ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3887/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 82/ P din

22 aprilie 2002, Tribunalul Bihor – Oradea a condamnat pe inculpații H.L.H. și

O.N.A.F. la câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen.

Ambii inculpați au fost obligați, în

baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., să plătească, în solidar, suma

de 3.000.000 lei părții civile M.M.N.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

H.L.H., studentă fiind la Facultatea

de Medicină, ocupa cu chirie un apartament în Oradea, în care locuia temporar

și cu prietenul ei O.N.A.F.

În urma unui anunț dat la un ziar

local, în ziua de 18 octombrie 2001, în jurul orei 21,00, s-a prezentat la

locuința sus-numitei M.M.N., convenind să întrețină un raport sexual, pentru

suma de 500.000 lei.

După ce a primit banii și s-a

consumat raportul sexual, în timp ce H.L.H. se afla în baie, M.M.N. a luat cei

500.000 lei dintr-un sertar al noptierei, unde fuseseră puși de sus-numita.

Constatând această situație, H.L.H. l-a sunat pe telefonul mobil pe prietenul

ei O.N.A.F., despre care știa că „se află în apropiere, la un Cafee Internet,

solicitându-I să vină sus”.

O.N.A.F., urmat de M.C., s-au

deplasat imediat la locuința unde se afla sus-numita, întâlnind pe culoarul

etajului IV pe M.M.N., dezbrăcat la bust și cu hainele în mână, care încerca să

plece.

Inculpatul, împreună cu M.C., l-au

obligat pe M.M.N. să reintre în apartamentul de unde plecase, O.N.A.F.

lovindu-l și împingându-l.

Intrând cu toții în apartament, au

fost întâmpinați de H.L.H. care le-a spus că M.M.N. i-a cerut să se supună la

perversiuni sexuale și i-ar fi sustras dintr-un sertar al noptierei suma de

500.000 lei.

Inculpatul O.N.A.F. lovind partea

vătămată i-a cerut să scoată din buzunar banii pe care îi are asupra sa.

M.M.N. a scos din buzunar suma de

3.000.000 lei, în bancnote de 500.000 lei și 50.000 lei, bani care au fost

luați de inculpata H.L.H. și cheltuiți ulterior, împreună cu inculpatul, M.C.

și prietena acestuia C.C.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au formulat apel ambii inculpați cerând schimbarea calificării juridice a

faptei, pentru inculpatul O.N.A.F. în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (1) C. pen., iar pentru inculpata H.L.H. în infracțiunea de

tăinuire, cu reducerea corespunzătoare a pedepselor aplicate, prin aplicarea

circumstanțelor atenuante.

Prin decizia penală nr. 203/ A din

17 octombrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpați, cu motivarea că prima instanță a reținut în mod corect

vinovăția ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

pedepsele aplicate fiind just individualizate.

Inculpații au declarat recurs

împotriva acestei decizii penale pentru inculpata H.L.H. solicitându-se, în

principal, achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

deoarece, ea nu a participat la săvârșirea faptei de tâlhărie și, în subsidiar,

reducerea pedepsei, prin aplicarea circumstanțelor atenuante și aplicarea art.

81 C. pen., iar pentru inculpatul O.N.A.F. s-a cerut reducerea pedepsei, prin

aplicarea circumstanțelor atenuante.

Examinând actele de la dosar se

constată că prima instanță și instanța de apel în mod greșit au reținut că,

între cei doi inculpați a existat o înțelegere prealabilă privind săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, fapt dovedit cu apelul telefonic făcut de inculpată

și cu însușirea banilor de către aceasta, stare de fapt care nu este sprijinită

de probele administrate în cauză.

Din probele existente la dosar,

rezultă, indubitabil că inculpata în momentul în care inculpatul O.N.A.F., sub

influența violențelor întrebuințate, i-a cerut părții vătămate să scoată banii

din buzunar, ea se afla în baie, revenind în cameră în momentul în care banii

se aflau deja în mâna inculpatului, care I-a predat ei.

Deci, inculpata nu a avut nici o

înțelegere prealabilă cu inculpatul O.N.A.F. să-i însușească banii părții

vătămate și nu a participat cu nimic la deposedarea acesteia de cele 3.000.000

lei.

Ceea ce se reține ca dovedit în

sarcina inculpatei H.L.H. este faptul că a primit de la inculpatul O.N.A.F.

suma de 3.000.000 lei obținută de acesta de la partea vătămată în condiții

ilegale, respectiv prin săvârșirea unei fapte penale, bani care I-a cheltuit apoi

cu prietenii săi.

În consecință, urmează ca fapta

reținută în sarcina inculpatei să fie încadrată juridic în infracțiunea de

tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., în care sens se va schimba

încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. a), d) și f) C. pen., urmând ca și pedeapsa să fie reconsiderată și să

se facă aplicarea Legii de grațiere nr. 543/2002.

În ce privește recursul declarat de

inculpatul O.N.A.F. se constată că acesta nu este fondat, deoarece la

individualizarea pedepsei care i s-a aplicat s-au avut în vedere toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se în mod corect gravitatea

faptelor comise și frecvența acestora, astfel că aplicarea unei pedepse,

orientate către minimul special prevăzut de lege, nu poate fi apreciată ca

severă, ea constituind un minim necesar realizării prevederilor dispozițiilor

art. 52 C. pen.

În concluzie, recursul inculpatei

H.L.H. urmează a fi admis pentru considerentele mai sus-arătate, iar recursul inculpatului

O.N.A.F. va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării

preventive.

În conformitate cu prevederile art.

192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpata H.L.H. împotriva deciziei penale nr. 203/ A din 17 octombrie 2002 a

Curții de Apel Oradea.

Casează hotărârea atacată și

sentința penală nr. 82/ P din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, cu privire

la încadrarea juridică a faptei.

Conform art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 221

alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpata H.L.H. la

6 luni închisoare.

În temeiul art. 1 și 7 din Legea nr.

543/2002, constată grațiată integral și condiționat pedeapsa aplicată

inculpatei.

Constată că inculpata a fost

arestată preventiv în perioada 25 octombrie 2001 – 10 decembrie 2001.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul O.N.A.F. împotriva deciziei penale nr. 203/ A din 17

octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 octombrie 2001, la 19

septembrie 2003.

Obligă recurentul inculpat O.N.A.F.

să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 septembrie 2003.