ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4917/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Iași, au fost condamnați inculpații B.V. și H.D. la câte: - 4 ani închisoare, pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - 8 ani închisoare, pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) și h) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpați, urmând a executa câte 8 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 64 și art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele stabilite durata reținerii 26 iulie 1999 până la 30 iulie 1999. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpați suma de 170.000 lei, 10 dolari S.U.A. și un ceas de mână marca. În baza art. 189 și art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Hotărând în sensul celor de mai sus instanța a reținut: În seara zilei de 21 iulie 1999, în jurul orelor 22,30, partea vătămată M.M. și martorul T.C. cu care este vecin și prieten, au mers la discoteca R.N. din Iași unde au rămas până în jurul orelor 3,00. La plecare, ambii au urcat într-un taxi pentru a se deplasa spre domiciliu, iar în timpul deplasării au cerut șoferului să treacă mai întâi prin zona gării centrale din Iași pentru a găsi vreo tânără cu care să întrețină raporturi sexuale.

La gara Iași, partea vătămată M.M. a discutat cu mai multe tinere despre intenția sa, însă dintre acestea, doar martora S.E.G. a fost de acord să meargă cu el și să întrețină raporturi sexuale contra sumei de 100.000 lei. Martora a urcat în același taxi în care se aflau partea vătămată T.C., deplasându-se împreună în apartamentul din str. Mircea cel Bătrân, unde locuiesc ambele părți vătămate. Martorul T.C. a mers într-o cameră a apartamentului pentru a dormi, iar într-o altă cameră dormea partea vătămată M.C. Martora S.E.G. a rămas în acest apartament circa 40-45 minute, timp în care a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată M.M. După plecarea acesteia, partea vătămată M.M. l-a trezit pe martorul T.C., după care au ieșit împreună în fața blocului pentru a fuma câte o țigară.

La scurt timp, aproximativ în jurul orelor 4,00, au observat oprind în fața blocului două taxiuri, iar într-unul dintre acestea au văzut-o pe martora S.G.E., însoțită de 3 tineri, respectiv de inculpații H.D., B.V. și numitul T.I. Aceștia din urmă au coborât din autoturism, îndreptându-se spre partea vătămată M.M. și T.C. care sesizând că se află în stare de pericol, au fugit spre apartament. În timp ce partea vătămată încerca să închidă ușa apartamentului, inculpații, prin împingerea ușii din exterior spre interior, au pătruns în locuință. În holul apartamentului au început să o lovească pe partea vătămată M.M., spunându-i: „dă-mi banii, dă-mi materialul”. În timp ce partea vătămată M.M. era lovită cu pumnii și cu picioarele de către inculpatul H.D., inculpatul B.V.

și T.I. căutau prin bibliotecă și pe rafturi sume de bani. Din buzunarul pantalonilor părții vătămate M.M. au sustras suma de 120.000 lei. În acest interval de timp, martorul T.C. a reușit să fugă din apartament, sărind pe geam. Inculpații au intrat și în camera în care se afla partea vătămată M.C., căreia i-au aplicat lovituri cu pumnii și cu picioarele, reproșându-i că a întreținut raporturi sexuale cu S.E.G. fără să o plătească. Din buzunarul pantalonilor au scos portofelul părții vătămate luându-i suma de 50.000 lei și 10 dolari S.U.A., iar de pe o masă au luat un ceas. După plecarea inculpaților, partea vătămată M.M. a anunțat părinții săi, care locuiesc într-un alt imobil din Iași, despre împrejurările în care au fost loviți și deposedați de bunuri de inculpați, apoi, împreună cu mama sa, s-a deplasat la Spitalul Clinic de Urgență Iași.

În aceeași zi, partea vătămată M.M. a fost examinată de medicul legist din cadrul L.E.M.L. Iași, constatându-se că aceasta prezenta echimoze și un traumatism labio-dentar cu expulzia a doi dinți frontali (11 și 21), leziuni produse prin loviri cu corpuri contondente, necesitând pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale. A doua zi, respectiv la data de 23 iulie 1999 partea vătămată M.M. a sesizat organele de cercetare penală despre faptele consumate în locuința sa, prilej cu care au reclamat și faptul că au fost deposedați de bunurile menționate mai sus. La data de 23 iulie 1999, ambele părți vătămate sunt audiate de organele de cercetare penală, prilej cu care declară că inculpații au pătruns fără drept în locuința lor, au fost loviți cu pumnii și picioarele, deposedați de sume de bani și de un ceas de mână.

La 23 iulie 1999, partea vătămată M.C. este examinată de medicul legist din cadrul L.M.L. Iași, la cererea Poliției Municipiului Iași, constatându-se că acesta prezintă o ușoară contuzie facială și a coapsei drepte, leziuni ce au putut fi produse prin loviri cu corp contondent (pumn, picior) și pot data din 22 iulie 1999 și nu necesită îngrijiri medicale. La data de 26 iulie 1999, părțile vătămate sunt audiate de organele de cercetare penală, constituindu-se părți civile în procesul penal pentru sumele de bani și ceasul de care au fost deposedate. Audiați în ambele faze procesuale, inculpații au negat săvârșirea faptelor de violare de domiciliu și tâlhărie, invocând în apărare că au pătruns în apartament cu consimțământul părții vătămate M.M.

care le-a deschis ușa și i-a invitat în locuință. Au recunoscut doar că au aplicat lovituri părților vătămate, deoarece acestea au avut raport sexual cu martora S.G.E. fără a o plăti. Aceleași susțineri au făcut și la dezbaterile pe fond a cauzei, solicitând a se dispune achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen. Susținerile inculpaților sunt nefondate, fiind pe deplin contrazise de declarațiile părților vătămate date la 23 iulie 1999 și 26 iulie 1999, de declarația martorei S.E.G. de declarațiile martorului T.C. (audiat la 23 iulie și 27 septembrie 1999) care confirmă și în fața instanței declarațiile din 23 iulie și 26 iulie 1999 făcute de părțile vătămate.

Au fost apreciate ca nesincere și declarațiile făcute de părțile vătămate la 30 iulie 1999, precum și cele date în cursul cercetării judecătorești, deoarece sunt pe deplin infirmate de declarațiile lor din 23 iulie și 26 iulie 1999 și care se coroborează deplin cu declarațiile martorului T.C. care susține în mod constant că inculpații au pătruns în locuință fără consimțământul părților vătămate, prin împingerea ușii de la intrare, din exterior spre interior în timp ce M.M. încerca să închidă cu cheia. Din declarațiile martorului rezultă și faptul că inculpații au sustras părților vătămate bunurile menționate în sesizare, aspect cunoscut de martor chiar de la acesta.

Declarațiile martorului se coroborează deplin și cu: declarația martorei S.G.E., care află despre sustragerea bunurilor de către inculpați în timp ce se deplasa de la locul faptei în același autoturism, cu inculpații, cu procesele verbale de confruntare dintre cei doi inculpați încheiate la 26 iulie 1999 și din care rezultă că au sustras bunurile reclamate de părțile vătămate, de procesele-verbale întocmite de organele de cercetare penală cu prilejul recunoașterii din grup a inculpaților de către părțile vătămate și care declară în prezența martorilor asistați că au fost lovite în locuință de aceștia și deposedate de bunurile menționate anterior.

Împrejurarea că pe parcursul procesului penal părțile vătămate au retractat nemotivat și parțial declarațiile date inițial în fața organelor de cercetare penală (din 23 iulie și 26 iulie 1999) este irelevantă pentru cauză, deoarece vinovăția inculpaților privind săvârșirea celor două infracțiuni este pe deplin dovedită cu celelalte probe ale dosarului, astfel că urmează a fi antrenată răspunderea lor penală. În drept, activitatea infracțională desfășurată de inculpați, constând în aceea că în noaptea de 21 iulie 1999, au pătruns fără drept în apartamentul părților vătămate pe care le-au lovit cu pumnii și cu picioarele și le-au deposedat de suma de 170.000 lei, 10 dolari S.U.A. și de un ceas de mână, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., tâlhărie în formă calificată prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d), f) și h) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen.

În cauză sunt operante și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., faptele examinate fiind săvârșite ulterior expirării duratelor de executare a pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului H.D. prin sentința penală nr. 1238/1995 a Judecătoriei Iași rămasă definitivă prin decizia penală nr. 377 din 13 iulie 1995 a Tribunalului Iași și a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului B.V. prin sentința penală nr. 903 din 14 martie 1995 a Judecătoriei Iași. Situația de fapt reținută de instanță este dovedită cu: sesizarea și declarațiile părților vătămate, certificatul medico-legal nr. 1876 din 22 iulie 1999 emis de L.E.M.L. Iași, raportul de constatare medico-legală întocmit la 23 iulie 1999 de L.E.M.L.

Iași, procesele-verbale de cercetare la fața locului, de prezentare album foto, de recunoaștere din grup, de confruntare, declarațiile martorilor D.M., S.E.G., T.C. În termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., sentința a fost apelată de inculpații B.V. și H.D. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Au susținut că în mod greșit s-a hotărât condamnarea pentru săvârșirea celor două infracțiuni. Partea vătămată M.M. a permis inculpaților intrarea în apartament cărora le-a deschis ușa în vederea soluționării neînțelegerilor iscate. În locuință au solicitat bani de la partea vătămată, dar nu au luat nimic din apartament. Curtea de Apel Iași prin decizia penală nr. 249 din 3 septembrie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.V.

și H.D. Nemulțumiți și de această hotărâre, în termenul legal, cei doi inculpați au declarat recurs, reluând motivele invocate prin apelurile lor, respectiv au solicitat în principal achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., victima deschizându-le ușa apartamentului au intrat pentru lămurirea unor afaceri personale și în subsidiar inculpatul H.D. a mai cerut fie trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar ambii recurenți în subsidiar au solicitat să li se reducă pedepsele dacă primul motiv nu va fi primit. Recursurile sunt nefondate. Verificându-se probele administrate și în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, Curtea, reține că ambele instanțe le-au evaluat corect și legal, astfel încât, hotărârile atacate vor fi menținute.

Potrivit actelor dosarului nu se pot reține nici probe insuficiente și nici contradictorii, situații în care s-ar impune casarea hotărârilor și trimiterea pentru rejudecare, după cum pretinde inculpatul H.D. De asemenea, temeinic instanțele au constatat ca dovedită vinovăția ambilor inculpați, cu privire la ambele infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată, așa încât, nici critica privitoare la nevinovăția lor nu poate fi primită și va fi apreciată ca o simplă apărare, ce și-o fac și în limita statutului pe care-l au și când din probe preiau doar trunchiat și numai pe cele ce cred că i-ar avantaja.

Astfel, probele și activitatea infracțională efectiv întreprinsă de fiecare inculpat dovedește fără putință de tăgadă că, între ei și victimă nu existau nici un fel de relații sau datorii, că dimpotrivă în jurul orei 3 dimineața la data de 21 iulie 1999, cei doi inculpați au urmărit pe partea vătămată la intrarea în apartament, au împins în ușă și astfel au pătruns în locuință. Aici, l-au lovit cu pumnii și picioarele, l-au căutat prin buzunare și i-au luat în aceste împrejurări, portofelul ce avea suma de 150.000 lei. Apoi, cei doi inculpați au intrat în camera în care dormea fratele victimei, l-au lovit și pe acesta și i-au luat ceasul de mână, 10 dolari S.U.A. și 50.000 lei. Acestea fiind împrejurările concrete în care s-au comis faptele și cum potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., „probele nu au o valoare mai dinainte stabilită”, instanțele au apreciat corect și potrivit convingerii lor, probele, neomițând a vedea că întregul comportament violent și amenințător al inculpaților, a putut determina unele oscilații în declarațiile părții vătămate, ulterioare celor de la urmărirea penală. Apoi, în raport de gravitatea deosebită a faptelor comise (violare de domiciliu în forma calificată și tâlhărie), de antecedentele penale ale inculpaților, ce sunt și recidiviști, de urmările agresării victimei ce a suferit un traumatism labio-dentar cu expulzia a doi dinți frontali (11 și 21), lovituri ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, și de comportamentul nesincer al acestora, pedepsele rezultante de câte 8 (opt) ani închisoare și care nu cuprind nici un spor de pedeapsă, nu pot fi socotite excesive, după cum pretind inculpații, prin ultimul motiv de recurs.

Cuantumul pedepselor de executat se mai reține că, reprezintă limita medie a textului de incriminare, pentru infracțiunea cea mai gravă, din cele două săvârșite în concurs real. Se mai constată că inculpatul H.D. este arestat și în altă cauză, un alt element ce-l caracterizează și care de asemeni nu poate fi omis, în cadrul operației de individualizare a pedepsei reglementată de art. 52 și art. 72 C. pen. În consecință, în raport de cele analizate, recursurile declarate de cei doi inculpați, urmează a fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații B.V. și H.D. împotriva deciziei penale nr. 249 din 3 septembrie 2002 a Curții de Apel Iași. Constată că inculpatul H.D. este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat B.V. să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat H.D. să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2003.