Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.02.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 987/2003

HOTĂRÂRE
19.02.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 987/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr. 2998/1999 Consiliul Local al comunei Corcova, Mehedinți a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu P.G. să dispună rezilierea contractului de închiriere a tractorului U 650 cu două remorci și restituirea acestuia. Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 310/C din 30 iunie 1999 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată, respectiv aceea de a plăti chiria și că de altfel durata contractului a și expirat. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 351 din 11 aprilie 2000 a respins ca nefondat apelul pârâtului și l-a obligat la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

P.G. a declarat recurs împotriva deciziei arătând în esență că atât instanța de fond cât și curtea de apel prin soluția pronunțată au încălcat dispoziții legale imperative, cauza având caracter civil trebuia soluționată în primă instanță de judecătorie. Au fost greșit stabilite taxele judiciare de timbru. În soluționarea cauzei privind rezilierea contractului, greșit s-a pus temei pe o expertiză contabilă efectuată în cauză. Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele motive: Între părți la data de 20 octombrie 1992 s-a încheiat, pe termen de 5 ani un contract de închiriere a unui tractor U 650 și a două remorci. Consiliul Local al comunei Corcova prin cererea înregistrată la Judecătoria Strehaia sub nr. 1799/1998 a solicitat rezilierea contractului mai sus menționat pentru neplata chiriei.

Judecătoria Strehaia prin sentința civilă nr. 2517 din 9 decembrie 1998 a admis acțiunea și a dispus rezilierea contractului și a obligat pârâtul la restituirea bunurilor închiriate. P.G. a declarat apel împotriva acestei sentințe. Prin decizia nr. 85 din 12 mai 1999 a Tribunalului Mehedinți, rămasă irevocabilă prin decizia nr.59 din 10 martie 2000 a Curții de Apel Craiova a fost desființată sentința mai sus menționată stabilindu-se că tribunalul este competent a soluționa în primă instanță cauza. În aceste condiții, corect a reținut curtea de apel prin decizia recurată că problema competenței materiale a fost irevocabil soluționată prin deciziile mai sus menționate. Dacă taxele de timbru au fost greșit stabilite, astfel cum se pretinde, recurentul avea a se adresa organelor competente prevăzute de dispozițiile Legii nr. 146/1997.

În soluționarea cauzei, instanțele trebuiau să aibă în vedere expertiza efectuată atât timp cât s-a solicitat rezilierea contractului pentru neachitarea sumelor datorate cu titlu de chirie. Pentru motivele arătate s-a respins ca nefondat recursul, decizia pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul P.G. împotriva deciziei nr. 351 din 11 aprilie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 1998-06-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 608, pronunțată în ședința publică din 3 iunie 1998, Judecătoria Orșova a declinat competența de soluționare a litigiului comerci
ÎCCJ 2007-11-01
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3438/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 martie 2006 și completată reclamantul P.N. cheamă în judecată pe pârâta SC C. SRL Drobeta Turnu Severin solicitând instan
ÎCCJ 2006-02-17
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1189 din data de 7 octombrie 2004 Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de recla
ÎCCJ 2005-10-13
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4691/2005
art. 166 C. proc. civ., a reținut faptul că atât prin acțiunea reconvențională formulată în dosarul nr. 4948/com/2002 a Tribunalului Timiș cât și prin cererea de față, reclamantul a urmărit realizarea aceluiași drept, respectiv obligarea SC
ÎCCJ 2005-06-28
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3960/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2329 din 7 iulie 2004, Tribunalul Sibiu, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.I. în contradictor cu pârâta SC
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă