ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2295/2006

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 107 din 1

iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ, în dosarul nr. 1794/2004, s-a admis apelul

declarat de reclamanta C.F.R. SA BUCUREȘTI, sucursala REGIONALĂ CF

TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 2107 din 21 septembrie 2004

pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5305/2004.

Instanța de apel a schimbat în tot hotărârea atacată și a

admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei SC U.A.R. SRL SNAGOV, a

constatat reziliat contractul de închiriere nr. 285 din 18 decembrie 2002

încheiat între părți, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul teren

proprietatea reclamantei în suprafață de 13.685 mp, înscris în CF nr.

64618 Arad, sub nr. Top. 8597 situat în incinta stației C.F.R. Arad, a

obligat pârâta să plătească reclamantei 390.500 lei cheltuieli

de judecată și a respins acțiunea reconvențională.

Instanța de apel s-a

pronunțat în sensul celor de mai sus în complet format din trei

judecători, cu opinia separată, motivată a unuia dintre ei.

Împotriva deciziei mai sus

menționate a formulat recurs pârâta, care a invocat prevederile art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ., solicitând totodată și suspendarea

executării hotărârii recurate.

Asupra cererii accesorii

privitoare la suspendarea hotărârii recurate, Înalta Curte s-a

pronunțat prin încheierea de la 28 septembrie 2005 în sensul anulării

ca netimbrată.

În dezvoltarea motivelor de

recurs invocate, recurenta a susținut că în mod nelegal instanța

de apel a înlăturat aplicabilitatea excepției de neexecutare a

contractului, căci neexecutarea provenită din partea reclamantei

subzistă și în prezent și este una semnificativă, ea

referindu-se la predarea obiectului închirierii în stare adecvată scopului

pentru care a fost închiriat și la asigurarea unei liniștite și

utile folosințe a terenului, garantând proprietatea asupra obiectului

închiriat și apărarea de evicțiunea din partea terțului.

Recurenta a mai învederat

că:

februarie 2003 nu a dovedit predarea terenului în stare corespunzătoare,

în condițiile în care pe teren se aflau chioșcuri, situație

recunoscută de reclamantă

infirmată de părțile contractante care, la data de 3 noiembrie 2004

încheie o notă de constatare și stabilesc necesitatea delimitării

amplasamentului terenului cu ajutorul unor experți și amână

momentul predării până la 31 decembrie 2004

expertiză rezultă, pe de o parte, că disponibili sunt doar

12.566 mp datorită faptului că o suprafață de 422 mp a fost

desprinsă și trecută în proprietatea unei asociații de

proprietari și, pe de altă parte, că există o

diferență între întinderea scriptică a terenului de 13685 mp

și cea faptică de 13502 mp. Terenul devine imposibil de folosit

datorită faptului că porțiunea cea mai importantă a

terenului, partea de acces la calea principală, aparține unui

terț.

Pârâta consideră

că a fost de bună credință în executarea contractului,

dovadă fiind chiar încheierea contractului de antrepriză lucrări

nr. 794 din 3 februarie 2003 și consideră că, pentru a opera,

rezilierea presupunea în mod obligatoriu ca neexecutarea să fi fost

imputabilă părții care nu și-a respectat obligația,

dar neplata chiriei nu a fost decât reacția firească la neexecutarea

provenită prin faptul reclamantei.

Privitor la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 10, recurenta susține că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra expertizei tehnice, care era

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Intimata a depus la dosar

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat,

deoarece instanța de apel a analizat în mod corespunzător toate

actele existente la dosar și a apreciat corect că neexecutarea din

partea reclamantei nu este suficient de importantă pentru a oprea

excepția de neexecutare a contractului și nici nu a fost

notificată conform art. 34 din contract. Intimata apreciază că

instanța de apel a reținut corect că predarea terenului s-a

făcut la 18 februarie 2002 și, în consecință locatarul

datora chiria. Cât privește suprafața de 34,7 mp, aceasta nu a

afectat începerea lucrărilor de către locatar și nici ridicarea

construcției.

Prin înscrisul depus la 20

martie 2006 recurenta a invocat excepția nulității deciziei

atacate, în baza art. 105 și 257 C. proc. civ. și art. 18 din Legea nr.

92/1992, apreciind că se impune anularea acesteia deoarece nu cuprinde

părerile motivate ale judecătorilor înaintea judecării

divergenței.

Răspunzând acestei

excepții, la 5 iunie 2006, intimata a solicitat respingerea excepției

nulității deciziei atacate și a invocat excepția

nulității și tardivității declarării recursului

apreciind că recursul depus inițial este nul pentru că îi

lipsește semnătura părții, iar cel depus la 22 martie 2006

este tardiv și nesemnat de parte.

Conform art. 137 C. proc.

civ., Curtea va analiza mai întâi excepțiile invocate, deoarece acestea ar

putea face de prisos judecarea recursului.

Cât privește

excepția tardivității, Curtea urmează a o respinge deoarece

recursul a fost depus la poștă la 22 iulie 2005 conform

ștampilei de pe plic, iar hotărârea atacată a fost

comunicată la 8 iulie 2005. Rezultă că a fost respectat termenul

imperativ de 15 zile libere prevăzut de art. 301 coroborat cu art. 104 C.

proc. civ.

Curtea nu poate primi

critica adusă declarației de recurs, referitoare la nesemnarea

acesteia de către parte, atât timp cât ea este semnată de avocatul ce

a reprezentat partea la fond. Delegația avocatului, a cărui

semnătură se află pe declarația de recurs, se

găsește la dosarul Curții de Apel Timișoara. Conform art. 69

alin. (2) C. proc. civ., avocatul care a asistat partea la judecarea pricinii,

chiar fără mandat, poate face acte pentru păstrarea drepturilor

supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp, cum

este cazul în speța de față cu privire la termenul de declarare

a recursului. Textul este în continuare și mai clar, el prevede că

avocatul poate să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii

date, numai că actele de procedură se vor îndeplini față de

partea însăși.

Cât privește

excepția nulității deciziei atacate, Curtea o va respinge.

Potrivit art. 257 alin. (2) C. proc. civ., doar la instanțele de fond,

părerile judecătorilor vor trebui să fie totdeauna motivate

înainte de judecarea divergenței. În pricina dedusă

judecății, instanța în fața căreia s-a ivit

divergența este o instanță de apel, deci excepția nu se

susține, urmând a se respinge.

Curtea găsește

fondat motivul de recurs invocat de recurentă și prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit art. 304 pct. 9 încălcarea sau

greșita aplicare a legii se refera la situațiile în care

instanța recurge la texte de lege aplicabile speței dar pe care le

încalcă, în litera sau în spiritul lor, sau le aplică greșit, în

sensul că interpretarea pe care le-o dă este prea extinsă ori

prea restrânsă ori cu totul eronată.

În cauza de față

instanța de apel a apreciat în mod eronat că instanța de fond a

reținut greșit starea de fapt, că a schimbat înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Dimpotrivă,

instanța de fond a apreciat corect probele administrate în cauză

și a aplicat temeiurile de drept cărora li se circumscriau

raporturile juridice dintre părți. (art. 1420, 1421, 1422 C. civ.)

Contractul părților este unul de închiriere, iar din probele

administrate a rezultat că neplata chiriei de către locatar s-a

datorat neexecutării corespunzătoare a obligației ce revenea

proprietarului, anume aceea de a preda bunul în starea corespunzătoare

scopului pentru care s-a închiriat. Reclamanta avea obligația de a o

garanta pe pârâtă de cauzele care ar fi împiedicat întrebuințarea

lucrului închiriat, iar aceasta nu a respectat nici această

obligație.

Locatorul este obligat, prin

însăși natura contractului (art. 1420 C. civ.), fără nici o

stipulație specială, de a face ca locatarul să se poată

folosi neîmpiedicat, în tot timpul locațiunii de lucrul închiriat, de unde

rezultă că, orice fapte ale proprietarului pot să constituie o

tulburare a folosinței imobilului, dacă prin gravitatea lor sunt de

natură să aducă o împiedicare a acestei folosințe și o

neîndeplinire din partea locatorului a unei obligațiuni principale,

rezultând din însăși natura contractului, care potrivit art. 1439 C.

civ., poate să justifice rezilierea din culpa lui și obligarea la

daune față de chiriaș, potrivit art. 1021 C. civ.

Dacă locatarul este cel

prejudiciat de neexecutarea contractului de către locator și

apreciază că nu dorește o desființare a contractului,

aceasta fiind o facultate pusă la dispoziția lui de art. 1439 C. civ.,

atunci el poate să ceară pe cale judecătorească punerea lui

în posesie.

În concluzie, față

de motivul de recurs invocat de pârâtă și prevăzut de art. 304 pct.

8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a

făcut o corectă aplicare a excepției de neexecutare a

contractului.

Curtea găsește

fondat și motivul de recurs invocat de recurentă și

prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în condițiile în care,

deși în cadrul judecării apelului instanța a administrat proba

cu expertiză topografică, nu s-a mai pronunțat în nici un fel

asupra acestei probe și ale cărei concluzii erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii. Astfel, din raportul de expertiză rezultă

că între suprafața reală și cea contractuală

există diferențe constând în ocuparea cu linii și stâlpi

electrici, zonă de acces pentru blocuri, o zonă de 422 mp.

construită, o zonă revendicată și una neidentificată.

Aceste concluzii susțin apărările recurentei, fiind întemeiat

și acest motiv de recurs.

Pentru considerentele de

fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge excepția

tardivității declarării recursului, se va respinge excepția

nulității deciziei recurate, se va admite recursul declarat de pârâta

SC U.A. SRL împotriva deciziei nr. 107 din 1 iunie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, în dosarul nr. 1794/2004. Se va modifica decizia recurată

în sensul că se va respinge apelul declarat de reclamanta C.F.R. SA

BUCUREȘTI, sucursala REGIONALĂ CF TIMIȘOARA împotriva

sentinței civile nr. 2107 din 21 septembrie 2004 pronunțată de

Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5305/2004, sentință pe care o va

menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului.

Respinge excepția

nulității deciziei atacată.

Admite recursul declarat de

pârâta SC U.A.R. SRL Snagov, jud. Ilfov împotriva deciziei nr. 107 din 1 iunie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta C.F.R.

SA BUCUREȘTI, sucursala REGIONALĂ CF TIMIȘOARA împotriva

sentinței nr. 2107 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Timiș

Menține sentința

de fond.

Pronunțată in

ședință publică, azi 21 iunie 2006.