ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3710/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 440/

P din 16 decembrie 2004, Tribunalul Bihor a condamnat, printre alții, pe

inculpatul B.G., la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen. și a art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive a inculpatului de la

27 noiembrie 2003 la 29 noiembrie 2003.

În esență, s-au reținut

următoarele:

La data de 24 noiembrie

2003, în jurul orei 14,00, după o înțelegere prealabilă între cei trei

inculpați, inculpatul F.G. a abordat-o la ieșirea din liceu pe partea vătămată

P.V.M. și i-a propus acesteia să meargă la Clubul I.C., în incinta căruia au

stat 40 de minute, timp în care inculpatul a părăsit clubul pentru a comunica

celorlalți doi inculpați, aflați pe o stradă în apropiere, că totul decurge conform

planului.

După ce au părăsit clubul, partea

vătămată și inculpatul, au fost interpelați de coinculpatul F.N., care,

purtându-se ca o persoană care o cunoștea de multă vreme pe partea vătămată,

i-a cerut acesteia telefonul mobil pentru a efectua o convorbire telefonică.

Intrând în posesia telefonului, inculpatul a fugit spre scara unui bloc, unde

îl aștepta inculpatul B.G. care a închis ușa blocului.

Reușind să forțeze ușa,

partea vătămată a fost lovită de către inculpatul B.G., cu o coadă de mătură,

pe care o avea pregătită.

După ce a reușit să se apere

și să riposteze, partea vătămată a continuat urmărirea inculpatului F.N., însă

a fost dirijată pe un traseu fals de către inculpatul F.G., care o însoțea.

Curtea de Apel Oradea, prin

decizia penală nr. 47/ A din 1 martie 2005, admițând apelul declarat de

inculpatul B.G., a desființat în parte sentința și rejudecând: a reținut în

favoarea inculpatului dispozițiile prevăzute de art. 74 lit. a) – c) C. pen.

și, în baza art. 76 lit. b) C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului de

la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Totodată, a dedus, din

pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 ore, de la 26 noiembrie 2003 la 27

noiembrie 2003 și a arestării preventive, de la 27 noiembrie 2003 la 29

noiembrie 2003.

Prin recursul declarat,

inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în complicitate la

infracțiunea de furt săvârșită de inculpatul F.N. și infracțiunea prevăzută de

art. 180 alin. (1) C. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei

aplicate sub aspectul modalității de executare, în condițiile art. 81 C. pen., art.

86 C. pen., sau prin executarea pedepsei la locul de muncă.

Recursul inculpatului nu

este fondat.

Din examinarea lucrărilor

dosarului, rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, pe baza

materialului probator aflat la dosar, fapta și vinovăția inculpatului și au dat

acestora o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale.

Potrivit textului art. 211 alin.

(1) C. pen., rezultă printre altele, că există infracțiunea de tâlhărie și în

cazul furtului urmat de întrebuințarea de violențe pentru păstrarea bunului

furat.

Fapta inculpatului de a

exercita violențe asupra părții vătămate, pentru a bloca urmărirea de către

aceasta a coinculpatului F.N. care îi sustrăsese telefonul mobil, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, și nu a două infracțiuni, de complicitate

la furt și lovire.

Fapta și vinovăția

inculpatului rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului cu ale coinculpatului

F.G., ale părții vătămate P.V., ale martorului T.R.A. și cu celelalte mijloace de

probă aflate la dosar.

Nici critica referitoare la

individualizarea pedepsei nu este fondată.

În raport de modul în care a

conceput și realizat infracțiunea de tâlhărie (după o prealabilă înțelegere, în

grup, cu împărțirea rolurilor fiecăruia), pedeapsa a fost just individualizată

de către instanța de apel care, în mod corect, a dat eficiență și

împrejurărilor favorabile inculpatului, așa explicându-se reținerea justificată

a circumstanțelor atenuante și reducerea, pe cale de consecință, a pedepsei de

la 7 ani la 4 ani închisoare.

Pe de altă parte, nu poate

fi primită nici solicitarea recurentului, în sensul de a i se schimba

modalitatea de executare a pedepsei.

Sub acest aspect sunt

incidente dispozițiile art. 81 alin. (3) C. pen., ale art. 86

1

alin.

(4) C. pen. și ale art. 86

7

alin. (3) C. pen., care exclud posibilitatea

suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendarea executării sub supraveghere

și executarea pedepsei la locul de muncă,

în cazul infracțiunilor

intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani,

așa cum este în cauză.

Pentru aceste motive,

nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din

oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea

lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 47/ A din 1

martie 2005 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurentul

inculpat să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 iunie 2005.