Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4716/2004

HOTĂRÂRE
22.09.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4716/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 270 din 20 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul M.M., împotriva sentinței penale nr. 134 din 8 iunie 1998 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, cu motivarea că, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., fiind inadmisibil a se prelungi probatoriul printr-o cale extraordinară de atac, iar instanța nu a fost sesizată cu fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Împotriva sentinței, în termen legal a declarat apel revizuientul M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acesteia, casarea sentinței apelate, admiterea în principiu a cererii de revizuire în conformitate cu principiile art. 403 și urm. C. proc. pen. și pe fond, admiterea revizuirii în temeiul art. 394 lit. a) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 29 din 19 februarie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat de revizuientul M.M., ca nefondat, hotărâre ce a fost recurată în termen legal. În susținerea acestei solicitări a fost depusă o declarație a unui martor, din care reiese că, condamnarea sa este ilegală. Recursul declarat de revizuient este nefondat.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută, între altele, când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Examinând hotărârile atacate, în raport de aceste prevederi invocate de revizuient în cererea sa, se constată că textul de lege menționat nu este aplicabil, întrucât susținerile sale au fost avute în vedere în faza judecării în fond a cauzei. Împrejurarea că în dovedirea apărării făcută încă în fața primei instanțe și a celei de recurs, condamnatul a propus ca revizuire, audierea unor martori noi, nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece în textul invocat se cere ca faptele sau împrejurările învederate din probatoriu să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Pentru aceste considerente recursul va fi respins.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 29 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea. Obligă condamnatul la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 902/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 284 pronunțată la 27 octombrie 2003 de Tribunalul Bihor a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul K.M. ca nefondată.
ÎCCJ 2005-02-14
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 40/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1551 din 5 iulie 1999, Judecătoria Oradea a achitat, între alții, pe inculpatul A.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 323 alin. (
ÎCCJ 2005-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6615/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 988 din 11 august 2004, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de J.C.L., reținând
ÎCCJ 2004-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5781/2004
re de revizuire a hotărârii menționate, invocând necitarea sa la judecarea cauzei, în toate etapele procesuale și, drept urmare, nu a avut cunoștință de proces. Revizuientul a susținut că, datorită situației arătate, i-au fost încălcate dre
ÎCCJ 2004-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5860/2004
ă definitivă prin decizia penală nr. 4303 din 7 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție. Tribunalul Brașov, a mai reținut că, în timpul procesului în fond și în căile ordinare de atac, inculpatul nu a invocat existența ca martori ocular
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă