ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4208/2010

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Judecătoria Râmnicu Sărat, prin

sentința civilă nr. 548 din 4 mai 2004 a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții B.G., B.I., B.M.L. în contradictoriu cu pârâții SC E.C.

SRL, SC A. SA Râmnicu Sărat și Primăria municipiului Râmnicu Sărat, a obligat

pe pârâta SC E.C. SRL să-și ridice baraca metalică amplasată pe terenul

reclamanților, iar, în caz de refuz, a autorizat reclamanții să își ridice

construcția pe cheltuiala acestei pârâte, la plata lipsei de folosință, a

cheltuielilor de judecată către reclamanți și a respins acțiunea față de

pârâtele, SC A.SA Râmnicu Sărat și Primăria municipiului Râmnicu Sărat.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 2346 din 9 septembrie 2004, învestită cu

soluționarea apelului formulat de către pârâta SC E.C. SRL, a respins calea de

atac și a menținut soluția primei instanțe.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs reclamanții, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție la data de 18 octombrie 2004.

Prin încheierea de ședință din data

de 6 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr.

2346 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploieștii, secția civilă, formulată

de pârâta SC E.C. SRL, în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., constatând

că nicio parte nu s-a prezentat la apelul cauzei și nu a solicitat judecarea

acesteia în lipsă.

La data de 4 mai 2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării

perimării.

Analizând excepția perimării recursului

declarat de pârâta SC E.C. SRL, Înalta Curte reține că este incidentă speței,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp

de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni

perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a

pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea

operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de

procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a

părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o

facă.

Aceasta este și situația în

speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (2)

C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 6 mai 2005, părțile au lăsat să

treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură

în vederea reluării judecății recursului.

Din verificarea actelor

dosarului reiese că, până la data de 8 mai 2006, când s-a împlinit termenul de

perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu

au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării

judecății.

Reținând, așadar, întrunirea

în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

și având în vedere totodată dispoz. art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

potrivit cărora perimarea se poate constata de instanță și din oficiu, Înalta

Curte reține ca fiind perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost

învestită, potrivit textului de lege anterior menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de pârâta SC E.C. SRL împotriva deciziei nr. 2346 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 2 iulie 2010.