ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4691/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 2004, reclamantul U.N. a chemat-o în judecată pe pârâta SC A. SA, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze factura emisă la data de 30 decembrie 2007 de către pârâta și în consecință să-i restituie suma de 8.945.000 lei reținută nelegal în baza acestei facturi și cheltuieli de judecată în sumă de 8.600.000 lei, pe care le-a făcut în procesul cu pârâta pentru recuperarea debitului. A precizat că tractorul care a făcut obiectul facturii a cărei anulare s-a cerut nu l-a cumpărat, iar demersul pentru anularea facturii nu l-a făcut pentru că a fost acționat în judecată de către pârâtă pentru recuperarea debitului în valoare de 13.000.000 lei.

Judecătoria Făget, prin sentința civilă nr. 230 din 26 mai 2004 a admis excepția autorității de lucru judecat respingând ca atare acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin cererea sa reclamantul a urmărit realizarea aceluiași drept care a făcut obiectul cererii soluționată prin decizia civilă nr. 587/ R din 26 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva sentinței Judecătoriei Făget, reclamantul U.N. a declarat apel care a fost respins de către Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 258/ A din 20 septembrie 2004. Instanța de apel, invocând dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc.

civ., a reținut faptul că atât prin acțiunea reconvențională formulată în dosarul nr. 4948/com/2002 a Tribunalului Timiș cât și prin cererea de față, reclamantul a urmărit realizarea aceluiași drept, respectiv obligarea SC A. SA la restituirea sumei reținute în baza facturii, astfel că instanța de fond în mod corect a reținut autoritatea de lucru judecat ne mai intrând în fondul cauzei. În contra deciziei Curții de Apel reclamantul U.N., a declarat recurs, susținând că factura nu-i este opozabilă, deoarece aceasta nu este semnată și ștampilată, și că factura în litigiu nu este în posesia sa că nici tractorul care face obiectul litigiului nu este în posesia sa, că nici în cererea sa reconvențională a cerut să-i fie emisă o factură și suma reținută peste 8.000.000 lei, cerere respinsă nelegal de instanța de judecată.

Recursul este nefondat pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare. SC A. SA a cerut la data de 20 iunie 2000 obligarea pârâtului U.N. la plata diferenței neachitate și a majorărilor de întârziere rezultate din achiziționarea de către pârât a unui tractor, obligații reflectate în factura din 30 decembrie 1997. Pârâtul U.N. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să i se elibereze factura pentru tractorul cumpărat în anul 1997 și să-i restituie suma reținută în mod abuziv de peste 8.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Timiș, secția comercială a respins cererea reconvențională, prin sentința civilă nr. 683/ PI din 24 februarie 2003, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 587/ R din 26 mai 2003, pronunțată în dosar nr. 2564/2003 de către Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Prin acțiunea de față, U.N., în calitate de reclamant, a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA la restituirea sumei de 8.945.000 lei reținută în baza facturii din 30 decembrie 1997, precum și majorările corespunzătoare. În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ. „este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Ca urmare, față de cele două cereri formulate de U.N. se observă tripla identitate de elemente la care se referă textul menționat: părți, obiect, cauză. Identitatea de părți presupune prezența lor juridică, ca titulare ale drepturilor ce formează obiectul litigiului, existând identitate de părți chiar dacă în proces o parte a figurat ca pârât, iar în cel de-al doilea ca reclamant.

Cât privește obiectul acesta cuprinde atât obiectul material cât și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material existând identitate de obiect între cele două cereri. În ambele cereri a existat identitate de părți, obiectul material al acțiunii constituindu-l pretenții rezultate din factură, ambele cereri având același scop. Identitatea de cauză presupune temeiul juridic al dreptului valorificat, în speță deținerea abuzivă a sumei de bani și dorința părții ca această deținere să înceteze, în temeiul facturii. Se constată deci că între cele două cereri există identitate de părți, cauză, obiect și cum o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, prezumându-se că hotărârea dată exprimă adevărul, Curtea, constată că în mod corect cele două instanțe au reținut autoritate de lucru judecat, soluționând cauza de față pe excepția puterii lucrului judeca, fără a intra în fondul acesteia.

Față de aceste împrejurări hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, astfel că în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul U.N., împotriva deciziei nr. 258/ A din 28 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2005.