ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3084/2003

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35/ P din 10

februarie 2003, Tribunalul Bihor, secția penală, a respins cererile formulate

de condamnații V.I. și T.G. privind revizuirea sentinței penale nr. 345 din 28

februarie 2001 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

437/ R din 28 august 2001 a Curții de Apel Oradea.

S-a reținut că motivele invocate de

către revizuienți nu se încadrează în cazurile de revizuire expres și limitativ

reglementate de art. 394 C. proc. pen.

Curtea de Apel Oradea, secția

penală, prin decizia nr. 51/ A din 20 martie 2003, a respins apelurile

declarate de către revizuienți împotriva hotărârii instanței de executare, ca

nefondate, cu motivarea că prima instanță a reținut corect neîncadrarea

motivelor invocate de către aceștia în nici unul din cazurile prevăzute de art.

394 C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

revizuienții au declarat recurs, condamnatul T.G. solicitând reducerea

pedepsei, iar condamnata V.I. susținând că nu se face vinovată de săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată.

Recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Posibilitatea provocării unui

control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind

pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de

desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional

eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 128 din

Constituția României, părțile pot exercita căile de atac numai în condițiile

legii procesuale.

Această exigență privește, în egală

măsură, atât căile de reformare, cât și cele de retractare.

În cauză, prin sentința penală nr.

345 din 28 februarie 2001, Judecătoria Oradea a condamnat pe inculpatul T.G. la

o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea, în concurs real,

a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. și

a infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, instanța de

fond a condamnat pe inculpata V.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C.

pen.

S-a reținut că, în data de 4

decembrie 2000, împreună, cei doi inculpați au sustras de la partea vătămată

P.M.M. bunuri în valoare de peste 2 milioane lei, prin întrebuințare de

violențe fizice. Totodată, inculpatul T.G., prin constrângere fizică și morală

a întreținut cu partea vătămată un raport sexual.

Condamnații au solicitat revizuirea

sentinței menționate.

În susținerea cererii de revizuire,

condamnatul T.G. a arătat că autorul infracțiunii este inculpata V.I. și că în

raport de prejudiciul redus produs părții vătămate, pedeapsa aplicată este mult

prea aspră.

Condamnata V.I. a susținut că

pedeapsa este prea mare în raport de împrejurarea că a săvârșit fapta sub

amenințarea exercitată de concubinul său, condamnatul T.G., care se afla sub

influența băuturilor alcoolice. Aceasta a mai arătat că are 4 copii minori pe

care i-a lăsat în grija mamei sale, care este nevăzătoare.

În fapt, nici unul dintre

revizuienți nu contestă starea de fapt stabilită de către instanța de fond,

criticile acestora vizând doar individualizarea judiciară a pedepselor

aplicate.

Așadar, inculpații nu au invocat

împrejurări care să ducă la achitarea acestora, ca urmare a reținerii altei

situații de fapt ci numai situații vizând reducerea pedepselor aplicate.

Așa fiind, în mod corect prima

instanță a reținut neincidența în cauză a nici unuia in cazurile de revizuire

prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și în consecință a dispus, în sensul

respingerii cererilor, ca nefondate.

Ca atare, în raport de neîncadrarea

motivelor invocate de condamnați, nici unul din cazurile de revizuire

reglementate de art. 394 C. proc. pen., caracterul limitativ al acestora și

natura revizuirii de cale extraordinară de atac, cererile de revizuire au fost

judicios respinse ca nefondate, așa încât, în cauză, cu referire la decizia

prin care, respingând apelurile declarate de către revizuienți, hotărârea

primei instanțe a fost menținută, nu este incident nici unul din cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, reținând că motivele

invocate de revizuient sunt neîntemeiate și alte motive de casare susceptibile

a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată, Curtea, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile

declarate de către aceștia, ca nefondate.

Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) și (4) C. proc. pen., revizuienții vor fi obligați, potrivit dispozitivului,

la plata cheltuielilor judiciare, în care este inclus și onorariul de avocat

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de condamnații T.G. și V.I. împotriva deciziei nr. 51 din 20 martie

2001 a Curții de Apel Oradea, ca nefondate.

Obligă pe fiecare condamnat să

plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 150.000 lei, ce va fi

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 iunie 2003.