ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3084/2003

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35/ P din 10 februarie 2003, Tribunalul Bihor, secția penală, a respins cererile formulate de condamnații V.I. și T.G. privind revizuirea sentinței penale nr. 345 din 28 februarie 2001 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 437/ R din 28 august 2001 a Curții de Apel Oradea. S-a reținut că motivele invocate de către revizuienți nu se încadrează în cazurile de revizuire expres și limitativ reglementate de art. 394 C. proc. pen. Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin decizia nr. 51/ A din 20 martie 2003, a respins apelurile declarate de către revizuienți împotriva hotărârii instanței de executare, ca nefondate, cu motivarea că prima instanță a reținut corect neîncadrarea motivelor invocate de către aceștia în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuienții au declarat recurs, condamnatul T.G. solicitând reducerea pedepsei, iar condamnata V.I. susținând că nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată. Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională. Însă, potrivit art. 128 din Constituția României, părțile pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.

Această exigență privește, în egală măsură, atât căile de reformare, cât și cele de retractare. În cauză, prin sentința penală nr. 345 din 28 februarie 2001, Judecătoria Oradea a condamnat pe inculpatul T.G. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. și a infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a condamnat pe inculpata V.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. S-a reținut că, în data de 4 decembrie 2000, împreună, cei doi inculpați au sustras de la partea vătămată P.M.M.

bunuri în valoare de peste 2 milioane lei, prin întrebuințare de violențe fizice. Totodată, inculpatul T.G., prin constrângere fizică și morală a întreținut cu partea vătămată un raport sexual. Condamnații au solicitat revizuirea sentinței menționate. În susținerea cererii de revizuire, condamnatul T.G. a arătat că autorul infracțiunii este inculpata V.I. și că în raport de prejudiciul redus produs părții vătămate, pedeapsa aplicată este mult prea aspră. Condamnata V.I. a susținut că pedeapsa este prea mare în raport de împrejurarea că a săvârșit fapta sub amenințarea exercitată de concubinul său, condamnatul T.G., care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta a mai arătat că are 4 copii minori pe care i-a lăsat în grija mamei sale, care este nevăzătoare.

În fapt, nici unul dintre revizuienți nu contestă starea de fapt stabilită de către instanța de fond, criticile acestora vizând doar individualizarea judiciară a pedepselor aplicate. Așadar, inculpații nu au invocat împrejurări care să ducă la achitarea acestora, ca urmare a reținerii altei situații de fapt ci numai situații vizând reducerea pedepselor aplicate. Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut neincidența în cauză a nici unuia in cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și în consecință a dispus, în sensul respingerii cererilor, ca nefondate. Ca atare, în raport de neîncadrarea motivelor invocate de condamnați, nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc.

pen., caracterul limitativ al acestora și natura revizuirii de cale extraordinară de atac, cererile de revizuire au fost judicios respinse ca nefondate, așa încât, în cauză, cu referire la decizia prin care, respingând apelurile declarate de către revizuienți, hotărârea primei instanțe a fost menținută, nu este incident nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, reținând că motivele invocate de revizuient sunt neîntemeiate și alte motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată, Curtea, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de către aceștia, ca nefondate. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc.

pen., revizuienții vor fi obligați, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare, în care este inclus și onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de condamnații T.G. și V.I. împotriva deciziei nr. 51 din 20 martie 2001 a Curții de Apel Oradea, ca nefondate. Obligă pe fiecare condamnat să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 150.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2003.