ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7591/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 468 din 6 ianuarie 2004, reclamantul N.P. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj – Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 12.818 din 25 noiembrie

2003, prin care pârâta a refuzat recunoașterea calității de beneficiar al

drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările

ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că: s-a născut la data de 10 iunie 1942, în municipiul București, în

perioada refugiului părinților săi, din localitatea de domiciliu, comuna Lunca

Ilvei, județul Bistrița-Năsăud; refugiul părinților săi a avut loc pe fondul

evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona

Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția Statului ungar; refuzul pârâtei, de

a-i recunoaște calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea sus-menționată,

este nejustificat, în condițiile în care, el, reclamantul, a fost obligat să

trăiască în refugiu.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a

solicitat respingerea acțiunii, arătând că din actele depuse în probațiune,

rezultă că reclamantul s-a născut în localitatea București, aparținând Statului

român, astfel că acesta nu a suferit persecuții etnice, care să justifice

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 183 din 5 februarie 2004, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

reclamantului, a anulat hotărârea nr. 12.818 din 25 noiembrie 2003, emisă de

pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, statutul de

refugiat pentru perioada 10 iunie 1942 – 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile legale aferente, începând cu data de 1 noiembrie 2003.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților

săi, și, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament

discriminatoriu minorilor refugiați împreună cu părinții sau născuți în

refugiu, statul având obligația de protecție și sprijin, în mod egal, pentru

toți cetățenii săi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o, ca fiind

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de recurs, pârâta a

susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit

prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din motive etnice,

fiind nevoite să se refugieze, ori, reclamantul, fiind născut pe un teritoriu

aparținând Statului român, nu a suferit persecuții din motive etnice.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se

va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile

acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că în ceea

ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere

în legătură cu persoanele care au fost nevoite să trăiască în refugiu, Statul român

având obligația de protecție și sprijin, în mod egal, pentru toți cetățenii

săi, așa cum, în mod corect a apreciat și instanța de fond.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, acesta, începând

cu data nașterii sale, respectiv 10 iunie 1942, a împărtășit situația

părinților săi, suportând consecințele refugiului care implicit, s-au răsfrânt

și asupra sa.

Pentru considerentele arătate,

sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 183 din 5 februarie

2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2004.