- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 12 martie 2004
Decizia nr. 1083/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1038/2003 a Judecătoriei Târgu Neamț
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1038 din 1 septembrie 2003, Judecătoria Târgu Neamț a admis plângerea formulată de petenta SC I.C. SRL, în contradictoriu cu S.R.T. și a anulat procesul-verbal de contravenție nr. 0069849 din 18 noiembrie 2002. În conformitate cu dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 58/2003, prin încheierea din 27 octombrie 2003, pronunțată în procedura prealabilă a admisibilității recursului, s-a admis în principiu, recursul declarat de S.N. T. împotriva sentinței civile nr. 1038/2003, a Judecătoriei Târgu Neamț. Verificând regularitatea învestirii instanței, în raport de dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 180/2002, art. 11, urmează a se reține că în cauză competența de soluționare a recursului aparține Tribunalului Neamț, căruia urmează a fi trimis dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Trimite recursul declarat de S.R. T. împotriva sentinței civile nr. 1038 din 1 septembrie 2003, a Judecătoriei Târgu Neamț, spre competentă soluționare, la Tribunalul Neamț. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2004.