ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7591/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7591/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 468 din 6 ianuarie 2004, reclamantul N.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 12.818 din 25 noiembrie 2003, prin care pârâta a refuzat recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că: s-a născut la data de 10 iunie 1942, în municipiul București, în perioada refugiului părinților săi, din localitatea de domiciliu, comuna Lunca Ilvei, județul Bistrița-Năsăud; refugiul părinților săi a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția Statului ungar; refuzul pârâtei, de a-i recunoaște calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea sus-menționată, este nejustificat, în condițiile în care, el, reclamantul, a fost obligat să trăiască în refugiu. Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că din actele depuse în probațiune, rezultă că reclamantul s-a născut în localitatea București, aparținând Statului român, astfel că acesta nu a suferit persecuții etnice, care să justifice acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 183 din 5 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 12.818 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, statutul de refugiat pentru perioada 10 iunie 1942 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile legale aferente, începând cu data de 1 noiembrie 2003. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, și, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu, statul având obligația de protecție și sprijin, în mod egal, pentru toți cetățenii săi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o, ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin motivele de recurs, pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind nevoite să se refugieze, ori, reclamantul, fiind născut pe un teritoriu aparținând Statului român, nu a suferit persecuții din motive etnice. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat rezultă că în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care au fost nevoite să trăiască în refugiu, Statul român având obligația de protecție și sprijin, în mod egal, pentru toți cetățenii săi, așa cum, în mod corect a apreciat și instanța de fond.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, acesta, începând cu data nașterii sale, respectiv 10 iunie 1942, a împărtășit situația părinților săi, suportând consecințele refugiului care implicit, s-au răsfrânt și asupra sa. Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 183 din 5 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.