ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7592/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 1269 din 3 februarie 2004, reclamanta O.R. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș - Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 1744 din 2 decembrie 2003,

prin care pârâta a refuzat recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor

prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că: s-a născut la data de 9 decembrie 1941, în localitatea Alba Iulia,

județul Alba, în perioada refugiului părinților săi din localitatea de

domiciliu, satul Ianculești, județul Satu Mare, în localitatea Alba Iulia;

refugiul părinților săi a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au

produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub

jurisdicția Statului ungar; refuzul pârâtei, de a-i recunoaște calitatea de beneficiară

a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, este nejustificat, în condițiile

în care, ea, reclamanta, a fost obligată să trăiască în refugiu.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a

solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta, fiind născută în

refugiu, nu se încadrează în situațiile prevăzute de lege, pentru a beneficia

de drepturile legale aferente statutului de refugiat.

Prin sentința civilă nr. 309 din 25

februarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 1744 din 2

decembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta, să-i recunoască

reclamantei, statutul de refugiată pentru perioada 9 decembrie 1941 – 6 martie

1945 și să-i acorde drepturile legale aferente, începând cu data de 1 noiembrie

2003.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că reclamanta, fiind născută în perioada refugiului

părinților săi, a suferit aceleași privațiuni, ca toți refugiații, astfel că

aceasta este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, criticând-o, ca fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de recurs, pârâta a

susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se la

persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind nevoite să se

refugieze, ori, reclamanta care s-a născut într-o anumită localitate, nu poate

fi considerată strămutată sau refugiată în aceeași localitate.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se

va arăta în continuare.

Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr.

189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile

acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii,

nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care au fost nevoite

să trăiască în refugiu, Statul român având obligația de protecție și sprijin,

în mod egal, pentru toți cetățenii săi.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând

cu data nașterii sale, respectiv 9 decembrie 1941, a împărtășit situația

părinților, suportând consecințele refugiului care implicit, s-au răsfrânt și

asupra sa, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Pentru considerentele arătate,

sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 309 din 25

februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2004.