ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 902/2004

HOTĂRÂRE
13.02.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 902/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

284 pronunțată la 27 octombrie 2003 de Tribunalul Bihor a fost respinsă cererea

de revizuire formulată de condamnatul K.M. ca nefondată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de

fapt:

K.M. a fost condamnat la

pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 82

din 24 martie 2003 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/2003

a Curții de Apel Oradea.

S-a mai reținut că

revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar motivele invocate de

condamnat (audierea unor martori) nu se încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute de art. 394 din C. proc. pen.

Curtea de Apel Oradea,

prin decizia penală nr. 232/A din 27 noiembrie 2003 a respins apelul formulat

de condamnat, apel prin care a reiterat motivele inserate în cererea

introductivă și anume că nu este vinovat și propune audierea unor martori.

Recursul nu este fondat.

Art. 394 C. proc.

prevede în mod expres și limitativ cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătorești.

Cererea formulată de

condamnat, întemeiată pe dispozițiile alineatului 1 din textul mai sus

menționat nu întrunește cerințele acestui text întrucât împrejurarea pretins

nouă, pe care tinde să o dovedească prin mijloacele de probă invocate, a fost

cunoscută de instanța de fond și de instanța de control judiciar. În această

situație, este vorba doar de un mijloc de probă nou, în completarea dovezilor

administrate. Or, pe calea revizuirii nu este posibil să se continue judecata

prin prelungirea administrării unor mijloace de probă pentru dovedirea unor

împrejurări ce erau cunoscute de instanțele ce au judecat cauza.

Apărările formulate de

condamnat, că nu este vinovat, au fost avute în vedere în cursul procesului

penal și considerate neîntemeiate, iar Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr.100 din 15 mai 2003, nerecurată, a respins apelul declarat de

inculpat, avându-se în vedere că din probele aflate în dosar, inclusiv din

primele declarații ale condamnatului, date în prezența martorei Coteț Palma,

rezultă vinovăția acestuia.

Ca atare, recursul

declarat de revizuient nu este fondat și în baza art.385

15

pct.1

lit.b din Codul de procedură penală va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2)

din același cod, condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciar către stat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul K.M. împotriva deciziei penale nr. 232 din 27

noiembrie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000

lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4716/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 270 din 20 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire fo
ÎCCJ 2003-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5050/2003
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 47 din 10 aprilie, Tribunalul Caraș - Severin a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul K.C.A. împotriva senti
ÎCCJ 2003-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2943/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7938 din 5 februarie 2003, condamnatul H.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 19 din 25 martie 1996 a Tribunalului Bi
ÎCCJ 2003-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3907/2003
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 83 din 24 martie 2003, Tribunalul Bihor, a respins cererea formulată de condamnatul P.F. prin care a solicitat revizuirea sentinței pena
ÎCCJ 2009-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2403/2009
64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel respins prin Decizia penală nr. 73/A din 12 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. 3926/83/P/2006. Împotriva deciziei mai sus ar
Sursă