ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4208/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Judecătoria Râmnicu Sărat, prin sentința civilă nr. 548 din 4 mai 2004 a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții B.G., B.I., B.M.L. în contradictoriu cu pârâții SC E.C. SRL, SC A. SA Râmnicu Sărat și Primăria municipiului Râmnicu Sărat, a obligat pe pârâta SC E.C. SRL să-și ridice baraca metalică amplasată pe terenul reclamanților, iar, în caz de refuz, a autorizat reclamanții să își ridice construcția pe cheltuiala acestei pârâte, la plata lipsei de folosință, a cheltuielilor de judecată către reclamanți și a respins acțiunea față de pârâtele, SC A.SA Râmnicu Sărat și Primăria municipiului Râmnicu Sărat. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia civilă nr. 2346 din 9 septembrie 2004, învestită cu soluționarea apelului formulat de către pârâta SC E.C.

SRL, a respins calea de atac și a menținut soluția primei instanțe. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 octombrie 2004. Prin încheierea de ședință din data de 6 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 2346 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploieștii, secția civilă, formulată de pârâta SC E.C. SRL, în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., constatând că nicio parte nu s-a prezentat la apelul cauzei și nu a solicitat judecarea acesteia în lipsă. La data de 4 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând excepția perimării recursului declarat de pârâta SC E.C. SRL, Înalta Curte reține că este incidentă speței, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 6 mai 2005, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 8 mai 2006, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere totodată dispoz.

art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora perimarea se poate constata de instanță și din oficiu, Înalta Curte reține ca fiind perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită, potrivit textului de lege anterior menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC E.C. SRL împotriva deciziei nr. 2346 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2010.