de circumstanțele personale ale

inculpatei, respectiv lipsa antecedentelor penale, a împrejurării că este

tânără.

Mai mult, în mod distinct de

criteriile generale s-a acordat o eficiență mai mare circumstanțelor judiciare

stipulate de art. 74 lit. a) și c) și regimului sancționator corespunzător

prevăzut de art. 76 lit. a), precum și de dispozițiile art. 80 alin. (2) C.

pen., astfel că pedeapsa principală de 3 ani închisoare, cu executare în regim

de detenție, asigură realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale

pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatei față de

comiterea de infracțiuni și a unei resocializări pozitive viitoare a acesteia.

Așadar, criticile recurentei

inculpate, în sensul redozării cuantumului pedepsei aplicate, prin reducerea ei

nu se susțin, atâta timp cât în cauză s-a ținut cont de toate criteriile

specifice individualizării judiciare a pedepsei.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră decizia instanței de apel ca fiind legală și

temeinică sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, verificând

hotărârea pronunțată în apel nu s-a constatat nici existența vreunui caz de

casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M.R. împotriva deciziei

penale nr. 71 din 3 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Se va deduce din pedeapsă,

timpul reținerii și arestării preventive a inculpatei de la 2 septembrie 2004

la 5 mai 2005.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata C.M.R. împotriva deciziei penale nr. 71 din 3

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatei de la 2 septembrie 2004 la 5 mai

2005.

Obligă pe recurenta

inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 mai 2005.