Decizia nr. 7531/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta K.R. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 7510/2003, în sensul de a i se recunoaște calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze ca urmare a persecuțiilor etnice, din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena. Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 79/2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 7510/2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit cu probele administrate, că împreună cu familia, s-a refugiat în mai 1942, ca urmare a persecuțiilor etnice, din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor. În motivarea recursului, pârâta-recurentă a susținut că reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice la care a fost supusă, probele administrate fiind contradictorii. Analizând recursul formulat, în raport cu dispozițiile art. 304 – 304 1 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată, „beneficiază de prevederile legii, persoana persecutată din motive etnice, de regimurile instaurate în Româna, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, care a fost refugiată, strămutată sau expulzată în altă localitate”.

În cauza de față, din probele administrate (acte și martori) a rezultat că tatăl reclamantei-intimate figurează în evidența refugiaților înaintea datei de 18 mai 1942 (dovadă eliberată de Direcția județului Bihor a Arhivelor Naționale) și că reclamanta, împreună cu părinții, s-au refugiat în mai 1947, din localitatea de domiciliu, Burzuc, în localitatea Beiuș, de unde s-au reîntors în anul 1945. Împrejurarea că mama reclamantei s-a reîntors în 1944, în localitatea de domiciliu, pentru a da naștere, fratelui reclamantei, nu prezintă relevanță, de vreme ce refugiul a avut loc în anul 1942 și el s-a datorat persecuțiilor etnice din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, făcând dovada persecuțiilor etnice la care a fost supusă.

În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 79 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.