ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2143/2003

Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 249 din 16 decembrie 2002, Tribunalul Bihor a respins contestația la executare formulată de condamnatul E.N.C., împotriva sentinței penale nr. 179/2001 a aceluiași tribunal, rămasă definitivă prin decizia nr. 4301 din 11 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție. S-a reținut, că motivul invocat de contestator, aplicarea grațierii, potrivit Legii nr. 543/2002, pedepsei de 3 ani închisoare, la care a fost condamnat nu este fondat, dispozițiile Legii nr. 543/2002 privind doar pedepsele aplicate prin hotărâri judecătorești definitive, care au fost pronunțate până la data publicării legii în M. Of.

al României. Ori, în cauză, hotărârea prin care contestatorul a fost condamnat, a rămas definitivă la 11 octombrie 2002, deci, ulterior datei limită de 4 octombrie 2002, prevăzută de legea mai sus menționată. Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 22/ A/ 2003, a respins apelul condamnatului E.N.C. Contestatorul a declarat recurs. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă într-adevăr, că pedeapsa aplicată contestatorului, nu intră sub incidența prevederilor de grațiere ale Legii nr. 543/2002, atât sub aspectul momentului în care a rămas definitivă, cât și sub cel al săvârșirii faptei în condițiile agravantelor prevăzute de art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., care implică exceptarea de la grațiere.

Drept urmare, recursul condamnatului va fi respins, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul E.N.C., împotriva deciziei penale nr. 22/ A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2003.